Buna din nou

Buna din nou...
Mie
si
Tie

Buna.

Dupa un inspir adanc...recunosc ca viata are un fel al ei de-a-mi spune ca ma iubeste teribil de mult mai ales atunci cand imi gasesc in mine parghiile necesare de care sa ma agat ca sa trag cortina si sa vad exact cat de frumoasa poate fi ea...viata...mai ales atunci cand imi iau curajul de acolo de unde credeam ca nu-i...si il scot la rampa...si defilez cu el asa ca si cand...

...numai dragostea noastra ar fi pe pamant...

Gustul dulce-amarui al desincronizarii...

Si inca o data imi confirm ideea conform careia...ceea ce fac...fac strict pentru sufletul meu...

Ma doare amagirea asta a mea...cand muncesc la ceva si gandesc ca muncesc ca sa indeplinesc o bucurie mare...ideea asta de asteptare intensa...de copil naiv...care crede ca impresioneaza pana la lacrimi daca munceste la ceva ce crede ca poate sa placa la aceeasi intensitate si celuilalt...si cand

vine momentul cel mare...cel mult asteptat...reactia celuilalt e de fapt...

ce bun e pepenele rosu...

cand ...copilul naiv din mine venise la el sa il traga de maneca si sa ii spuna...uite uite ce am reusit sa fac...uite...reusesc asta...pentru tiiine...pentru tine...urla copilul naiv din mine in gandul sau...

iar imediat dupa toate astea...undeva in coltul inimii...se aude o farfurie sparta...aia care semnifica...absoluta desincronizare si lipsa de prezenta...

si in urma tuturor acestor lucruri...copilul naiv din mine...isi repeta...nu te opri...nu te opri...stiu ca o faci pentru ceilalti...dar cel mai mult...fa-o ca sa cresti tu in ochii tai, fa-o ca sa iti hranesti tu inima...fa-o ca sa iti umpli tu sufletul....

Da ...e adevarat...acel cineva ti-a aratat ca exista in lume ceea ce te-a incantat...dar acum e randul tau...sa faci din asta...ceva ce nu neaparat sa vrei sa arati cu tot dinadinsul...ci pur si simplu sa fie acel ceva pe care sa il inveti...sa il stii cu anii...si peste un timp , sa il stii atat de bine si sa iti aminteasca...

Esentialul...

ADUNĂRI ETERNE

 Adunari eterne de poeme
ce se ascund...printre liniaritatile zilei...

 Momente pe care ti le faci eterne...tu...

 Cu tot ce ai...cu tot ce esti...cu gandul ca nu iti ramane nimic mai bun decat sa te si prostesti ...pe langa toate listele de facut...ce stau la rand inghesuindu-se ...

 Clipele de rand...rutina ...se transforma cand pui la bataie intrega-ti fiinta si iei de decizii...arunci orice imposibilitate si faci sa fie...cat se poate de real...ceea ce nu putea fi daca te gandeai prea mult...si uite asa...vine valul...si esti una cu el...si...

 imortalizezi...starea...amintire eterna...alinieri de nesfarsit...intr-o secunda respirata cu buna stiinta...

 iar dintr-o astfel de atingere , colajul de inaltari , se transforma in pasari...si te muta si te stramuta...in tine insuti...in ideea prezentului lui noi doi...cand timpul si lumea au disparut...

 iar despre pasiuni nu mai zic...cand iti iesi din gandul ala ca e prea tarziu si pentru asta si te apuci de ceea ce simteai de ani sa faci...atunci simti cum energia vie te conduce inainte...descoperindu-te inca o data...fiinta cu posibilitati nemasurate...

 Fila de carte...cuvant nescris...ce se asterne peste inimile celor ce te cunosc...asta esti...

 Mai esti si padure nebuna...cu radacini legate...intrepatrunse

 Asa-mi place sa cred ca nebunii merita toate meritele...acei nebuni care se arunca in spontan , in ce simt pe moment si carora nu le pasa de gesturi...de penibil...le pasa sa-si traiasca sentimentele, reciprocitatile...fara frica, fara menajamente...

