Inclinatie spre agitatie

 Sarbatorile de iarna . 

Imi dau un sentiment aparte de entuziasm amestecat cu inclinatia spre agitatie. In orice magazin, este aglomeratie si unele rafturi au fost sterse efectiv de produse...Nu-ti mai ramane dacat putina imaginatie pe care o ai si un dram de inspiratie ca sa te descurci .

Si la urma urmei de Craciun, de la un punct incolo tot ce-i mai de pret este prezenta celor dragi si gandul ca iti sunt aproape si fiecare da din putinul pe care il are. Sa subliniez...PUTINUL...insa de ceva timp incoace ne intrecem in cadouri scumpe...sau cel putin asta este tendinta...

Am inceput sa ma gandesc tot mai serios sa iau cadouri de Craciun incepand din primavara...ca sa ocolesc tot haosul de pe acum...nu prea ma fascineaza felul acesta de a simti sarbatorile. Prefer sa fiu undeva refugiata in confortul casei, alaturi de mici simboluri ale sarbatorilor de iarna...tot ce vreau sa simt este linistea si farmecul iernii din interiorul unor paturi pufoase si a unor luminite calde...poate si ceva miros de cozonac si vin fiert cu scortisoara. 

In rest...

Sau iau cadouri ori de cate ori...cate un lucru imi aminteste de un om drag. Ar fi mai simplu asa. Mai autentic si mai usor . 

Hei tu , oricine ai fi

 Da, tu...

Iti multumesc.

Iti multumesc ca vii aici, langa mine.

Stii, uneori ma simt foarte singura...si cand vad ca vii si te uiti la mine...se face dintr-o data cald si bine...

Si din pustiul ala care era ...apare primavara...aia in care am aparut pentru prima oara si...am fost vazuta...

Iti multumesc ca vii pe-aici...ca citesti...ca esti...ca ma incurajezi sa scriu, pe o cale necunoscuta ...pentru ca vad ca nu sunt singura...chiar daca de multe ori ma incurajez sa scriu...nu e atat de motivant pentru mine cand stiu ca tot singura sunt aici...pe pamant alb...ascunsa si uitata printre randuri...

Uneori ma intreb chiar, cat de mult te regasesti in ceea ce framant eu pe-aici , printre ruminatii si mici , profunde irizari de ganduri...

Oare cu ce te incant?

Dar simplul fapt ca vii...ma face mereu sa cuvant...

Iti las aici , un dar , de Craciun.

Sa te uiti si sa cugeti 

https://www.youtube.com/watch?v=h6fcK_fRYaI

Pe curand !

Inima cafelei

 Simt cum pulseaza . II observ aburii cum se inalta. In aer, translucid.

Cafeaua fierbinte, amestecata cu iubirea alba a laptelui...care si-a lasat in urma caimacul...sa respire viata din cafea...asa o magie uimitoare se ascunde in ea....

Si cand ma gandesc ca ma uit la soare si beau viata din cafea...ma transform eu insami in cea mai proaspata aroma a zilei ce tocmai a inceput...

Cata tihna...

Ce sarut ,

Placut

Pe buzele calde...

Miros profund

de pin, amestecat 

printre soapte...

de cafea...

Aceasta-i iarna mea.

Printre povesti

Astazi simt sa iti scriu despre ancore. 

Acele mici carlige de siguranta de care ne agatam pentru a ne aminti .

Toate lucrurile ce ne inconjoara pot avea o astfel de incarcatura si de cele mai multe ori pot insemna sau pot ingloba o frumoasa poveste despre un moment oarecare ce a devenit dintr-o data plin de farmec...si asta doar privind la acel unic lucru pe care il ai in fata.

Un simplu dop de sticla care acum joaca rol de capac fancy pentru fiecare sticla de vin ce o desfac, reprezinta atunci cand il privesc o poveste in sine. 

Povestea acelei seri in care am mers la "la tartine" si m-am intalnit cu prietenii . Si culmea e ca atunci cand il privesc, incep sa imi amintesc locul, felul in care am obtinut dopul de sticla. Tablourile de pe pereti, inclusiv cum aratau oamenii care ne serveau, mesele, separeurile si chiar si baile. Este incredibil cum un simplu dop de sticla , poate prin simpla lui prezenta , sa imi activeze atatea detalii. 

