Daune sau binecuvantari?

 

Cu toate ca o avariere emotionala de multe ori lasa urme ...nefaste, grave, adanci, daune...ajunge in cele din urma sa reprezinte o reala binecuvantare atunci cand incepe adevarata grija de sine. 

Atunci cand incepe etapa de reconstructie . Atunci cand nu imi mai pasa atat de mult sa fiu placuta, cat sa fiu atenta sa imi placa cum este calitatea vietii mele si ce fel de oameni sunt in ea. 

Atunci cand relatiile au o constanta. Cand sunt asezate, cand e liniste, cand nimeni nu bombardeaza pe nimeni cu polii opusi ai afectului. 

Multumesc pentru oportunitatea de a putea urca atatea trepte incat sa pot sa ajung pe terasa mintii mele . Sa privesc de sus. Sa ma bucur de priveliste. Sa admir parcursul. Sa-mi simt oboseala ce-a devenit o furnicatura placuta in talpi de la cat am amortit stand incordata intr-o pozitie de aparare ...

Labirint

 

"Cand credem ca raul e doar in afara noastra ,aruncam intreaga responsabilitate pentru toate neimplinirile noastre asupra persoanelor din exterior si asteptam ca ajutorul sa vina doar din exterior,blocand astfel orice tentativa autentica de vindecare.! -Lavinia Barlogeanu

Pot doar sa fiu recunoscatoare pentru acest parcurs. 

Suferinta si intrebarile  slefuiesc mereu interiorul . 

Cumva mi-am creat si acest mijloc de joaca rationala prin care sa percep realitatea si sa imi creez un control vag dar coerent asupra lumii mele interioare. 

Cat de coerent sa fie daca e vag? 

Cat de mult ma mint pe mine insami? 

Nu prea mult.

Pentru ca am incetat sa mai cuget atat de mult stiind ca daca ies in spatiu, lumea mea nu mai exista...decat ca un fragment imperceptibil,poate ca un simplu...praf de stele. 

Dar cel putin stiu ca exist si atat. 

Si uite-ma la intoarcerea in fiinta. 

Si iata-ma si reconsiderand ca acest microcosmos al meu uneori poate fi o reflexie a microcosmosului tau.

Si atunci...imi amintesc ca in iubire ne intoarcem la fiinta, din nefiinta. Si ne infiintam frumos intr-o materie a existentei pure, pline de esenta...si asta este uneori , din nou si din nou , o sclipire de moment...si o ruga continua sa raman ancorata in prezent. 

Ancestrala eternitate de acum.