 Si regasirea este un balsam pentru suflet...si uneori regasirea inseamna solitudine...pace si cautari cu intrebari puse noua insine...

 Intoarecere la inocenta...dincolo de anii care ne numara

 Iau de mana natura salbatica si...continui sa cred ca suntem frumosi asa...

 Nebuni...

DE NEUITAT

Alinieri

Alinieri

Dinstante

Spatiu


Perspective

Semnificatii

Ciclicitate


Stiai ca in aliniere ..eu ma pun pe mine cu tine fata in fata?

Si in distante ne masuram Dorul

Si in spatiu ne concentram pe cum imi e cu tine fara tine

Si in perspective imi dau seama ca realitatea mea este visul meu

Si in semnificatii ii dau gestului tau o simbolistica aparte...menita sa ma ancoreze in lumi noi

Si din ciclicitate descopar ce inseamna sa te redescopar cand revii...

Materialista

Daca iubirea materializata te poate face materialist...atunci eu sunt o materialista...care vrea sa atinga iubirea . In sensul ala profund in care regaseste in prezenta cuiva acelasi tip de interes...nu conteaza forma...caci se pot capata atate forme ale iubirii incat acesta ar constitui un subiect separat...de abordat candva,cumva...insa imi place sa stiu ca sunt la fel de importanta precum il privesc eu pe cel din fata mea...si de cele mai multe ori asa este...este o reciproca...insa in momentul in care simt o virbratie puternica ce ma retine si ma aduce aproape de cineva...care in definitiv ajunge sa fie distant si evitant, eu ce pot sa inteleg?! Si nu e numai asta...ma intristeaza valoarea pe care omul le acorda oamenilor...si...lipsa de bucurie pentru ceea ce exista...si ma mahnesc pentru ca imi vine sa zic ca eu chiar cred ca rezonez mai mult decat e cazul...

Ce invat eu din asta?...

Sa nu mai vreau sa salvez oameni care au nevoie sa invete sa ceara ajutor .
Sa fiu acolo doar daca e cazul si mi se cere.
Sa ma retrag acolo unde nu exista interes si reciprocitate...fara durere , fara regret.
Sa imi clarific cat pot de mult, niste aspecte.

Stii ce?!

Da....chiar ! Stii ce?!

Nu-mi ramane decat sa exist...asa...pur si simplu...ca mi-a venit mie...

Vreau sa cred in fiecare gand bun si sa ii dau elan sa se intample...vreau sa ma bucur fara sa mai fiu dependenta neaparat de exterior...

Vreau...chiar vreau...vreau sa ii las pe toti sa se traiasca pe sine asa cum stiu mai bine...si nu mai vreau sa salvez pe nimeni pentru sunt prea ocupata sa ma traiesc pe mine...ca sa pot sa...calc corect prin fiecare clipa ce vine....ca sa pot sa-i dau timp si spatiu omului de langa mine sa se desavarseasca pe sine...sa se iubeasca ...sa se respecte...sa-si onoreze lipsurile...si sa le acopere cu incredere .

Odihneste-te ...
Respira...
Si...
Asculta-te...


Suflete

Tie inima straveche

Buna tie, inima straveche...
Mai trece-ma te rog, pe poarta veche...a iubirii tale pentru tot ce e...
Strecoara-mi prin buzunare cate un ciocan ca sa mai sparg cate o caramida din cele puse la zidul ridicat de mintea mea...si mai da-mi curaj sa-mi infrunt vulnerabilitatea...si sa accept cand nu e impartasita...dar cel putin sa stiu ca frumusetea a ceea ce simt ...este in desfasurare...
Da-mi inima straveche nota de trecere la purtare...

 inima straveche...spune-mi la ureche lucruri intelepte...precum..."rabdarea n-are pereche..."
sau precum...


Ai nevoie sa fii iubit dar sa stii ca mai iubit esti cand te iubesti...