Asa ca eu in casa mea...cu fiecare obiect adus...investesc in el cate o poveste.

Tu ce ai lucru si de ce poveste iti aminteste?

Unde imi e gandul

 Imi e gandul la...aceasta marti atat de lunga si frumoasa, care de jumatate de ora s-a metamorfozat intr-o veritabila miercuri...iar eu plonjez dinr-o zi in alta...ba osciland catre aceasta marti...ba spunand ca-i miercuri, ba simtind ca-i joi...

Ti se mai intampla si tie, asa-i?

Mai sunt 10 zile pana la Craciun si incep numaratoarea inversa. 

Tu simti ca vin sarbatorile?

Faci ceva in privinta asta?

Ca eu de curand ma observ si-mi dau seama ca daca initial nu simt ca vine vreo sarbatoare, totusi ma urnesc din loc si fac zi de zi lucruri cate mici care sa ma pregateasca. In cazul in care as lasa acest timp sa treaca , imi dau seama ca as ramane cu un regret pentru ca fiecare zi si fiecare moment dar mai ales aceste clipe de celebrare impreuna sunt tare pline de farmec si merita un efort de mobilizare. 

Nu neaparat la nivelul ala...de iesit din minti. 

De exemplu, eu am luat doi reni din lemn sa imi pasca belsugul ramas de la sf Andrei...

Am inceput sa repet si la munca toate colindele din program. Am inceput sa amenajez cabinetul cu elemente de Craciun si sa pun magic fm pe fundal.

Astazi mama lui Tiberius ne-a dat multe dulciuri si bunatati italienesti. 

Si mi-a trecut prin gand sa caut instalatia din sertar s-o iau cu mine la munca, plus niste bomboane cu menta....

Si asa avem din plin...de ce nu?

Imi cam sta capul la covorul de la intrare , ca-i cam ponosit ...si cred ca pana la urma tot trec prin pepco ca sa iau un covor. 

In rest , tare imi doresc sa las consumerismul la locul lui si sa-mi vad de ale mele. Am destule, iar banii merita ganditi . Sarbatorile au uneori talentul de a ne usura de buzunare pentru ca suntem tare sensibili.

Luni-zarea

 Exact asa . Lunizarea de azi. Pentru ca iata cum se-arata ziua de luni, in zare. Tocmai ce a inceput pentru mine si daca la inceput a venit cu o senzatie de apasare, tocmai apasarea afectiunii , m-a linistit. 

Tare bine e sa scrii, cu iubire, cu grija de sine, cu recunostinta. 

E luni. E dimineata. Ziua mea incepe. E iarna si e frig afara. Inca nu e ger, dar se simte in aer miros de zapada. Lumea furnica de colo colo si se vede pe sosea ca-i aglomerat.

Ma bucur nespus ca ritmul cu care am inceput ziua e unul asezat. Ma feresc sa fiu pe graba, chiar imi displace. 

Si ma bucur si mai mult de caldura pisicului meu care alege sa fie in cea mai mare parte a vietii lui, langa mine desi se spune despre rasa lui , ca-i mai retras. 

Si in sfarsit , s-a aflat, ca-i un Chartreux. Din manastririle franceze Chartreux , de prin imprejurimile parisului. Ce nimereala! dintr-o data ma simt mai aproape de Laura. Am visat ca imi scria ca e ziua lui Julien...hehe. Semn sa-i scriu astazi. 

Jazzy sassy ...

 ...day...

Jazzy snazy

In my way...and your way, today...

In a lucky way...

In a fluffy way...

In a dizzy day...

In a sweet way...

In a loving way...

In a wonderful way...

In a colorful way...today...

...for me

Fericirea lui azi

 Azi...

O samanta cu de toate.

Azi , o posibilitate.

Azi ...

Ce-ai sa faci?

Cum o sa simti miracolele?

Cum o sa iti faci simtita prezenta ?

Cum o sa faci ziua sa conteze pentru tine?

Si daca azi, nu ti pare ca e o zi cu multe...cum oare o sa te motivezi s-o vezi mai mult decat atat?

Stiai ca azi este cea mai buna posibilitate din cate au fost?

