Scripete pentru vise

Cu el agat de lumea mea stele. Iar povestile mele au un lac inghetat unde pot patina...
Mi-am transformat casa intr-un album. Cand revin dupa o zi, pun in rama fotografii si imi amintesc cum era.
N-am mai patinat demult...Inca trec pe langa lac si mai ascult glasuri de copii...
Casa unde locuiesc...are pereti subtiri...oricand din ei rasuna jocuri.
Zambete din adancurile unor idei...dau peretilor camerei impresia unor valuri dintr-o mare idepartata.
Cu scripetele cumparat dintr-un magazin vechi...am decorat o camera intreaga...lacul, stelele, fotografiile...toate le-am prins frumos...intr-un carlig...
Am organizat un vernisaj cu titlul Amintiri in rama...si mi-am deschis expozitia...uitandu-ma in urma mea...privind la toate gandurile...la toate lucrurile realizate....
Am facut bilantul... mi-am implinit multe vise.

Respiratie

Un fapt...ireal...se petrece cu noi...uitam sa respiram...gafaim si ingaimam...timpi morti...ai vremurilor noastre. Am ajuns articole...ce sunt pradate de vant si aruncate peste strazi goale...ne purtam picioarele...in locuri pustii...ramase fara noi...unde suntem noi? unde suntem noi? unde suntem noi?..catre ce destin se indreapta acest secol care-si rupe filmul, si-l voaleaza si vrea sa uite...de trecut? ingropandu-si amintirile in superficial...mi-e frica...mi-e rece...mi-e gol...si suna a metalic...totul...ce inseamna totul...oamenii sunt goi...unde fug ei oare? unde le sunt implinirile...unde le sunt zambetele...unde sunt ei?...oricat as crede ca sunt inconjurata de oameni...sunt doar urme...de nume...si doar atat...in rest..n-a mai ramas decat o pata dintr-un microcosmos...si poate uneori...cate un vers despre o sfera din univers...care isi poarta in mod ales destinul de vlastar....
Respir si tresar...creste un vlastar.

Dincolo

Dacă mă prefac într-o picătură şi mă preling până dincolo de mine...ce voi găsi?
Un singur loc in care se aude monoton beat-ul lent al inimii...
Un singur loc in care sunt mai aproape de soare
Un singur loc in care mai pot fi...
Acelasi gand cu o singura culoare...
Firul ce innoada...cate o zi...
Si ii face funda...semn ca fiecare trecere a timpului...este singurul loc...in care mai pot trai...ca intr-o miscare browniana...invartindu-ma inainte si-napoi in timp...prin amintiri, ori prin imaginatie...ori prin prezenta, tragand la sorti timpul zilei in care ma voi opri sa redevin fiinta...

Oglinzi

"Trebuie sa plec zilele-astea
si n-am intrebat oglinzile
daca te-au invatat sa vezi
miezul flamand al lucrurilor.

Daca ti-au spus ca aparenta
ascunde ape adanci
si cuvintele au cifru
in indexul sentimentelor."
(Dan Florin Docsanescu)

Funda

Ne indragostim…

Ca sa ne innodam fericirea-n-tr-o funda…

Cu panglici lungi…ce ating, intr-o secunda

Doua destine, prefacute intr-o clepsidra

In care timpul se imparte in doi…

Cu panglici lungi, cu gene lungi…

Te mai framanta intre priviri…

Cate-o naluca a unei amintiri…

Dar intr-o funda …se mai ascund

Si ganduri sifonate…

Si-atunci revin in simtiri..

Si ma praval in soapte…

Clandestin…ma petrec…

Printre brate…si ma infasor..

Intr-o funda..de sperante…

Coltul inimii

Coltul lumii

Inmuiat…

Intr-o inima …

Faramitat…

In simtiri…

Se preschimba

Neincetat

In valea

Plangerii

Unde lacrima

Unor ingeri

A faurit

Un catarg

De idealuri

Parfumat

Cu pasul sacadat

De domnisoara

Mangaiata de o toamna

Ce-si duce trena…

De frunze uscate…

La altar…

Ciripiri tresar…

Se impart…si se despart…

In chemarea sacadata

Cadentata…

A unei litere de tipar…

AAAA…scapat…

Un oftat…

OOO…f, sa-mi incalt…

Fericirea in pantof…

Si s-o port alene…

Spre viitoarele troiene…

Unde or sa-nghete…

Genele semete…ale unor stele..