Si te rog eu inima straveche, nu plange dupa mine daca ma vezi in inertie...doar tine-ma de mana...cu bataile tale flamande...si te mai rog...trezeste-ma mereu...cand ceasul bate miezul noptii...ca sa ma inalt si sa zbor...inapoi...in eternul cerului...sa imi adun prin buzunare spatiu suficient...cat sa aduc cu mine din intuneric...pacea mintii...

Sa nu iti pierzi rabdarea cu mine si sa nu incetezi vreodata sa ma indrepti...ajutandu-ma sa ma iert...evident.

Stai mereu calda...si da-mi din lumina ta de strabuna fara turma...

Portalul noptii

Si am ajuns.

In fata 

Era portalul...

Calcam pe nori, in " insuportabila usuratate a fiintei"...imbracat .

Spuneam in faptul noptii tot ce spiritul meu avea nevoie sa cearna...vorbeam despre suisuri si coborasuri ...despre piscuri si despre nivelul sub 0 al marii...

Trecusem deja prin portal cand am vazut cat e ceasul...am crezut ca am incremenit intr-un univers paralel unde pot continua asa la nesfasit cu salturile din subiect in subiect...propulsandu-ma direct...

catre luna.

Am traversat apele , scaldandu-ma si curatindu-ma in atmosfera asiatica...o vreme am crezut ca m-am trezit...caci dozajul de energie era ametitor...as fi stat o vesnicie...masurata in aici si acum...mereu la raspantie de drumuri cu ...ce urmeaza sa fie...dar fara nicio urma de gand despre asa ceva.

Zau daca imi mai pasa...timpul era uitat...si el ma uitase. 

Asta e minunea

si mi se pare ca magia cea mai notabila este aceea in care ii dai unei zi a saptamanii puterea sa fie adusa la rangul de zi speciala...in care ceva spontan s-a petrecut...

Paseam pe nori...

Si saltam...

dincolo de portal...cand stele m-au luat de haine ...si mi-au dat stralucirea lor...

in sclipiri diafane...

asa am stiut ca sunt si eu o strea calatoare...

recunoscatoare...

ca a avut cu cine imparti o miercuri ce nu a mai fost o oarecare.

Peretii din melasa

Pulsa adanc...in oceanul interior...de senzatii , de trairi...
Asa de puternica era agitatia interioara incat cand se lovea de pereti...intra in ei...se contopea in tot ce insemana pana atunci materie dura...si se pierdea in stratul dens de beton...desi lovea puternic cu pumnii si picioarele ca sa iasa...si din atatea lacrimi...de neputina...decise sa cedeze...
Stia ce simte dar nu stia cu convingere ca-i este impartasit...si toata bajbaiala asta pe intunericul dintre a fi si a nu fi...duceau intr-un final la angoase si rataciri...la tristeti si la o empatie prea puternica ce e gresit inteleasa...pana cand in final...spiritul se incovoia in sine si se inchidea...in tacere.

Norocul a fost ca ...pescarusii nu taceau...si era cald...iar soarele intra in ochi...enervant de frumoasa zi...

Si se decise...iubirea e de trait cu curaj...respectul se asuma...experientele se asuma...si orice vibratie care cheama are un mesaj...

Go for it...

Spatiu

Nu ma sperie spatiul . Spatiul dintre noi. Il gasesc benefic chiar. Pentru ca lasa loc bucuriei unei revederi...si pentru ca face sa apara surprinzatoare toate micile intrari si iesiri din racheta vietii..

Nu ma sperie spatiul...mai degraba imi da timp...imi da liniste si ma face sa realizez ca am o anxietate de pierdere cat China.Dar ca nimeni nu trebuie sa fie responsabil pentru asta si ca umerii pe care sa imi plec grija nu sunt altii decat cei doi ai mei...umeri pe care mereu ii indrept inainte cu nadejdea ca ceea ce e va fi...si ceea ce nu e potrivit pentru mine...se va duce...totul are timpul lui...spatiul lui...Eu doar le traiesc pe toate la un loc cu uimire...cu impresionismul potrivit ...unui astronaut ce-si traieste curiozitatile printr-un fel de a fi inzestrat cu o incredere deplina in Microcosmosul din care a pornit
si in cel in care se va duce. 