Si ca azi dupa azi dupa azi, insumate laolalta pot aduce un alt azi pe care numai tu poti sa il scazi , sa il decazi, sa il arzi, sa il faci sa para cea mai tare zi din cate-au fost...asa ca...Joaca-te azi...Joaca-te cu posibilitatile ...si nu uita...ca o  zi ca azi...nu se mai repeta...asa ca fa-o intotdeauna sa merite....exersand uimirea pentru fiecare detaliu pe care il vezi, auzi, simti, atingi, gusti...pentru ca , orice senzatia te poate conduce si transfera in lumea plina de senzoral a lui...azi...

Carpe diem. 

Fabulos

 Nici nu te astepti , cand vine ziua ,

Sa stii ce va urma. 

Mereu te va surprinde...prin libertatea sa.

O libertate atat de pura si straina de controlul mintii....

Oricate planuri...ai avea...fabulos e cum se desfasoara ziua...cu ale sale actiuni...

Increde-te....si da...nu mai cerceta.

E clar uneori ...alteori ba...

Fabulos e cum se termina ziua...si cum vezi ce uimitoare a fost ea...

Fabulos...e sa crezi si sa traiesti cu toata fiinta ta. 

In culori disimulate

 Se disimuleaza vara intr-o toamna timpurie .

Cu toate astea culoarea este portocalie vie ...si mirosul de frunza stacojie incepe sa se resimta sub narile ce pufaie aburi de dimineata. 

Verdele se lupta , camuflat ...sa razbata neincetat...noroc cu un brad...care-i inspira curaj si speranta mereu...stie ca ala sunt eu...verdele din ierni...verdele din primaveri...

Eu...sunt...azi...in culori disimulate...

Pentru mine

 Pentru mine, am ales sa stralucesc.

Ca o binecuvantare.

Ca o recunostinta mare...pentru ce am fost si cine sunt, recunoscatoare ca m-au facut, si m-au lasat pe pamant. 

Imi dau seama mai mereu ca apartin de taramul meu , de sus dar si din apa si ca totusi pe pamant, ma avant si cu elan mai plonjez din cand in cand si pe sus si sub pamant. Si ma scald frumos cu norii , pana cand ma spala razele iar apoi cobor usor toate treptele si ajung din nou aici cu mine, printre cercurile senine ale privilor straine , agitate si fugare, de oameni ce isi pierd mintile prin binocluri de stiinta, informatii si calculatoare. Sunt parte a acestei culturi umane...insa n-o sa-mi neg vreodata iubirea pentru adancurile mele oceanice , curiozitatea cu care nascocesc printre nori prin selenar....si felul aproape nebunesc de a gasi dragoste in tot ce respira a viata si da viata, este viata. Multumesc pentru , aici. 

Taram selenar

Azi am ajuns din nou sa iti imbratisez singuratatea, misterul, luminozitatea difuza. 

Sa simt ca plutesc printre nori si ca te ating cu cotul usor, ca ma infior si ca stau asa , dezarmata si te privesc, ma minunez de felul cum ma rascolesc tot timpul formele tale si imi dau seama ce influenta ai asupra mea...rotunda, calma, tu apari ...si imi arati cum sa ma vad...femeie. 

Descoperita doar pe sfert...cand esti in faza de patrar, ma faci instant sa reflectez la cat de usor pot sa ma repar in intunericul meu subsidiar atunci cand stiu ca am la indemana iubirea ta de mama-luna ce-mi luminezi agale calea, cu cate-un pas sovaielnic in extaz descoperindu-mi lumea mea, verde-roz de catifea. 

Azi iar ma infasor in mantia de vie si merg sa-mi culeg din ostrovarie, niste perle de cultura ,care-ti seamana amar prin sensibilitatea cu care reapar sa imi arate cate frumos stiu sa se poarte pe pamant la fel de selenar , ca tine ...fara prea multe cuvinte, te fac sa simti cat de usor te pot atrage ...curios , frumos, cuminte, si tacut...dar mai ales...renascut...atent si special facut, mereu din prezent. 
 

Vindercare.Revindecare.Recunostinta . Transformare.

 

Cand mi-a fost frica, am fugit, m-am ascuns, si am pledat pentru evitare.