Cazute si ele…

Din simtirile mele

Ce-si dezvaluie in taina

Ascunsa teama…

A dezlantuirii…

Unui om…

Inchis in teminita…

Falselor oglinzi..

Care privindu-se

Se transpune fara voie

In identitati …perene…

Ce-l condamna…

La o lupta…

De recunoastere…

A propriei identitati..

Care ii vorbeste…

Doar cand el…se plimba

Cu ochii inchisi prin camera

Cu oglinzi…

Coltul lumii vazut prin falsele oglinzi…

Inmuiat in inima..

Si stors…de toata esenta…tare, a lucrurilor care ne fac sa vibram…mi se pare a fi…unicitatea si scopul pentru care suntem in vizita in camera cu oglinzi…

O casa cu multe iesiri si intranduri…imbratisata de pelegrinari…unde oamenii se cauta…in cate un colt…uitat de lume…

Alb

Alb...si ce daca?
Ce daca vad numai alb?...mintea este o prelungire a unui strigat in culori...un ansamblu de mii de cioburi...framantate in ciocul spart...de pasare rara...milenara...ce m-a nascut intr-un cuib de lut...si m-a crescut in lumi de ceara...care ard in tangoul secundelor...ce-si danseaza sfarsitul de extaz...Alb...alb...in mintea mea pleaca si reapar...marunte minute...prefacute in placute...prefacute...subirele zabrele...dincolo de care se zbate o pasare care nu stie...ca trecerea timpului , e o paleta vie de culori, care la final, sunt inghitite de marele Alb.

Te Pretuiesc

Daca astazi citesti vei sti ceva ce nu ti-am spus pana acum...ca te pretuiesc...pentru ca citesc, in ochii tai...existenta mea.
Prind contur in apele ce-ti reflecta sufletul...si imi modelez realitatea dupa formele tale cu si fara fond...si oricat de mult te-ar desparti orasele...gandurile...zilele...tot te simt aici...in fiecare colt de zi ce ma cuprinde...

Palizi si translucizi

sunt ochii ...goliti...de timpul lor...o sticluta cu rom...cu esente tari...ramase intr-un strop oarecare.

Asa , o zi, pare , o oarecare, de la inceput pana la sfarsit...o lumanare , ce se topeste, intr-un timp uitat, scurs fara incetare si parca amutit...intr-o coma profunda. Nu mai simt, decat...ultimele ore...ale zilei ce s-a dus...in zborul sau spre apus...intr-un tango, la bratul infinitului inchis...si ma intreb cand e oare timpul meu?...vad trecand oameni , in ritmul lor, alert...
sper sa nu ma pierd, printre ei cu fiinta, si sa raman totusi palpandu-mi propriul drum, in intunericul acesta amalgamat cu cristale reci...ce stralucesc asa de puternic intr-o inima ce vrea sa-si invinga poticnirea...
extazul de a semana cu o stralucire imi tulbura gandirea...poate...exist pe pamant...sa sustin stralucirea, nu sa o redau...lumii, sa o expun...sa o compun...ci fara doar si poate...sa o sustin...
sunt in lume...sa-i sustin pe cei cu pasul alert...sa le tin trena...sa ii admir de aici de pe pamant...ca un copil avid de cerul deschis...caruia i s-a inchis pe retina...o stea...

Poate nu-s decat in sinea mea...omul cel mai mic...dar chiar si asa mic...pamantesc ma numesc....in faptul firii si ma indreptatesc a exista sub forma oglinzii...copacului si grinzii...care te acopera cand totul se clatina....

Portelan

Te rog nu ma deda vantului cel ce spulbera trupul...unui glas stins...de stea polara..
Adu-mi aminte sa iti cant...in taina...zodia amara...a nefericitelor clipe...din care n-am cules decat unde sparte...intr-o apa tulburata...de absenta ta...clara, involuntara de fericire rara...
Ma zguduie abisul...se asterne-n mine ca o pata...se macina...si iese laolalta...cu celelalte surazande cioburi sparte...de o dalta...scapate de-o mana...tremuranda, intr-o balta de dureri...profunde...izvorate...din gandiri abrupte...
Mi-e sete de-o suradere...de un iz de menta...decent asezata..pe o bucata de suflet...cu gust de ciocolata...inzorzonat...cu un zambet galant...infatisat la portile tacerii...