Calitatea in detrimentul cantitatii

Ar fi ideal.

Sa conteze cel mai mult calitatea. Dar pentru ca sunt prea multe precepte nesanatoase ...cade in dizgratie calitatea si apare cantitatea nesatisfacuta niciodata...care traduce in termeni cat se poate de reali...golul interior...pulsiunea de a umple ceva ce nu se umple prin cantitate de materie...prin consumerism...caldura din noi nu se umple cu 10 haine de lana, ci cu una si buna.

La fel si cu lucrurile ce ne stau in casa...cu cat mai putin si mai rezistent..cu atat mai placut...si mai bine aspectat. 

Imi place natura simplitatii...probabil ca undeva , candva m-am indepartat de natura aceasta...pe care in sinea mea am luat-o demult la imbratisat...insa acum simt ca ma apropii din nou de ea si ori de cate ori mai apare tentatia de a-mi cumpara ceva imi apare in minte intrebarea...E NECESAR?...Nu....si atunci pentru ce e?...Pentru un gol de moment?...Da...

Inlocuieste cu ceva ce poti face cu mainile si cu picioarele...cu mintea si cu sufletul...si asa am inceput sa scriu...sa cant...sa pictez..sa alerg si sa dansez...sa fac poze si sa gatesc...

Sa imi fac haine de lana pentru suflet. 

Sa ma incununez cu mohair...si cu rafturi intregi de ganduri pufoase. 

Esti gata?

Si-am sarit pe sa...am pornit uite-asa fara sa ma uit in urma mea.
Am pornit inainte cu toate gandurile oprite...si ma uitam cum soarele mangaia pajistea...iar motorul era turat si ma purta...imi purta fericirea si o imprastia prin aer...aveam o uriasa recunostinta pentru ce ajunsesem...pentru visurile implinite si pentru fuga mea ...de tot ce inseamna imbacsit...si rece.
Atunci a fost ziua cand am spus...sunt gata si m-am urcat singura pe motor si am plecat...atunci...va urma...mi-am promis in mintea mea...ca acest...atunci...este aproape .

Mereu mi-am zis asta si am ajuns acolo unde m-au purtat primele ganduri spuse cu certitudinea ca vor deveni reale...pentru ca le-am spus dintr-o convingere vie ca sunt seminte plantate intr-un pamant fertil si ca indiferent cat de mult timp trece ...sigur ele incoltesc.

Atat timp cat traiesc...libertatea mea de a fi se va exprima prin toate caile . Implinirea mea nu se face prin celalalt . Dar merita impartasita...si atunci aceste randuri sunt pentru curajul meu si al tuturor celor care vor sa creada in ei. Orice crezi ca vrei sa faci si orice gand ai avea care te impiedica...pune-i piedica..si ia-l  de brat...imbata-l si iesiti din necaz...cu zambetul larg  pe obraz, care a imprietenit orice urma de autosabotaj...si actiune...montaj...rulam...un inceput de drum.

Oarecare

In Orasul lui Zeloft era o oarecare . Nimeni nu ii dadea nici macare o atentiei ei, fiintei aceleia abandonate de o pasare intr-o noapte . Intr-adevar sa stia ca detine niste calitati aparte pentru fapturile ca ei...oamenii din orasul lui Z. Insa erau toate niste zvonuri  si atat. Asta fusese intr-adevar povestea reala a fetei pasare. Ce a trait printre cei din poporul de desubt unde cerul se vedea mai mereu supt de pantecul pamantului...era o faptura prea mica...ca sa se zica despre ea ca ar putea face ceva pe lumea asta si cu toate astea intr-o zi disparu...ca prin minune, ca din senin...un stol de pasari o vazuse cum se plimba prinde frunze...Soarele se inalta curat inainte...lasand in fata lui cerul de un albastru irizant...sa spele sufletele celor ce-si inaltau privirile ...si iata ca, dintr-o data...o aripa puternica lovi verdele crud al frunzelor si inalta fata de la pamant...intr-o clipita isi lua avant in inaltimi...si se alinie in stolul ce pornea spre lumina soarelui...Atunci lumea a vazut ca fata oarecare ...era fata pasare ce-si gasise aripile .