Mi-am gasit curajul intr-un colt de umbra , intr-un punct cand mi-am spus ca asta se repeta pana cand aleg sa fac diferit. Si atunci cand mi-a fost frica, am stat, am inghitit, am respirat, m-am ascultat, si am vorbit despre asta, am mers inainte si am descoperit o alta lume, lumea de dincolo de scenariu, o lume atat de neasteptata. 

Pentru asta, multumesc.

Cand trecutul ma ia de mana si imi spune sa mai mergem putin impreuna , ma uit la el si incerc ca nu ma mai identific puternic in prezent cu ceea ce am primit, am fost si am facut atunci. Lucrez mereu la asta si ma simt mandra ca reusesc sa chibzuiesc adanc planurile si sa le discriminez.

Primesc increderea ca tot ce vine are scopul de a ma face sa simt mai mult cum e sa fii prezent in tine, cu constiinta de sine vie. 

Ah, cat de rau imi pare cand nu te ascult, dragul meu corp. Te simt, iti simt oboseala, epuizarea si cu toate astea trag de tine, iar tu induri. Si te iubesc, si iti multumesc, iarta-ma. Invat mereu sa te ascult iar si iar altfel, mai adanc, mai plenar. 

Multumesc pentru felul in care ma porti frumos prin viata, cu grija, cu senin, cu sanatate, cu forta, cu vitalitate. 

Multumesc pentru tot ce am implinit prin tine, pe lumea aceasta. Multumesc parintilor mei ca exist si ca prin ei, am capatat abilitati si gene rezistente, sanatoase, capabile mereu de regenerare . Multumesc pentru lectiile pe care le primesc si pentru binecuvantari. 

Hoinar prin toamna

 Hoinarind 

hoinaream 

hotarele , din geam in geam

Mai o frunza cadea, 

mai o raza se pierdea 

scanteia si se stingea 

pe pielea mea.

Asa eu m-am proclamat 

Intr-o zi de septembrie

Hoinar al toamnei

Si m-am semnat 

Cu-n zambet de bibelou 

Inchis in vitrina 

zilei de azi.

Bine ai venit 

ziua mea de azi...Fa-te sarbatoare...imbraca-ma in candoare , in sclipici si buburuze mici...si ia-mi o vata pe bat , hai !

Bara la bara

 

Un claxon

O lingura de lemn cu zambet imprimat 

La cealalta masina din diagonala

O alta lingura de lemn

Si liniste

Si zambete

Si muzica

Si povesti

De cand traficul a devenit o bucurie in linie, bara la bara.

Aglomeratia nu mai impune o frustrare nenecesara.

Atingem cerul doar cu privire . 

Si multumim ca suntem vii

Si suntem impreuna

Azi.

Oare de la cine?

foto credit: artstation.com

Afara-i ud...ploua neincetat de zile ...

Ma doare cate ceva...semn ca sunt una cu natura...si pe ea o doare ceva de tot plange-ntr-una . 

Imi imbrac aceste zile in pijamale si ma port pe strazi cu bucuria pe care o poarta copiii inainte de culcare, cautand povesti linistitoare. 

Imi tot repet ca e frumoasa autosuficienta si tot caut sa iau din mine ceea ce ajung sa cer mereu din exterior...Oare de la cine am invatat asta...? 

Si uite asa fac salturi in mine insami si ma tot strecor din ganduri in abisuri si imi iau pulsul emotiilor . 

Poate o sa ma gandesc si la un decor. 

Tot visez la tinuturi albastre cu mari intinse si nisip gadilator. 

Oare din ce fior nemarginit al meu, ma cheama mereu dorul catre intinsele ape ?

Catre linistea si leaganul ce imi arata cat de flexibile si pline de forta sunt apele, mamele, femeile. 

 

(In)flori(re)

 Vad doar iubire 

In ochii mei

E inflorire

De scantei

De idei

De miracole

De supradozaj de....

Fericire esti aici

Fericire sunt cu tine

Fericire te iubesc

Fericire  te....