Doamna Toamna

Aniversam frunzele...chircite, pe margine de trotuar...strivite, de-o talpa grabita...ruginite...pregatite...pentru haina, ce-o imbraca asfaltul...acum...in pragul venirii tale, draga doamna Toamna...
Tu imbraci privirile...in culori, in frunze vestede...in scrasnirile trecutei veri...tu cosi, prin si pe sub gene...nori pufosi cu prelungiri...sub forma unor lacrimi eterne...scufundate, intr-o mare...ce-si revarsa albastrul peste noi...
Ma doare...draga doamna...toamna...culoarea ta...

Sfere

Voiam sa te intreb...daca existenta ta...a fost infrumusetata cumva , de ceilalti?...


N-am sa gasesc vreodata, cuvintele cele mai potrivite.


pana acum...
pana aici...la varsta asta
am intalnit oameni
multi...
desi unii
n-au zabovit prea mult
pe aici..prin viata mea
mi-au schimbat imaginea
despre felul de a trai
mi-au dat consistenta gandului
ca exista...un nefiresc sublim
in natura umana
si ca...poate exista pana tarziu...in senectute
...vorbesc cu tine...si ceva din mine...ma face sa traiesc anume spatii necunoscute...emotii, prietenie, un nou plan , reciprocitate...
constientizez
ca de vreme ce ne-am nascut...aici, pe pamant, unde nu suntem inconjurati de niste sfere...care se lovesc intre ele...ci, intram in contact
si singurele sfere care pot exista nu sunt decat cele create de mintea noastra ca un strat de protectie si siguranta...
contra...virusilor suferintei
atunci imi imaginez...ca avem scopul de a ne infrumuseta
reciproc
vietile
cateodata...imi spun ca plecam...din lume
fara sa spunem
ce simtim cu adevarat
fara sa intram in adancurile inimii
Mai degraba ne preocupa inutilul
Suprafetele cat mai netede...si profunzimile...neexplorate...

Ce-am vazut

Ce-am vazut ...astazi.
Am privit atent la lentoarea zilei...la felul cum ea curge printre degetele mele. M-am uitat acum...intr-o ora tarzie...sprijinindu-ma de o creanga de copac...ireala...la inceputul...lui, ieri.
Astazi s-a metamorfozat...a devenit un sublim si tandru...apus...de soare cu raze inegale...unele din ele, au venit mult mai aproape, au trecut prin mine, si m-au strapuns, altele aproape m-au atins iar restul...au ramas in mine...
Am privit atent dragostea...am vazut cum se infasoara si se desfasoara...ca o funda..in jurul acestui cadou oferit noua.
Am privit la orele de odihna scurse in tihna bratelor...ce m-au cuprins...
Mi-am cufundat inima intr-un galop...am privit atent cum un necuvantator...vorbeste asa de raspicat cu mine...transmitand...tandrete...si...tristete...simultan...
Am vorbit...si m-am logodit cu taina unei linisti sufletesti...am facut cunoscute intentii...si...am recunoscut...existenta unei lumi...ce nu exista...
mi-e teama.
Mi-e teama ca nu sunt prezenta...si ca mi-e frica de ceva ce ar trebui sa iubesc...
Mi-e frica sa iubesc pur si simplu prezenta...fara sa o mai analizez...fara sa-mi canalizez atentia pe cel mai bun raspuns...
Intr-un final...am vazut...frumusetea unui suflet...oricat de trist si singur ar fi el...si...el exista, chiar daca ne aflam in lumi paralele...o comunicare...intre oameni va fi mereu...ca intre doua lumi patalele...doar ca uneori, tocmai actul in sine al comunicarii poate fi un pod...
Si sfarsesc prin a urmari cu atentie ...o poveste fara sfarsit...si o melodie neschimbata...

Un golan trecea...