Tatuaj

Nu e nevoie sa se vada pe piele 

cate o atingere

nu e nevoie...sa o puncteze nimeni cu acele...

e suficient numai omul potrivit sa fie...

e suficient..cat o bataie de inima

atat de suficient

atat

de prezent chiar si acum

dupa ce trecutul

se face 

resimtit

atent...de orientarea in spatiul si timpul omnipotent..

care-si cere dreptul de a se trai la prezent

si totul

absolut totul revine si mai ardent...

intocmai ca un tatuaj nou aplicat...lucrat cu o complexa migala...si extins peste tot fara indoiala...

revine sa scoata la iveala

impactul pe care il poate avea cateodata...chiar si dupa o vreme indelungata

atingerea ta.

Memoriile inimii

In casa inimii traiesc memoriile. Fetele lui verde imparat .
Se plimba ele nestingherite prin palat.
Se iau fiecare de cate bratul celalalt...
si incing o hora omeneasca...de sa nu mai trebuiasca alta hrana decat masa sufleteteasca si volumul de iubire pamanteasca ce inalta si sta sa pazeasca portile de fier ale palatului de clestar...unde verde imparat isi pastreaza secretele si misterele intr-un pahar cu parfum de  visuri implinite, dorinte harazite si chemari nestapanite pentru noile legaminte.

Memoriile inimii...simturile trezite ...ce ca ielele isi joaca picioarele peste toate plaiurile curtii din casa inimii...memoriile inimii mele...stau vii noptile , sa imi irite linistile...memoriile inimii ma tin tin de mana si imi alunga orice urma de siguranta...si ma lasa...sa plutesc in efemerul zilelor ce vin...si cu farmec mi-l stropesc...si cu senin...

Rosu de iubire

Auzi?!

M-am saturat!...

Peste tot, vad  uzat cuvantul asta...IUBIRE...dar asta e pentru ca toti ...absolut toti, ravnim si strigam in gura mare cata nevoie avem de a iubi....macar si pentru o clipa ...sa simtim contactul inimii cu alta inima...acea distanta prea infima ca sa mai poata ascunde puterea cu care se tin in brate doua inimi...ce frumos...ce trist...ce melancolic...ce nevoie e de asta, nu?
Stiu...si din  iubire si din dor si din mai multe...ne imbracam in ceea ce se numeste...suferinta si suferinta ne imbraca in haine croite pentru omul care s-a maturizat cumva si acum trece altfel prin vantul  ce-l starneste desertul promiscuitatii si al consumerismului...desertul unde fata morgana reapare ...cu intentii neclare...desertul unde alchimistii mai ascund cate un secret...desertul de sperante false si de asteptari...fara cunoastere...
Intram in bule de iubire...ca sa mai gustam dintr-o conexiune vie...si nu stim daca e atat de reciproca...pentru ca e prea multa teama si prea multa precautie pentru a nu mai suferi...si totusi...ne aruncam bratele unul in fata celuilalt cu cuvinte mari...cu promisiuni despre adanci batraneti si alte povesti despre feți despre frumosi si despre zmeii cu barba albastra cu stele-n frunte....da...o lume plina de farmec, mister si temeri...de traume si de gauri negre...dar si o lume in care in causul palmei...lipite de alta palma...se naste caldura...si se transmite alura unei siluete vii...a iubirii...asa cum e ea...fara pata...fara eticheta...simpla...cea cu care isi mai umplu pocalele zeii...zilei ce-a trecut...