Zugraveste-ma

 

In culori pastel

Zugraveste-ma nitel

Cu ochi-ti lacomi

de iubire

Inveleste-ma-n nestire

In pelicule de stralucire

Pe ureche asterne-mi un fluture

Si pune-l sa se scuture

De soaptele marunte 

Prin iubire cernute

Sa-mi creasca apoi aripi

De dor si sa ma strecor

Pe sub piele-ti usor

Sa te infior

In zbor

 In zbor

Ma infasor

Aleator

Cuprinzator

Cu un gand magulitor

Ma desfasor

Ma rasfoiesc

Ma prelungesc

Si te iubesc

Ce vreau sa aud astazi?

Esti atat de frumoasa 

Ca mi se taie respiratia 

Si incepe o alta viata

Doar cand te privesc

Cu tine esenta lucrurilor

Este ca profunzimea ochilor

Cand ma uit in ei

Ma pierd 

Si ma descopar altfel

Ma regasesc in 

Iubirea ta 

Calma,

Asezata

Neconditionata

Tu esti natura mea ascunsa

Sensibilitatea nepatrunsa

Lumea mea nevazuta

Pe care nu vreau s-o descopar

Orisicui 

 Oglinda , te iubesc. 

Cum am ajuns eu aici?

Cum am ajuns eu...ca intr-o zi ploioasa...sa ma scutur de tendinta de a-mi vara cat mai adanc nasul in patura si a nu iesi de acolo ? Si culmea, de a face, ceea ce prea putini fac...A ma aventura intr-o plimbare lunga prin parc , greu de imaginat pe o ploaie ca asta...si totusi...s-a intamplat...am reusit sa fac niste lucruri de care ma bucur si pentru care sunt recunoscatoate, care mi-au oferit un sentiment de satisfactie interioara, pentru ca mi-am trecut peste raza de confort pe care mi-am accentuat-o odata cu pandemia...si care recunosc cu mana pe inima ca si-a avut avantajele ei , insa a razbit dincolo de acest confort, nevoia de mobilitate, de flexibilitate, de miscare, de contact cu natura, de mers constient, de respirat abundent , cu totii plamanii si cu tot corpul si de bucurie interioara pentru tot ce vad astfel ca acestei zi i se dedica un memoriu al simturilor , al perceptiilor. Aceasta zi are sens pentru ca am facut atat de multe lucruri care clar m-au implinit si mi-au starnit sentimentul de satisfactie launtrica.

Iau din aceasta zi armonia acceptarii, a recunostintei, a iubirii de sine si bucuria pentru orice lucru care ma inconjoara.

Astazi am armonizat frumos momentele, cantand la chitara alaturi de iubirea mea, servind micul dejun in pace , intalnindu-ma cu Maggie, servind un pahar de vin alb cu o prajitura si apoi o cafea, privind pescarusii si ploaia, ascultand un podcast " dialoguri pe canapea" si cu aceasta ocazie, multumesc Alexa, Ioana si Carmen, mergand pe jos pana acasa, facand cumparaturile, simtindu-ma minunat pentru ca mi-am depasit disconfortul de a o lua pe jos pe o astfel de vreme, sau teama ca sunt singura prin parc. 

Am reusit sa ma bucur intens de aceasta victorie si sa ii gust parfumul abia dupa, cand mi-am dat seama ce savoare deosebita are un ceai fierbinte mult dorit si ravnit , si cat de bine se simte apa fierbinte, amestecata cu sare de mare si uleiuri , ce-mi imbie simturile , din ligheanu de sub birou, de unde acum scriu eu...intrebandu-ma ...in sens umit...

Cum de am ajuns eu aici?

Aici unde nici nu zici

c-ar fi sa zici 

Ceva

Si totusi...

Cum de am ajuns eu aici

In prea plinul de momente mici

Unde La multi ani

este mereu aici

 

Margini largi

Azi sterg...Azi merg...prin casa. Azi imi dau seama ca imi place de tine. Vorbesc des despre tine...Pentru ca-mi place cum te descurci in lume, pentru ca stii cum s-o faci...ca nu te limitezi la colturi , ca iti plac contururile dar mai ales sa le depasesti cu naivitatea ta...translucida ...expusa in perversitati inocente pe care doar impulsul tau carnal, ca un carnaval...mi le scoate la rampa in fiecare ...azi....Azi ai marginile largi...si sunt sidefii...si tu esti suparat..te-am remarcat...in tacerea ta profunda, fricile abunda, ele ma inunda ...te simt...cu marginile tale largi...cum ma atragi...