Ce ma fac?

 Ce ma fac uneori cu starile astea care curg prin mine ca niste paraie pline de valvataie ca si cum isi ies din matca si numai ele mai sunt pe pamant, atacand in valtoarea lor tot ce exista si luand cu ele orice farama de realitate?

Ce ma fac cand cred ca ele sunt asa de puternice si ma identific cu ele si nu le mai dezbat pentru ca ma simt pare din ele asa de profund?

Ce ma fac cand simt ca n-am valoare? Si de unde vine aceasta slabiciune a mea de a ma duce atat de departe in felul acela bolnav de victimizare?

Ce nevoi am si cat de bine e ca le cer asa de abitir?

Pune umarul

 Da, pune umarul mereu... Gandeste-te ca fiecare implicare conteaza...Cand iti asumi partea ta din poveste...vei sti ca ai putere sa schimbi si sa speri ca e dincolo de cum ai crezut vreodata ca va fi mai ales atunci cand pui suflet. Fara asteptari ci cu prezenta de spirit. Sa lasi lucrurile , uneori , sa mearga de la sine...daca merg, e bine, dar daca a trecut scurt timp si nu reusesti sa intrevezi ce vrei tu sa fie, renunta sa nu te mai implici, pune umarul...ai observat destul!

Hai sa vorbesti, hai sa faci lucruri, hai in actiune. Hai!

Verifica mereu cu celalalt . Nu sta numai in capul tau. Nu intotdeauna ceea ce crezi, este ceea ce se intampla. 

Imi vine sa

 Cand vreau sa plec , imi vine sa stau

Cand vreau sa stau, imi vine sa plec

Diferente, convergente ....abstinente...

MA COPLESESTE RANA.

Rana mea de neiubire. Si am aflat demult ca iubirea nu se ghiceste, se povesteste, se explica, se desluseste prin disponibilitate pentru comunicare, prin rabdare, prin punerea in perspectiva celuilalt. 

Conversatii dificile care ma fac mereu sa inteleg ca sunt inca intr-un proces de invatare...si ca la fiecare astfel de etapa, relatia trece mai departe, evoluam impreuna. 

Uneori imi vine sa fug. Si alteori sa tip...Dar atat de mult ma bucur ca am reusit sa vorbesc cu tine...oricat de greu mi-ar fi...tu intri in discutia cu mine...uneori taci...si te pierd , dar alteori revii, iar blandetea ta...Doamne, blandetea ta...ma salveaza mereu....iti multumesc. 

Ma mahneste uneori ca nu tii neaparat sa-ti impartasesti bucuria de a fi cu mine...Sunt convinsa ca o ai...am certitudinea asta pentru ca observ asta zi de zi aproximativ, evident...mai sunt zile cand nu putem fi mereu bucurosi , daar, esti. Insa mi-as dori sa iti placa sa impartasesti , sa arati ca ma iubesti...Parca vad ca ma ascunzi ...parca observ ca divaghezi, ma raneste...

Si cu asta ma confrunt in ultima perioada...

Cum lucrez asta...cu mine? Cu tine?

Cred ca o sa abordez acest subiect din perspectiva curiozitatii.