O femeie intr-o zi, se privi in oglinda...si in timp ce isi plimba degetele pe obrajii palizi...incepu a-si vorbi...
Ma simt neputincioasa uneori in fata regulilor vietii...a mersului lucrurilor.
Cum din neglijenta ajungem doi oameni care acum se incurca reciproc .
O durere adanca si surda , imi soarbe vitalitatea.
Cum sa fac sa fiu din nou vazuta cu sufletul, dorita cu adevarat, sorbita din priviri lacome...cum?
Cat de departe sa plec si pentru cat timp?..
Nu mai conteaza pielea mea, ci meciul de la televizor...
Sufletul meu plange pentru ca iubirea se ascunde de el, in rutina si monotonie .
Imi e dor , un dor nebun sa imi zica omul de langa mine...ce frumoasa sunt...
sa aiba grija de mine...sa fie delicat si galant...
Intre timp, el se mahni auzind-o dincolo de usa dormitorului , pentru ca in felul lui facea toate aceste lucruri.
Intensitatea...este o cauza a deprivarii...nu a satietatii...
Cand nu iti e foame...nu cauti cu toate simturile ....doar contempli la o stare de imbelsugare.
Asa suntem noi uneori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu