Cartea postala

Orice pe lumea asta...are in spatele unui obstacol, zambetul reusitei...
Iti sunt alaturi.

Cheia Sol a unui Imn

Pe portativul mintii, cheia sol...este constiinta
Notele care se intiparesc sunt redate prin sunete...cuvinte sonore, alteori difuze, uneori ascunse...
Stampila ce pecetluieste o partitura dintr-o zi oarecare...se termina cu emblematica luna pe cer...si atunci...melodia seamana cu un imn al amortirii...
al...pribegirii printre frunze uscate, printre umbrele trecutului, printre zambete amutite...ramase paralizate intr-un colt al amintirii, printre incercarile chinuitoare de a prelungi orele trezirii...ore in care sufletul canta la lira unor duioase doruri....de sine.
Aceste ore in care trupul incovoiat, duce toata simtirea spre adormire...par o linie melodica dintr-un film al eternului tipar uman...ce-si transporta visele de pe o zi pe alta...asteptand iluzoriu un tren care sa aduca baloti intregi de "TIMP"...timp pentru vise, timp pentru pasiuni, timp pentru realizari, timp pentru descoperire, timp pentru reintregire...timp pentru tine...timp pentru noi.
Intre timpi...am sa las partitura sa se inghesuie in intunericul din paharul nocturn...basii din casti, sa-mi fie pavaza spre insusirea unui vis, sub forma de note muzicale...iar cand am sa ma trezesc sa imi iasa prin piele o cheie sol...a unui imn inchinat vietii.

Atunci cand o plaja de nisip

...M-am ridicat la nivelul solului, si, paseam in aurul nisipului desertic...
...Atunci cand o plaja de nisip se ridica in fata ochilor mei, eu plang...caci tot ce-a stralucit vreodata in visele mele a semanat cu aceasta unda enigmatica ce reflecta atat de puternic razele solare...si parca le loveste de mine...care ma topesc sub apasarea lor...

Si desi ingaim mereu cuvinte ca "visare, apasare", consider ca eu inca sunt la stadiul de copil ce isi gandureste propiul vis, unde in jurul sau e caldura sufleteasca, un soi de afectiune care s-ar dori ...a fi, ca un buldozer...sa apese, sa sfarame orice urma de teama, de neincredere, de tremur...
Ah si ce groaza ii e copilului din mine de a mai gandi...as prefera sa fug si sa imi las in urma labirintul de idei...

Arcul de Triumf al Visatorului...

este un altar al marilor sperante.

Cred ca in incinta acestui arc, sunt expuse amintiri, ale devenirii...

Triumful rezida in faptul ca marile vise au zburat si s-au lovit cu tampla de realitatea din zorii zilei.


......................................................................................
Stau si ma proptesc cu gandul de marginea unei usi prin care trec raze de lumina...cercuri concentrice de idealuri...
Stii ca nu imi mai gasesc pasii?...ei mi-au ramas in urma...si nu stiu unde ma aflu...
Cred ca, pasii mei s-au ratacit de mine.
Filele din cartea Mea, cumparata acum 365 de zile...atat de incarcate sunt incat literele au cazut pe un parfum de lut, si acum citesc doar printre randuri...caci toate frazele mele s-au dus in emotii, si s-au reconfigurat.

E multa apasare, incat nu stiu cine ma imbratiseaza atat de tare...mi-as dori sa fie o schimbare, acel arc de triumf...care ma inalta spre vise ce au piloni rezistenti bine infpiti in solul intuitiei.

...Akita In

Istoria unei prietenii, nu se sfârşeşte.
Ea continuă să işi întindă aripile peste pământul plin de fluturi pictaţi de degetele lui Dumnezeu.
O prietenie intotdeauna are la baza...punctele de suspensie.
Lasă să se strecoare intre dialoguri, spaţii în care cuvintele mor pe buze...în timp ce sufletele vorbesc pentru eternitate.
Oricât timp s-ar duce, n-am să te uit...imi voi aminti mereu de tine.
Oricât ar fi de departe posibilitatea de a mai şti ceva despre tine...eu voi afla calea ta pe drumul pe care l-am parcurs împreună cândva...
Viaţa mea se inclină acestei prietenii....
Istoria prieteniei va continua să se nască mereu din inima oamenilor, buni...iar eu te voi aştepta, spirit nobil.

Lumea din Curcubeu

O Fetita intr-o zi cosea din hartie creponata si dantela, o lume colorata...ce scanteia in jurul ei...si trimitea prin prisma mintii un curcubeu de vise.
Baloanele colorate pe care le prinsese de un picior al bancii din parcul in care se plimba zilnic...s-au desprins si au zburat...pe rand...unul din ele se prinsese de crengile unui copac...tocmai atunci, incepuse sa bata vantul, destul de puternic...iar crengile vibrau in aer a bucurie ...intalneau pentru prima data atingerea catifelata a unei culori..trimise de departe...din cerul ochilor de povesti ai unei fete...ce se nastea ca sa aduca orasului lumea sa din curcubeu..

Desfiintarea timpului

Lacrimi duse pana in strafundul oceanului si scurse din cel mai incarcat nor…se preling in picaturi mari si se astern intr-un suflet gol.

Vastitatea lacrimilor, umplu sufletul de imagini, ce plutesc pe apa sarata.

Momente fotografiate si resimtite puternic prin filtrul senzatiilor.

Cand ochii intalnesc zambetul , atunci , pe marea intinsa de lacrimi, o raza de soare, scoate din aceasta goliciune un munte de vise…

Delfinii ce se joaca in salturi mortale printre stancile inaltate monumental…imi inspira vointa lor catre inaltare.

Ma descalt de sandalele tesute din ganduri si alerg dezlantuita pe campul plin de maci..din fata marii ce-si deschide bratele albastre sa ma cuprinda.

Puls

...Bataie de aripi...zgomot puternic rasunand din piept...strunele vietii bat...bat...bat...s-au oprit.
Cata liniste si cata pace...in acest moment in care m-am desprins de corp s-am alergat, pana cand in urma mi-au ramas toate, hainele, trupul, gandurile, eul...am ramas numai poveste...si ma privesc cum sunt...asa...lasata in urma, in ritmul muzicii, in ritmul acordurilor...valsand simtiri, emotii...si ma privesc cum ma zbucium...cum invat pasii de dans, cum ma impiedic si cad...
Mi se pare ca imi pierd increderea ca dau inapoi dar ca totodata, de mine parca este prins ceva...ce ma tot trage in sus, ma tot ridica de fiecare data cand cad, este greu de observat insa in mine ceva imi spune ca este cineva langa mine mereu, si ma tine strans, imi sopteste si e bland, insa nu-l aud, pur si simplu ceea ce spune fara sa il aud...in creierii mei parca da comanda de a ma ridica si a incepe din nou pasii de dans...mai sigur, mai ferm, mai incantator, cad si mai tare...de data aceasta mana ce ma tine...ma ridica prea repede ca sa imi dau seama ..si continui...am obosit...dar devine placut...In acest dans...incepe sa se configureze o silueta...imperceptibila in toate detaliile care emana forta...si care pare o punte de legatura intre mine si dansul meu....si am reusit, pasii de dans mi-au iesit.
Acum vad, constat ca silueta se departeaza, si se uita spre mine, cea ramasa fara pic de carne si puls...cea care acum doar vede din afara...se uita si atunci ....ma trezesc fericita, dansand.

MicuŢul Cafegiu

...cu mustatile-i de nea, si-a-nmuiat in cafea boticul pofticios.
Ma incanta deseori ca-i poznaj si e zglobiu...
...ma incrunta cand imi roade...degetelele catifelate,
si acum mi-e dor de el...ca-i plecat la somn si el...sa viseze lapte mult, si poate si-un degetel.
El imi seama-a catel, dar il cheama Miaunel...el mi-e prieten si-l iubesc...si as vrea sa-l smotocesc.

Dedicatie cu labuta la purtator si un strop de lapte cu cafea...miiiiau.

Ratacire de pianist

Cu degetele sale pierdute in aer...ametit de aburul unei noi melodii ce se configureaza pe buze si in gand...din inima-i tresare un sunet...si degetele tremura pe clape.
Dupa lungi momente de sfasiere interioara...ratacind in eter...pianistul noteaza...si canta, noteaza si canta...iar pasii sai sunt asternuti cu sunet in linistea casei ...
Trecatoarea din mine...il asculta si astazi...cum rataceste chinuitor in el insusi..pentru a afla drumul unei noi melodii.
Valsez printre valuri de emotie...si astfel drumul meu devine un cantec pe care pasesc zambind mereu.

Pasind in "linistea" chitarii

n-am sa distrug acest imens bazar al gandurilor cu cuvinte
...am sa las ca unda acestor pasi sa faca cercuri pe lacul limpede si clar al profunzimii tale...iar ceea ce se va auzi din adancul tau sa fie un lin acord instrumental.

Rugaciunea unei Viori

Sa renasti din cantecul pe care il redai sufletului, prin mine.

Tu me manque beaucoup

Tu imi lipsesti cel mai mult, cand nu-mi ramane spatiu sa te cuprind.
Acel ireal moment in care trag de firul nevazut al intemeierii unui castel de nisip.
Ma imbrac in valuri de mare...si iau apa dulce a varsarii tale in cupa de cristal a infinitului...pentru a sorbi un acord de chitara.

Ma intind intre doua viduri...si devin o prapastie a unui timp oprit in loc, unde in fata stau prezentul si nimic altceva...
Intre -infinit si +infinit, sunt numai eu...cu degete care valseaza pe "rondelul rozelor ce mor"


Fragment din mitologia celulei.

Din Lirica Norvegiana

In memoriam Tatiana Stepa

"Invata de la apa sa ai statornic drum

Invata de la flacari ca toate-s numai scrum

Invata de la umbra sa treci si sa veghezi

Invata de la stanca cum neclinit sa sezi

Invata de la soare cum trebuie s-apui

Invata de la vabtul ce-adie pe poteci

cum trebuie prin lume de linistit sa treci

Invata de la toate caci toate-ti sunt surori

cum treci frumos prin viata, cum poti frumos sa mori!

Invata de la vierme ca nimeni nu-i uitat

Invata de la nufar sa fii mereu curat.

Invata de la flacari ce-avem de ars in noi

Invata de la ape sa nu dai inapoi

Invata de la umbra sa fii semerit ca ea

Invata de la stanca sa-nduri furtuna grea

Invata de la soare ca vremea sa-ti cunosti

Invata de la stele ca-n cer sunt multe osti

Invata de la greier cand singur esti, sa canti

Invata de la luna sa nu te inspaimanti

Invata de la vulturi cand urmerii ti-s grei

si du-te la furnica sa vezi povara ei

Invata de la floare sa fii gingas ca ea

Invata de la miel sa ai blandetea sa

Invata de la pasari sa fii mereu in zbor

Ia seama fiu al jertfei prin lumea-n care treci

Sa-veti din tot ce piere cum sa traiesti in veci"

Aburi printre degetele iernii

Ca o respiratie intretaiata...

Libertatea iti opreste pulsul...

Si te face constient...

Te desprinde de infern...

Si-ti ofera un paradis inghetat...

Intr-o minte ce viseaza ca libertatea n-are spiritul sau...si ca ea este doar o utopie...

Libertatea sta inchisa acolo unde lucrurile nu pot fi patrunse cu gandul...