Avea hainele peticite...si ducea cu el in buzunar...toamna...
Fura clipe de fericire...ca sa supravietuiasca...
si isi indesa in buzunare turta dulce...era un golan...al strazilor inghitite de o luna patrata...un fel de cutie ce-si tine in ea toate amintirile.
Cand pasea pe alei...toate frunzele fosneau...caci golanul...le canta, tainic...despre, melancolie si ...domol, despre rasarit si apus...despre ce-ar mai fi fost si ce n-a fost spus...si ele...uitau...sa mai cada...ramanau...agatate intr-o fractiune de eter...n....etern....miracol...oprit in drum...atarnat de un parfum, scuturat de un glas...si smucit de un bun ramas...al pasilor grabiti...spre taifas... al privilor atintite spre decolteul panoramei...unui trecut...ramas in vara...primavara...
Golanul...paseste usurat...multumit ca-si traieste anotimpurile...purtandu-le ca si cheile...in buzunarul de la haina..si nu ma mir...el e doar o plasmuire...lui nu-i cade timpul...decat in joaca...peste umar...se apleaca...timpul lui...doar pentr-o privire...aruncata...ca sa vada...tainic prin subsolul inimii...caci...stii?...in urma raman toate si pe toate le depozitam...in mansarda...spun unii...altii la subsol...Golanul...din noi...locuieste de cele mai multe ori unde apuca si mai des prin subsoluri...de ganduri descantate in adancuri...Inima lui daca ar fi cu susul in jos...ar fi mai frumoasa...s-ar muta in varful inimii...dar golanul...nu vrea...mai bine sa gandeasca la rece...mai bine sa alunece...spre profundul...trairilor lui.
Insa...tot golanul e golan...si el stie mai bine decat orice cetatean...cum sa traiasca...de pe azi pe maine cu un fir de paine...si cu toamna in buzunar...
Golanule...eu te iubesc...sa treci razant prin mine...si sa-mi lasi prezenta ta de spirit.

Din drumetii

Priveam muntii...cum mi se dezvaluiau in zare...aveam mereu o noua imagine a lor desi erau neschimbati..

insa...in zare, lumina crapa trunchiurile brazilor...si-mi trimitea conuri de raze ce incalzeau

in zare...fetele oamenilor...

Pe geam, fluturi curiosi loveau aerul cu aripile...uitandu-se la noi...

Cu o mana distrata, tu i-ai indepartat... si in gluma le-ai replicat...

-Zburataciti de-aici, curiosi mici!

Si norii au zburat, si ei de-aici...totul e doar cer senin

Ganduri abisale

Ce va ingramaditi asa?...ati uitat ca exista un rand pentru toate?...oricum...de ce ma mai agit?
Toate nu sunt decat niste forme trecatoare...forme fara fond...care se infasoara si ma strang...
Imi e tot mai greu sa nu retin lipsurile...
lipsa timpului
lipsa spatiului pentru mine
lipsa atentiei
lipsa grijii
lipsa dragostei
lipsa iubirii
lipsa bucuriei
lipsa unei escapade facute in doi

Cum sa fac sa trec impasibila la lipsuri...sa ma concentrez pe prea plinul existentei...si...totusi sa fac astfel incat sa iau ulciorul sperantelor ca sa pot umple cupa cu cupa...fiecare gol din universul meu launtric...cum?
Cum sa mai transmit emotii, fara teama ca vor fi distructive...dar, stiu ca emotiile tratate...
se vor alchimiza...
Ma cuprinde nelinistea...
O neliniste obtuza...ce-mi paralizeaza mintea...
Stau nemiscata in toate miscarea fiintei ...si fac doar lucruri fara importanta...spun lucruri fara importanta...nu-mi gasesc in toata invalmaseala de cuvinte...cele mai potrivite...rame...care sa infrumuseteze tabloul acesta...al trairilor...
Ma incovoi de durerea unor ceasuri trecute...fara ca eu sa fi facut ceva esential...si mi-e teama ca ma voi rupe...intr-o durere, de mal...fara cuvinte, cu multa tacere...la gandul covarsitor...ca va trebui sa masor multe compromisuri...si sa accept o realitate data..care nu e a mea...
Pentru moment ma intind prin campul meu...cu primavara lui cu tot...si rup trifoii...iar inimile lor le cos...pe haina spiritului.

Langurosi in galosi

Ei ...aiuriti, se impiedica de cate-o emotie...
subtirica...ce se-nfiripa dupa bataile inimilor lor...
La galop doi galosi langurosi...se precipita..
pe-o orbita...
Ei uita de ei...si nu mai ramane decat o traiectorie in urma lor...
Urma de catifea a unor note muzicale...ce se indoaie...la fiecare suflare...de greier...
E prea fermecata...seara...galosii...alearga pe ape...sireturile lor...ca haturile si-au pierdut controlul...si acum sunt caii liberi.. far de stapan...galosi fara picioare...
ce va arde voua de plimbare...totusi...se precipita...unul dintre ei...hai mai bine...sa ne tolanim...cu sireturile la stele...
sa stam asa...cu burtile-nafara...si pe ele sa luceasca luna...sa se-ntrebe-ntr-una...ce-i cu astia doi pe-aici...ca-s tare bezmetici...
si venetici...si-au pus in minte...sa ma inchida...in oglinda pielii lor...luna...insapaimantata..isi spune multe prostii vrute si nevrute...de prea mare singuratate s-a cam screlozat...n-are cine s-o iubeasca...si se uita cu napasta...la galosii langurosii , si naivii...ce-si traiesc dragostea cu grija...cat mai multa grija pentru celalalt....
Ah ...pamantenii, totdeauna au fost cu capul ...pierdut, ratacit, printre spatiile dintre...astre...

Pielea in aburi

O haină care ne ţine inimile învelite...
dar care descheiata de degete iscusite...
se aşează pe un jilţ
şi priveşte cum două inimi se înfiripă...
dragostea e o risipă...
de emoţii....
de respiraţii întretăiate...succedate...
sacadate. Fluturi...nascuţi...cu miile...
dintr-o atingere...decolează...haotic...
care-ncontro...spre cautarea de sine...
din dragostea inimilor...fluturii...se intrupeaza...iar hainele se descatuseaza de pe trup...cred ca toate zboara...imprejur...nu mai conteaza cu ce mai ramanem....daca ne raman doar inimile...sau...poate cine stie...un rand de aripi...indiferent imi e...oricum...
stiu ca orice moment...e un parfum de neuitare...
de sublimare...a noptii...ce nu se stie...daca exista ori e inchipuita...caci hainele noastre...de multe ori...avem grija sa le legam cu sfori...sa le tinem stranse pe noi...
n-am uitat de secolele..vechi si noi....cand corsetele nu le purtam doar noi...ci toate formele inchipuite ale psihicului...
Las-o sa cada...pielea ta...pe degetele mele...ca o esarfa...si printre degete sa nu mai simt...decat aburul imens al emotiei tale...

Sa Reinventam Emotia

in gandul lui este ea...iar in inima ei hoinareste un el...
Cand un el si o ea...se intalnesc apare Emotia...
As vrea sa te intalnesc...ca sa reinventam Emotia...Da-mi voie...

Amplificatorul de joasa frecventa

N-am sa pun degetul pe unda de durere ce ma sustine...intr-0 operatie imaginara pe cord deschis, amplificand tot mai mult tensiuni de joasa frecventa...am sa scot la suprafata...pesti, ce au suferit mutatii genetice...si care zboara...si ma duc...intr-o lume purtata de vant...un vant care spulbera orice tensiune...orice imaginatie...orice melancolie...care ma face sa ma simt vie...intr-o moarte la fel de vie...pe cat de clinica poate fi uneori...oare eu in ce plan mai traiesc...sau in cate planuri...si care dintre ele...o sa imi repare...crapatura din inima...
Cum este si perceptia umana...eu vad doar crapatura din inima...ma dor ochii sa privesc mai adanc in crapatura..si sa vad un lastar...cum se inalta...cineva pesemne ca a aruncat acolo un graunte de farmec...

Buchetul cu tresariri

Din micul meu vacarm am lasat sa-mi scape o clepsidra...din care curg lacrimile , pastrate pe o etajera a sufletului meu prafuit, cu pulbere de stele...
Mai ingaim si acum un vis...in timp ce-mi tin ochii deschisi...si nu stiu ce sa cred...de e vis sau realitate...caci imi pare...ca-l traiesc intens...si ma cutremur ca nu-i gasesc un sens...
Un labirint de stari de spirit...ce-si croiesc drum catre un chip...mistuit de nelinisti...Nu stiu unde sa mai fug...prin mintea mea...sa gasesc un colt cu ape...sa ma imbat de fluxul orelor tarzii, sa sorb...glasul...lumii, sa fredonez odata cu greierii un cantec al verii..si sa ma imbat, oare cu ce?....cu aerul vietii mele...impletite uniform cu tine...
Intr-un final...ca sa alerg prin impletitura dintre noi...nu-mi lipseste decat o bicicleta...si poate o scrisoare...despre timp, spatiu, iubire, destin, si poate putina geometrie...o perpendiculara...doua paralele...si un cerc concentric...

Goana dupa melci

Cochilii masluite dupa chipul unei mari pierdute intr-un desert...Nisipul fin ascunde, glasul marii intr-o palida...aparitie halucinanta...de ocean prizonier...intr-o scoica...Duc oceanul la urechi...si ma praval...ca o picatura...pe spirala milenara...a vechiului tinut, ce-si pastreaza comorile printre dunele de nisip...

popas

popas...de un ceas, peste atlas...
cate un dans al ochilor pe-o harta...si
iata...sunt atras...
de-o escapada...
fug cu mintea in toate colturile
si o port in buzunarul camasii palide...
pe ea...fotografia smulsa intr-o noapte...dintr-o lume fara soapte...
undele spargandu-se...se mai aud...aproape de malul...uniform...al unui gand
gata...sunt hotarat...voi pleca...voi traversa culmile...si la rascruci...mereu voi intreba vantul...unde se duce...unde ma duce?...sunt hotarat...sa inving poza...ce-o port si s-o transform intr-o realitate...
vazuta in fiecare noapte dintr-un alt unghi...
Nu stiu, dar cred ca am uitat...cine este in fotografie si unde vreau eu sa merg?...
Nu mai conteaza...cred ca a fost doar o faza...
Va trebui sa ma reculeg...de la atatea vise...inchipuirile mele prind brate ce am strang...si ...ah, ma doare capul...cred ca am sa ma frang...
in doua bucati...in doua fragmente...
intr-o gandire si intr-o simtitre...
asa ca...inchid ochii...inchid si atlas...si la prima suflare..l-am deschis la mare...repezeala...aruncand degetul pe el...si surazand cand am privit unde ma oprisem...in inima mea.

Eternul ideal

De veacuri...parfumuri cu nuante...se imprima ca un tatuaj, in romante ...cantate de vesnicii...ca o scrisoare fara plic...pierduta in nisip...isi duce existenta...efemera...eternul ideal...femeia...scanteia purtata in ochii ce-o iubesc...ea cade si se stinge intr-un lac, cu bolta si cohortele-i de stele...veghind la frumusetea existentei...acestui ideal, ce virbreaza mereu unic..in culori mereu...intr-o lacrima de dor...purtata pe firul de iarba...al unui secol pierdut...intr-un glas mut...de uimire
Ah, eternul feminin!...ora ei...se succede in fragmente...descrise de pasii purtandu-si valurile, si umbrele...printre murmurele istoriilor...ce vor vorbi prea putin...despre eternul feminin...ideal si ascuns...cine indrazneste sa priveasca atat de profund eternul...va fi strivit de doruri succesive...si atunci...efemerul...se va descatura cu cheia nepasarii...ignorantei vii....femeia...ramanand...o fiinta si atat...poate un simbol...al unei delicate aparitii...care isi face simtita prezenta intr-o anumita zi...si dispare...intr-o forma de relief...din palmele tale...

În felul său...Eternitatea

"Fă-ţi timp să trăieşti."


O zi ca oricare alta...până la urmă totul se repetă, incepe încă o zi şi o să se sfârşească...iar timpul dintre început şi sfârşit...e măsurat cu un cântar...înşelător...putem cântări doar timpul care este între împlinirea unui ţel şi punctul de plecare...sau putem trăi pur şi simplu ziua...creând baloane de săpun ...în care stă închis aerul creativităţii...al improvizării unei noi capodopere ....începutul primilor paşi către intenţia de a da cursului unei zile...un contur personal...
Şi atunci fiecare zi va fi ca un dar...pe care îl vom deschide, îl vom sărbători şi de care ne vom bucura....

Timpul prezent...un bilet...nepreţuit spre o gură de veşnicie...în care sufletul zăboveşte de unul singur cu nasturii la bluza de metal a minţii...desfăcuţi...răsună ...tăcerea libertăţii...şi timpul a stat..


" Închide infinitul în palma ta...iar eternitatea într-o oră."


o să simţi atunci curgerea unei mângâieri...venită dintr-un fir de nisip ce-ţi iubeşte pielea sărutându-o...până când...se nasc steluţe...care te gâdilă în podul palmei...

Pasageri...

prin efemer...ne inecam mereu cu valurile schimbarii...
Luati si purtati de apele timpului...visam la un moment al nostru...care sa nu se mai sfarseasca...Simt ca folosim optimismul uneori doar ca un mecanism de aparare in fata unei porti cu balamale ruginite , care ascunde in spatele ei o nebunie curata...caci noi fericirea n-o vom avea decat atunci cand vom trece poarta rezistentelor la schimbare...
Si atunci fericirea nu va fi dictata de rigorile pe care principiile noastre de viata le-au impus...ci va fi o fericire nascuta din abandon...nu va fi asa cum ne-am propus...ci asa cum fluxul prafului cosmic face sa fie...
Cand trec printre oameni...imi imaginez ca sunt de fapt o reprezentare a unui stol de pasari...care vor sa zboare...dar care sunt obisnuite sa stea pe o sarma toata ziua...si sa uite pana la urma ca au aripi...sau poate din cand in cand unele mimeaza zborul...dar cele care cu adevarat sunt implinite...nu le mai vad decat inimile...si rar mi-e dat sa le intalnesc asa...goale... dar pline....de continutul unei iubiri

Aşternut de nori...

Cearşaf de umbre şi-a întins cerul...şi s-a descoperit pe-o parte în somnul său...iar ca prin vis el işi purta picioarele prin aerul gol...şi tălpile îi atingeau asfaltul...clătit de palmele norilor...
Jocuri de lumini şi umbre...pe scena visului ceresc...au născut prin lacrimi şi mult soare...un curcubeu care a îmbrăţişat cu grijă aşternutul de nori...şi i-a oferit cerului împlinirea viselor...
Din curcubeu de vise au răsărit fire colorate ce au făcut legături întinse între inimi...şi deşi m-am simţit în singurătate...uneori, acum ştiu că a fost doar un ragaz...pentru ceea ce aveam să aflu în curând...că până şi asfaltul poate împrumuta culorile curcubeului atunci când...întregul ajută o parte să capete nuanţe de fericire...aşa că în loc să ne închidem norii într-un borcan mai bine i-am căuta într-un viitor curcubeu de posibilităţi...sau poate cine ştie...i-am admira, printr-o umbrelă veselă...şi atunci e posibil...ca ei să încolţească din seninătate...Totul este o îmbinare...

Ţie

Ţie, celui care intri pe această poartă...iţi doresc să întâlneşti o parte din tine...sau să descoperi o cameră unde multe fotografii stau atârnate de pereţii unei amintiri...şi să te laşi condus de ele...astfel incât scurta şedere să-ţi aducă în faţa ochilor o privelişte...cu iz de evadare...Ţie îţi ofer...fluturi cu aripi ce îmbrăţişează aerul astfel încât, ei să te îndemne să respiri adânc şi să alegi ceea ce te face fericit.
Ţie îţi mulţumesc că mai intri pe această poartă din când în când...altfel...această poartă ar rugini...ar scartai apoi ar cadea.

Umbre de vis

Umbrele de vis...

Se mai inghesuie la colt de geana…ca o naluca, care aluneca prin paradis…cu o masca de inger pe fata

Miscari ale intregului trup cosmic se ramifica catre pamant cu terminatiile in oameni…care danseaza

Ma inclin si ma framant…in mainile unui dans la scena deschisa..ma intreb daca mai sunt…si daca pot continua sa fiu eu…

Scena deschisa...ma arde precum o foaie scrisa …si cer curajul de a transforma aceasta arsura intr-o boare care sa ma poarte inainte… precum roua ce se prelinge de pe firul ierbii…conturandu-se în ea imaginea unei schiţe despre visare

Lasă-mă să cred...

Te rog lasă-mă...
lasă-mă să-mi port abisul spre necunoscutul unei noi apariţii...să cred că din orice cădere se naşte un om nou...să sper că nu există regres...ci există doar avânt fără progres...pentru prezentul ce adună colţi de fiară să ne sfâşie în aşteptări...Dacă aş putea alunga din viaţă aceste căderi pe gânduri...cred că n-am mai da problemelor...conotaţia de probleme...ci din contră ne-am arbora un zambet sigur...care nu se şterge decât cu emoţie de toamnă...

O carte născută din dorul de prietenie

"Mai am şi o carte foarte subţire în care nu încape decât o iubire...pot să-mi iau locul lângă tine pe-o stea?
-Da, eşti prietena mea, spuse Prinţul."

Veleităţi de gălbenuş

In timpul zilei am lăsat un gălbenuş în farfurie, iar peste noapte, nu l-am mai găsit...
S-a suit să ia locul lunii care avea nevoie de o escapadă...
Acolo de sus lumea i se părea o galaxie...ambulantă....şi agăţat de ceruri...plutea gălbenuşul din farfuria mea...printre norii călătorii...ca o corabie cu pânzele gălbui....
Nimeni nu-l remarca, numai eu ştiam de existenţa sa...şi de felul cum şi-a depăşit el condiţia...

Imbrăţişare mută

Canapeaua are puls…

De fiecare dată când mă întind pe canapea, îi simt inima bătând...mă aşez cu faţa pe pieptul ei şi adorm ascultându-i pulsul...parcă ar fi umplută cu viaţa mea din timpul somnului...Chiar şi acum simt că am uitat in ea...visul trezirii...