  Ramai rosu de iubire

Apartenența

Atunci când răsfățul cel mai mare este să-i cunoști puțin câte puțin dedesubturile microcosmosului ..să descoperi cu nesaț câte un ciob dintr-o oglindă  în care îți găsești reflexia...și acel entuziasm aproape smuls din copilărie și resuscitat în vremurile astea de adult...să te aducă în fața omului care îți dă voie  să îl cunoști , să te aducă mai curios să scrutezi în formul său interior dar, și mai avid...să te bucuri de micile, măruntele acțiuni ale lui...a fi împreună...exact așa...fără artificii,  dar cu multe senzatii de etern , pe piele si printre sinapse...si dincolo de corp...să traiești sentimentul apartenenței..

Asta îți doresc.

I-am dat si mi-a luat

NU?...

e logic.

I-am dat zilei viata mea...si mi-a luat-o.

Despre asta este vorba...dar apoi viata...s-a intors iar la mine a doua zi. Si mi-a dat o noua zi.

Aceasta noua zi...mi-a strecurat-o printre palme si-apoi zambind...

mi-a spus...

FA CE VREI!

Asa ca in acesta dimineata, eu fac ce vreau. 

Asa ca in aceste clipe...eu exist. 

Si ca sa fie si mai suprarealist...Eu persist in a face sambata o vesnicie care sta in scris...

Atarnata de  o cautare...

de un zbor

usor.

Tihna de vineri

Cuvantul sfant...e tihna de pe pamant...cand o regasesc in mine...in tot ce imi apartine...

O regasesc mereu cu greu...pentru ca nu ii dau ragaz sa apara...gonesc mereu zurlie pana cand cad , pana cand privesc in gol, pana cand stomacul imi striga...Mai stai ...ca mooor...

Lumina...da, lumina acesta vie..ce incalzeste chipuri, o mie...
ce freamata prin pori de veselie...ma duce din ce in ce mai mult spre reverie...lumina vie...

Si imi pare ca vad de departe cum vin solii fericirii...acei vestitori de pace launtrica...cum se astern de peste tot...in jurul meu...si imi canta in struna...pentru o zi mai buna...sunt o nebuna...da...sunt...imi arunc picioarele-n sus si ma scufund...in toata panza din tulle ce ma imbraca...in toate culorile ce ma dezbraca putin cate putin in descrieri suave...in toate culorile de pe chipul meu...caci eu...port negru si gri...ca sa ma pot distinge...prin culorile vii ale gurii...imi place ...imi place sa rad...imi place zambind sa ma ascund...sa ma ascund printre frunzele de verde crud ce-au aparut...imi place , mai ales acum, sa ma alint printre randuri...cu rime pripite...inainte de cu tremur...inainte de fuga...inainte de joc...inainte de vise...inainte de ...STOP.

Liniste.

La ce-mi trebuie?

Cam asta este treaba...
La ce-mi trebuie...sa ma stie lumea...mai bine sa nu ma stie...mai bine sa se intrebe mereu despre mine...mai bine sa ma descopere...mai bine sa nu...oricum ...sunt si eu o poveste ca oricare alta...nu ma doare...nu mi-e a pustie...mi-e chiar bine...Povestea asta, o traiesc prea bine ca sa imi fie...stii cum zic...pustie...

Si le multumesc pentru asta celor care imi fac povestea mistificata dupa propria lor oglindire.

Cerbul

Picase ca din cer.

Zapada.

Peste ea....pasea adanc...ingandurat...cu coarne aplecate...cerbul flamand...flamand dupa viata. Flamanzind dupa respirari adanci...cerbul din mine. Acel animal puternic , sobru...ce se ridica mai sublim decat un uliu deasupra putintelor padurii...si domina ascunzisurile ...acel animal salbatic...ce nu atinge cu nimic din demnitatea nimanui...ce nu vrea decat pacea pamantului...

Cerbul din mine. Patat de albastrul cerului...Cerbul din mine. Cu coarnele lui inaltate...senine...cerbul din mine ce te priveste pe tine.

Si te sclada in profunzime.

Cerbul din mine.