Un suflet stapanit de imaginatie poate vedea intr-un cal...libertatea ce galopeaza dincolo de lume, vrand sa strapunga granitele sufletului tau...si sa-ti redea printr-o atingere rece...trezirea la viata.

De fapt a fi liber inseamna a nu fi imprejmuit de constrangeri, de exploatare si de un mediu in care nu esti acceptat asa cum ti-ai dori sa fii...ar insemna sa fii un spirit dezlantuit...care a spart demult barierele grajdului ce se ridicau in fata sa...

Asta ar fi libertatea..un cal salbatic in plus...un mustang ce a pasit pe un teritoriu strain, si care-si incearca acum curajul...

Vrei sa fii un cal intrupat...si sa faci ca toata magia acestei povesti sa devina realitate?...

Imi doresc ...ca acest farmec sa te cuprinda cu totul si sa te faca sa fii fericit..oricine ai fi tu si orice ai fost pana acum, as vrea ca de acum incolo sa fii ceea ce ti-ai dorit sa devii...

Sol de Pace

Atunci cand cade o stea...unde se duce?...eu am vazut-o luminand si disparand...ce se intampla cu toate stelele cazatoare?

Toate stelele din lume sunt colectionate de catre ingeri in cufere de cristal...

Iarna toate stelele de pe cer devin soli de pace...soldati ce vestesc linistea din suflet...

Stelele care mor pe cer...se astern pe pamanat...

Atunci cand ninge...toti solii de pace vin sa acopere oamenii cu o aura...

Stelele vin cu un scop...orice forma are fiecare stea...isi spune povestea...iar daca se intampla ca o stea deosebit de frumoasa sa te acopere...si sa iti intalneasca privirea...atunci este menit sa intelegi ca esti un om deosebit...

Multe stele care acopera pamanatul....si-au dat duhul prin simpla atingere a unui om, cand s-au topit...Drumul lor aici in lume este sa ne aduca in amintire copilaria, sa ne descreteasca fruntile si sa ne alunge grijirle...

Iar cand oameni ingandurati pasesc pe aleile pustii si inghetate...stelele care sclipesc pe coline...ii fac pe acestia sa sclipeasca ca si acesti soli de pace...

Iar pe mine ma scuzati, trebuie sa fug la o bataie cu zapada.

ZEAMA DE PORTOCALE

Realitatea unei relatii consta in zeama de portocala care se scurge pe buzele unui insetat…cu cat este mai disperat sa obtina ce isi doreste…cu atat mai mult se departeaza de obiectul dorintei lui…in acest caz, zeama de portocala…seva care hraneste celulele unui om cu gatul uscat de sete, este de fapt metafora pentru o relatie sanatoasa.
In viziunea mea, imaturitatea intr-un cuplu se naste din momentul in care unul din parteneri nutreste la controlul celuilalt, utilizandu-l pentru siguranta sa, exact ca o telecomanda, iar celalalt da curs acestui capriciu…lasandu-se controlat, deoarece teama de a nu rani…persoana iubita, pare mai mare decat constiinta care iti spune ca nimeni nu poseda pe nimeni…si ca rostul oamenilor in viata este sa fie liberi…tocmai de aceea cand avem probleme in cuplu…fugim la prieteni…
Iar iubirea…cum a ajuns sa intre in viata noastra?...cum altfel decat prin prietenie...de care uitam in timp fiind din ce in ce mai ursuzi si mai respingatori…Discutii deschise…dialoguri pline de umor, vitalitatea atator puncte in comun…sincronizarea gandurilor si spontaneitatea deciziilor…iar pe langa toate acestea…camaraderia si detasarea…caci dupa cum stim in noi insine…tot ce cautam in viata este sa gasim acea persoana care sa ne accepte…si la care sa ne intoarcem cu placere ori de cate ori simtim dorul de a ne reintalni.
Cum poate sa-ti fie dor de un om pe care nu il posezi ca obiect?...
Omul devine obiect in momentul crearii unei stari de dependenta…iar aici intervine constiinta…
Nu folosim oameni drept substante halucinogene…avem posibilitatea insa…sa-I cunoastem cu adevarat, fiind cei mai buni prieteni, fara sa ne straduim…ci doar incercand sa fim atenti la ceea ce spun si fac…
Unui prieten adevarat ii pasa de ceea ce iti doresti…unui iubit ii pasa de ceea ce simte fata de ceea ce iti doresti…
Nu toate lucrurile pe care ni le dorim coincid cu planurile celui la care tinem….si atunci tot ce este de facut este sa ne permitem sa fim liberi…
E dureros, cand cineva iti interzice chiar si non-verbal sa te duci unde iti doresti, asta te face sa te simti neinteles…Doar pentru ca stii ca s-ar simti oarecum pentru ca nu poate fi cu tine…si e o alinare sa stii ca pretutindeni unde mergi …desi nu este cu tine, prietenul tau este in inima ta, caci a intrat acolo ascultandu-ti dorintele si incurajandu-te sa le implinesti.
Exista relatii sufocate de o singura gandire…aceea, ca totul se face impreuna
Nu totul se poate face impreuna,
Impreuna acum nu inseamna unul singur…ci doi oameni integri, distincti…
Iar fericirea izvoraste din constientizarea acestui fapt real…

nu-l poti obliga pe celalalt sa stea langa tine,iar daca celalalt se anuleaza pe el insusi dorindu-si asta, mai devreme sau mai tarziu va descoperi ca el insusi o sa devina mult mai pretentios in a-i satisface si
tu la randul tau aceste dorinte…
Insa daca nu isi va impune sa stea mereu alaturi de tine…si se va bucura de oamenii din jurul sau…atunci el se va incarca si va reveni iubindu-te…asa cum si tu vei proceda cand vei primi o propunere, pe care doreai s-o primesti…si firesc ar fi s-o onorezi, bucurandu-te de clipe frumoase…chiar daca nu esti cu cel pe care il iubesti…
Din egoism, sau din impulsuri de moment suntem tentati sa fim lacomi, si poate si invidiosi…ca cel de langa noi se bucura , fara noi…
Lucrurile stau altfel…
Momentele frumoase sunt atunci cand tu te bucuri de orice se bucura cel de langa tine…orice moment este frumos….este nesanatos sa cazi in delir mental si sa-ti imaginezi diverse…important este sa comunici ce simti atunci cand ceva se intampla cu tine…fara insa a acuza pe celalalt…
Noi ne intalnim intamplator in lume…nu stim daca este cu vreun scop sau nu, este decizia noastra sa interpretam lucrurile dupa cum ne dicteaza inima, ajungem sa ne apropiem treptat si daca punctele noastre de reper se intresecteaza…iar drumul este lung si conversatia placuta...reusim chiar sa legam o prietenie…si daca prietenia este atat de puternica incat dureaza ani, atunci ce-i mai frumos pe lume decat sa constientizezi ca a fi iubit de un prieten este un miracol…
Iar cand miracolul se petrece trebuie sa te bucuri ca un copil…sis a gandesti la un intelept…
Nimic nu dureaza o eternitate, insa nici noi nu putem prelungi sentimentul cu atat mai mult atunci cand imaturi fiind reactionam ca si cand am crede ca daca tragi o bancnota de 10 lei…se vor inmulti sansele sa devii bogat…insa, din pacate nu este asa, cel mult exista riscul sa scoata limba la tine Nicolae Grigorescu…si atunci ti se va demonstra faptul ca esti naiv sa consideri ca fericirea poate dura daca o minte de om isi propune sa o faca sa continue…Cata vreme nu fortezi nota, totul vine de la sine…intoarce-te cu gandul la prietenie…cum era?iti impuneai sa faci cumva, sa fii in vreun fel pentru celalalt, sa vrei ca celalalt sa fie si el cumva pentru tine?...nu, nu iti propuneai nimic, totul era o placere copilareasca de a fi alaturi de un prieten de suflet…
Unui prieten nu ii spui mi-ar placea sa fii asa si asa…de ce te duci fara mine…ma simt …
Dar iubirea iti aduce in schimb conexiunea…un lucru greu de evitat cand se ivesc conflicte pentru ca aduce cu sine si partea negativa din noi pe care nu o putem scoate la iveala in timpul prieteniei si care in relatie inconstient iese la suprafata…
Nu isi doreste nimeni sa-si raneasca partenerul, decat in cazul in care este sadic iar celalalt ravneste sa fie torturat…dar nu vorbesc de cazuri speciale, ci de cazul meu…pe care il consider caz comun cu al celorlalti in mare masura.
Fara sa vrem, spunem lucruri care dor…nu ne-am nascut invatati, nu stim cum sa reactionam in toate situatiile…tot ce putem face este sa invatam pas cu pas…si pentru asta este nevoie de rabdare si intelegere…insa cu graba si agitatia din jurul nostru, pana si noi am ajuns s-o incorporam si s-o redam sub forma de impulsuri de moment…
Iar cand unul dintre noi, ia discutia in mod matur…si incearca sa inteleaga ce spui…pe limba ta de diavol tazmanian…si chiar acorda multa intelegere si respect fata de ceea ce zici…numai acest lucru te face sa te simti mai bine…dar sa mai zica si ca te iubeste sau sa te incurajeze, ori sa gaseasca o solutie pentru linistea ta interioara..
Cum sa poti sa invinuiesti un astfel de om?...cum sa crezi despre el ca nu te ia in considerare…
Si atunci iti reevaluezi atitudinea , si iti schimbi viziunea fata de relatie…
Atunci te maturizezi si tu…si iubesti si mai mult omul de langa tine…
Sunt o sentimental-ocholica…pur si simplu addicted fata de tot ce inseamna comunicare, si intelegere…si mai presus de toate prietenia in iubire…
Si postulez pentru rabdare si maturizare emotionala…
Iar in momentele in care voi ajunge la desavarsire…voi simti gustul unui pahar intreg cu suc de portocale, concentrat, cu multa pulpa…

Bataia tobelor si sunetul de flaut

petrece-ti timpul cu copilarii

Canta un cantec cu tobe si flaut...joaca-te cu naivitatea, picteaza-ti chipul in culori, iubeste tot ce intalnesti...fii cel mai tare copil dintre toti maturii de langa tine...originalitatea si stangaciile tale vor fi apanajul propriei personalitati...fara sa te temi ca esti judecat....fa tot ce-ti place

ia-ti o acadea si fugi la biblioteca...citeste despre mituri

Cumpara-ti o carte despre prieteni...si du-te la gara...

Urca-te in tren si cobori acolo unde ti se opreste gandul...

Aseaza-te la picnic...si mananca o rosie intreaga...mai rupe din sandwich...si fura un mar dintr-un pom de peste drum...fa-te primavara si alearga fluturii...apoi suite-te pe munte si imortalizeaza momentele....

Iubeste natura si spiritul ei...uita de tot ce se poate intampla...uita sa gandesti ...pur si simplu asculta ce-ti spune constiinta...

Constiinta este in Inima...nu in organ, in cel care pompeaza sangele...ci in centrul universului tau existential...se afla acolo unde rugaciunile se duc...

Soarbe din fiecare moment...tot ce ti-ai dorit sa traiesti...

Siuil A Run

Irlanda e cuprinsa de flacari. Padurile ard in lacrimile naturii.

O femeie...arunca privirea sa indurerata spre copacii raniti de omenire.

Atunci magia renaste pe pamant...si frunzele capata aspectul sufletului nou-nascut...cerul coboara peste corpuri...si imbratiseaza copacii vii.