Am să cred că într-o viaţă anterioară canapeaua a fost o scenă din care se nasc personajele....acum din canapea mai iese doar câte un arc...ca o formă de oftat...pe care trupul bătrân îl scoate ca pe un cântec strămoşesc purtat de orice fiinţă. Un perpetuum mobile al conştiinţei colective...pe care până şi canapeaua mea îl mai împrumută...ce imbraţişare mută între două lumi...

Micuţa poliglotă şi dragostea ei pentru cărţi

Urcă în tren, o tânără...firavă, dar cu ochii ageri, ascuţiţi de aerul vulpesc...era pistruiată şi zulufii roşcăţivi îi fluturau, a veselie...citea de zor....dar nu ştiu ce citea...ţin minte doar...că avea cu ea, un geamantan de piele.
Ciudat a fost momentul in care...am trecut pe lângă ea...avea în mână o carte cu coperţile roase...era o carte voluminoasa...titlul, prea greu de reţinut...dar ţin minte culoarea cireşelor amare...din care erau coperţile...Trenul oprise in gara Ploieşti Vest...când, o văd, că se apleacă şi scoate cu o mână lacomă o altă carte...imediat cum trenul oprise în Câmpina, scoase o carte mai mică...de plictis şi curiozitate m-am apropiat de ea, prefăcându-mă că vreau să iau aer...şi mi-am înclinat privirea...erau pagini scrise în franceză...Marcel Proust...am zarit la un moment dat pe cotor...numele autorului.
Am plecat...mă uitam şi îmi târam picioarele greoaie...prin căldura din tren...mă miram şi în acelaşi timp curiozitatea imi marca prezentul...incepeam sa descluşesc ce o să se întâmple...la Breaza...din pacate oboseala m-a purtat într-un somn adânc, aşa că am prins urmatoarea staţie....
În Sinaia, ea, cu zulufii ei...statea aplecată peste o carte, şi parcă aluneca într-o lume nevazută...cu siguranţă că...aluneca pe bucla lui "a" şi lui "o", şi rămanea în vârful unui munte scris...plutind in idei..., era o carte de data asta verde...cu foi lucioase...râdea...destul de des...citind din acea carte...
O admiram...cum scoate ea câte o carte şi o devorează din priviri...în drum spre Buşteni...se cam foia...se pregătea să coboare...întâmplător...am fost lângă ea...coboram împreună...şi am zărit...o crăpătură în geamantan...de unde respirau filele...fata mi-a zâmbit de parcă ar fi fost descoperită şi dispăru în mulţime...aerul ei...m-a pălmuit direct în amintire.

Cascade din cerul de suflet

Dimineata arunca peste tot cu soare...si cu vrabii...stropi de lumina pătrund printre genele ferestrelor şi aduc lumii o nouă faţetă neşlefuită a zilei...Sunete amorţite se aud din când în când...ca şi când...cu paşi domoli şi cadenţaţi incepe oraşul să-şi înceapă valsul...un dans încordat în frumuseţe...

Esta es una macchina di le stele

Când o mână nevăzută, învârte de cheia unei cutii muzicale...din ea cade cate-o stea...iar in noaptea caderii ei...colturile prind alura unor aripi....


Dumnezeu a stiut prea bine de ce are nevoie sufletul omului...si a asezat pe coltul planetei...un cuib de pasari...care sa infasoare in aripi...pamantul...
Asa se face ca in fiecare dimineata spiritul...este chemat...sa-si ia trupul in primire...si sa si-l poarte ca pe un costum de carnaval...iar aripile pasarilor fosnesc si il pregatesc sa se trezească.
În timpul zilei, omul, nu aude...este prea preocupat...aleargă prin tuneluri, si urcă apoi in cutiile de tabla care să-l ducă în rutină...seara este prea epuizat ca sa mai audă...fosnetul ingrijorat...Clopotul metalic al nepasarii...s-a instalat.

Unde mai sunt dorurile? toate zborurile spiritului intr-un prea inalt intins de ceriu.
Am si eu destinul meu, de spirit, ce-si poarta rochia feminitatii....de ea tinand agatata un lant rupt... de care a fost candva atarnata o inima luata de vant si aruncata in largul apelor...de unde pescarusii vin acum...sa imi fosneasca la ureche...un cantec dacic....cu iz latin...luata dintr-o carte..."Esta es una macchina di le stele".

Eu cred ca suntem niste stele...cazatoare...manate de pasari calatoare....si purtate in ciocuri...pe cai nebanuite si efemere...din greseala un pescarus mi-a inghitit inima....si a fugit lasand urme pe nisip