Pianul din casa parasita

Gasise un pian in casa parasita. Cu toate ca era prafuit , ramanea in sinea sa un punct ce raspandea magnetism ...si acesta era sufletul lui...respirarea pianului transmitea chemari...ar fi avut atat de multe de spus caci...generatii de oameni noblili i-au spus pe note...siruri intregi de povesti...

Ea era speriata...prietenii o luasera inainte si se ascundeau prin imprejurimile cartierului...in jocul lor nebun de-a v-ati ascunselea...iar in toata goana ei sa de a se ascunde,  gasi aceasta casa cu vitraliu de parca ai fi spus ca e un lacas al curcubeului atunci cand razele soarelui patrundeau prin miile de bucati de sticla colorata...transformand banalul intr-o clipa de  un farmec aparte.
Cucerita de aerul cald pe care casa il oferea cu toate ca nu era locuita...ea...isi alunga teama si cu un dram de curiozitate porni ...porni...intr-o calatorie ...un joc si mai nebun...de cautare de comori...
Asa intalni in calea ei pianul...si amandoi au vibrat.
Cand a ridicat capacul si a apasat pe clape...pianul s-a dezmortit si a zambit.Atunci a inceput sa cante...Fur Elize...si...el...a ramas fermecat de dansul degetelor ei si de increderea cu care ele in repeziciunea lor il mangaiau . Asa , pianul s-a indragostit. Cine ar fi considerat ca e posibil in lumea asta ca un pian sa aiba viata? Sentimente?
Asa ceva nu poate fi decat fructul unei imaginatii bizare...si totusi...pianul s-a indragostit. Stia ca in lumea reala el este un simplu obiect. Eliza...pentru ca asa o chema...era o fata care isi ascundea felul de a fi printr-o aura de jovialitate si mister...lasand loc intotdeauna de interpretari deoarece nu-si prea batea ea capul sa dea multe argumente legate de viata ei....Si astfel...ea a ajuns sa ramana pironita in fata pianului simtind cea mai ciudata atractie...cantand fara intrerupere...pana cand s-a inserat...Uitand complet de existenta ei in timp si spatiu...fara orientare...fu debusolata atunci cand a iesit afara si soarele apusese. Acasa parintii erau ingrijorati...si nici ea nu stia cum sa le explice ca sa-i linisteasca. Dupa o perioada relativ lunga... de disconfort timp, in care s-au facut schimburi de priviri incruntate intre parinti...iar Eliza a fost supusa unei anchete...totul s-a asezat...si ora de culcare a venit dar nu fara ca ea sa-si faca deja niste planuri pentru a doua zi. Avea de gand sa vina si urmatoarea zi la casa parasita.
Cum de nu stia nimeni despre acea casa ...este o dilema ....cum de mai era pianul acolo...este a doua dilema...date fiind lucrurile ...actiunea s-a desfasurat ca atare si a doua zi. Aceleasi emotii , aceeasi bucurie de a ramane intr-o vibratie comuna...om-instrument ...toate notele imbinandu-se intr-un poem al iubirii profunde.
A treia zi...Eliza a adormit in casa parasita...cu capul pe pieptul pianului. Acesta in sinea lui suspina ca nu are brate. Ar fi cuprins-o . Toata atmosfera era imbracata in acel ceva plin mai degraba de vraja decat de realitate...Iar Eliza a simtit sa vorbeasca in linistea casei pentru prima oara...purtand un insufletit monolog...
-Stiu ca "aici" ...este doar in imaginatia mea...e locul in care evadez...cand am nevoie sa fiu eu insumi fara detalii si explicatii...e ca atunci cand alegi sa urci pe munte pentru un dram de deplinatate sufleteasca. Visez ca intr-o zi sa intalnesc un suflet care sa-mi impartaseasca vise comune...
Si pianul incepuse sa-si miste clapele...Initial Eliza a tresarit speriata...apoi a incercat usor sa se linisteasca si sa-si faca un curaj suprem pentru a ramane in fata pianului...Si clapele incepusera sa cante pana cand au devenit un dialog.
-Esti "aici" pentru ca eu te-am chemat. Nimic nu e intamplator . Te doresc in viata, Eliza , draga mea...
Vreau sa ma vezi altfel...si vreau sa iti fiu alaturi. M-am decis...sa te astept. Cand esti gata...Eliza, iubito...te implor sa te trezesti si sa ma privesti...





Se spune ca nimic nu e intamplator pe lumea asta....decat dragostea...cu firele ei nevazute care tes in continuu cai ...ce nimeni nu le poate explica.
Dupa 2 ani de coma...Eliza s-a trezit...
In fiecare zi , parintii, incruntati...se mustrau si in sinea lor o mustrau si pe ea ca nu a fost destul de...prea...asa si pe dincolo...
In fiecare zi...pe salon trecea un baiat...Era un "ciudatel" cu ochii mari albastri ...cu par lung si ondulat...cu castile in urechi...ascultand Fur Elize...traversand coridorul tacut si grabit...transportand o sumedenie de ustensile medicale ...
 Intr-o zi insorita cand era prea multa liniste in spital...si-a propus sa fie atent la oameni si sa ii asculte...insa tacerea din sinea lui nu-l lasa sa se exprime caci nu vibra la aceeasi frecventa ci doar asculta...
In aceeasi zi provocatoare ...intamplarea a facut ca o asistenta sa aiba nevoie de el in acelasi salon unde Eliza era in coma dupa un grav accident.
Atunci el a atins-o pe mana pentru a-i schimba branula. Si a ramas fermecat de acel ceva inexprimabil din pielea ei din chipul ei. Si-a propus sa vina din nou...Seara i-a pus castile in urechi ca sa asculte Fur Elize...mainile ei s-au miscat. A doua zi...ea a dormit un somn foarte linistit zambind aproape.. Iar a treia zi...timp in care nu era mai nimeni prin spital...el si-a facut curaj sa stea mai mult in preajma ei...si i-a vorbit pentru prima data...insufletit si cu putere...a plans si a implorat.

Ochii ei mari albastri...au vazut lumina dupa 2 ani...si cu greu au putut distinge la inceput...pentru ca tot ceea ce vazuse ea tot timpul acesta si mai ales de 3 zile incoace era un pian fermecat la care fredona incontinuu fur elize...si care ultima data i-a vorbit. Dar de data aceasta...dupa ce lumina a patruns si s-a asezat in ochii ei reflectand imaginea reala si in fata ei se afla un baiat cu ochii mari albastri...inlacrimati...
A stiut.
De ce s-a trezit...
Cine a chemat-o...



Viata te cheama intotdeauna sa-i dai mana ...sa-ti creezi drumuri ...si sa lucrezi la increderea ta...dar e adevarat ca si fara dragostea celorlalti nu poti intotdeauna sa faci asta ...
Viata creeaza ocazii...
Bucura-te de ele...increde-te in ele si urmeaza-i jocul.
Te imbratisez.