Anii trec... In timp padurea ramane la fel de vie...omenirea ce-a ranit copacii...fiind inchisa in ea...toata ura si lacomia fiind ascunse in culorile pale ale arborilor...

Oamenii sunt prinsi in acei copaci...iar padurea nu poate fi vazuta decat de suflete inocente.

Primul copil neatins de ura, a alergat spre padure...vorbind mereu si razand....copacii frematand si amintindu-si de blandetea dinainte de maturitate.

Se spune ca atunci padurea a devenit vizibila iar oamenii au fost iertati de femeia ce i-a atins, redandu-le o sansa...iar peste vremuri fiecare suflet din copac s-a intrupat intr-un om nou...iertat fiind...si petrecandu-si viata ca un intelept printre nebuni, uitand ce-a fost candva dar simtind in sinea sa...schimbarea.

Cand am sa ridic privirea...

...as vrea sa admir toata credinta din noi. Acea stare de spirit...la care ajungi doar pe culmile muntilor, simtind in tine inaltimea si apropierea cerului.

Inaltime ce nu se compara cu atitudinea unui om de rand care ramane la suprafata asfaltului, aproape lipit de el...ascultandu-si greselile.

Acele momente in care asculti un om cand ti se impartaseste cu incredere...iar tu il vinzi, prin vorbe de desertaciune...si aroganta...cu ce esti tu mai presus de acele simtaminte pe care le are el...ce te face sa crezi ca esti mai curat ...orice gand ai avea totul este doar o iluzie...nimic din ce vezi nu e tot ce poti cunoaste.

Licurici

N-am stiut...si n-o sa stiu niciodata cu exactitate ce traieste in inima mea...atunci cand iubesc.

Tot ce stiu este ca simt lumina...o lumina intensa pe care numai fiintele vii o pot da...

Stiu asta, pentru ca atunci cand lumina se stinge in momente de deznadejde...ma cuprinde frica si tristetea...si bajbai pe intuneric sa caut sursa de lumina care imi dadea atata liniste si siguranta...si cand o gasesc sunt fericita.

Cineva mi-a spus ca in inimile noastre traiesc licuricii.Ei sunt cei ce aduc naturii noastre o zestre impresionanta...ne fac sa plapaim, atunci cand tremuram de emotie...sa luminam o incapere intreaga atunci cand radem de bucurie...sa fim un felinar atunci cand ne curg lacrimile...si sa fim lampa de veghe a tuturor asteptarilor...

Nu-i asa ca-i minunat?

Eu imi intorc privirea inapoi...prin toate celulele care ma alcatuiesc...si imi amintesc cat de mult am gresit pana acum si cat de absenta am fost pentru ca sufletul meu nu s-a implicat afectiv...dar dincolo de toate acestea simt ca vreau sa obtin mai multa daruire din partea mea...si mai gasesc undeva in mine...ascuns, cel mai puternic sentiment pe care l-am putut trai vreodata. Un sentiment care ma ajuta sa imi recapat mereu zambetul si fericirea...iar acest sentiment exista, pentru ca sunt iubita, si multumesc si plang...si palpai...si ma luminez...de umire, de dragoste, de teama...de toate sentimentele la un loc...ca am trait sa simt dragostea...si imi doresc sa o pot simti si mai mult decat atat...sa o pot simti pana voi muri...alaturi de acelasi om iubit...

Linistea care m-a calauzit si mi-a purtat spiritul cand ma stinsesem...n-am s-o pot uita...iar aceasta liniste este mereu cu mine...cand esti tu aici...in inima mea...cand ma gandesc la tine,in acelasi timp in care ma emotionez si ma minunez ca pot iubi asa.

Sa te iubesc pentru mine inseamna sa fiu alaturi de tine pretutindeni in mintea ta...si in bataile inimii.

Si atunci nu-mi ramane decat sa-ti multumesc...si sa ma bucur ca am avut strafulgerearea de inteligenta de a te zari si de a insista sa te cunosc....