Portelan

Te rog nu ma deda vantului cel ce spulbera trupul...unui glas stins...de stea polara..
Adu-mi aminte sa iti cant...in taina...zodia amara...a nefericitelor clipe...din care n-am cules decat unde sparte...intr-o apa tulburata...de absenta ta...clara, involuntara de fericire rara...
Ma zguduie abisul...se asterne-n mine ca o pata...se macina...si iese laolalta...cu celelalte surazande cioburi sparte...de o dalta...scapate de-o mana...tremuranda, intr-o balta de dureri...profunde...izvorate...din gandiri abrupte...
Mi-e sete de-o suradere...de un iz de menta...decent asezata..pe o bucata de suflet...cu gust de ciocolata...inzorzonat...cu un zambet galant...infatisat la portile tacerii...

Doamna Toamna

Aniversam frunzele...chircite, pe margine de trotuar...strivite, de-o talpa grabita...ruginite...pregatite...pentru haina, ce-o imbraca asfaltul...acum...in pragul venirii tale, draga doamna Toamna...
Tu imbraci privirile...in culori, in frunze vestede...in scrasnirile trecutei veri...tu cosi, prin si pe sub gene...nori pufosi cu prelungiri...sub forma unor lacrimi eterne...scufundate, intr-o mare...ce-si revarsa albastrul peste noi...
Ma doare...draga doamna...toamna...culoarea ta...

Sfere

Voiam sa te intreb...daca existenta ta...a fost infrumusetata cumva , de ceilalti?...


N-am sa gasesc vreodata, cuvintele cele mai potrivite.


pana acum...
pana aici...la varsta asta
am intalnit oameni
multi...
desi unii
n-au zabovit prea mult
pe aici..prin viata mea
mi-au schimbat imaginea
despre felul de a trai
mi-au dat consistenta gandului
ca exista...un nefiresc sublim
in natura umana
si ca...poate exista pana tarziu...in senectute
...vorbesc cu tine...si ceva din mine...ma face sa traiesc anume spatii necunoscute...emotii, prietenie, un nou plan , reciprocitate...
constientizez
ca de vreme ce ne-am nascut...aici, pe pamant, unde nu suntem inconjurati de niste sfere...care se lovesc intre ele...ci, intram in contact
si singurele sfere care pot exista nu sunt decat cele create de mintea noastra ca un strat de protectie si siguranta...
contra...virusilor suferintei
atunci imi imaginez...ca avem scopul de a ne infrumuseta
reciproc
vietile
cateodata...imi spun ca plecam...din lume
fara sa spunem
ce simtim cu adevarat
fara sa intram in adancurile inimii
Mai degraba ne preocupa inutilul
Suprafetele cat mai netede...si profunzimile...neexplorate...

Ce-am vazut

Ce-am vazut ...astazi.
Am privit atent la lentoarea zilei...la felul cum ea curge printre degetele mele. M-am uitat acum...intr-o ora tarzie...sprijinindu-ma de o creanga de copac...ireala...la inceputul...lui, ieri.
Astazi s-a metamorfozat...a devenit un sublim si tandru...apus...de soare cu raze inegale...unele din ele, au venit mult mai aproape, au trecut prin mine, si m-au strapuns, altele aproape m-au atins iar restul...au ramas in mine...
Am privit atent dragostea...am vazut cum se infasoara si se desfasoara...ca o funda..in jurul acestui cadou oferit noua.
Am privit la orele de odihna scurse in tihna bratelor...ce m-au cuprins...
Mi-am cufundat inima intr-un galop...am privit atent cum un necuvantator...vorbeste asa de raspicat cu mine...transmitand...tandrete...si...tristete...simultan...
Am vorbit...si m-am logodit cu taina unei linisti sufletesti...am facut cunoscute intentii...si...am recunoscut...existenta unei lumi...ce nu exista...
mi-e teama.
Mi-e teama ca nu sunt prezenta...si ca mi-e frica de ceva ce ar trebui sa iubesc...
Mi-e frica sa iubesc pur si simplu prezenta...fara sa o mai analizez...fara sa-mi canalizez atentia pe cel mai bun raspuns...
Intr-un final...am vazut...frumusetea unui suflet...oricat de trist si singur ar fi el...si...el exista, chiar daca ne aflam in lumi paralele...o comunicare...intre oameni va fi mereu...ca intre doua lumi patalele...doar ca uneori, tocmai actul in sine al comunicarii poate fi un pod...
Si sfarsesc prin a urmari cu atentie ...o poveste fara sfarsit...si o melodie neschimbata...

Un golan trecea...

Avea hainele peticite...si ducea cu el in buzunar...toamna...
Fura clipe de fericire...ca sa supravietuiasca...
si isi indesa in buzunare turta dulce...era un golan...al strazilor inghitite de o luna patrata...un fel de cutie ce-si tine in ea toate amintirile.
Cand pasea pe alei...toate frunzele fosneau...caci golanul...le canta, tainic...despre, melancolie si ...domol, despre rasarit si apus...despre ce-ar mai fi fost si ce n-a fost spus...si ele...uitau...sa mai cada...ramanau...agatate intr-o fractiune de eter...n....etern....miracol...oprit in drum...atarnat de un parfum, scuturat de un glas...si smucit de un bun ramas...al pasilor grabiti...spre taifas... al privilor atintite spre decolteul panoramei...unui trecut...ramas in vara...primavara...
Golanul...paseste usurat...multumit ca-si traieste anotimpurile...purtandu-le ca si cheile...in buzunarul de la haina..si nu ma mir...el e doar o plasmuire...lui nu-i cade timpul...decat in joaca...peste umar...se apleaca...timpul lui...doar pentr-o privire...aruncata...ca sa vada...tainic prin subsolul inimii...caci...stii?...in urma raman toate si pe toate le depozitam...in mansarda...spun unii...altii la subsol...Golanul...din noi...locuieste de cele mai multe ori unde apuca si mai des prin subsoluri...de ganduri descantate in adancuri...Inima lui daca ar fi cu susul in jos...ar fi mai frumoasa...s-ar muta in varful inimii...dar golanul...nu vrea...mai bine sa gandeasca la rece...mai bine sa alunece...spre profundul...trairilor lui.
Insa...tot golanul e golan...si el stie mai bine decat orice cetatean...cum sa traiasca...de pe azi pe maine cu un fir de paine...si cu toamna in buzunar...
Golanule...eu te iubesc...sa treci razant prin mine...si sa-mi lasi prezenta ta de spirit.

Din drumetii

Priveam muntii...cum mi se dezvaluiau in zare...aveam mereu o noua imagine a lor desi erau neschimbati..

insa...in zare, lumina crapa trunchiurile brazilor...si-mi trimitea conuri de raze ce incalzeau

in zare...fetele oamenilor...

Pe geam, fluturi curiosi loveau aerul cu aripile...uitandu-se la noi...

Cu o mana distrata, tu i-ai indepartat... si in gluma le-ai replicat...

-Zburataciti de-aici, curiosi mici!

Si norii au zburat, si ei de-aici...totul e doar cer senin

Ganduri abisale

Ce va ingramaditi asa?...ati uitat ca exista un rand pentru toate?...oricum...de ce ma mai agit?
Toate nu sunt decat niste forme trecatoare...forme fara fond...care se infasoara si ma strang...
Imi e tot mai greu sa nu retin lipsurile...
lipsa timpului
lipsa spatiului pentru mine
lipsa atentiei
lipsa grijii
lipsa dragostei
lipsa iubirii
lipsa bucuriei
lipsa unei escapade facute in doi

Cum sa fac sa trec impasibila la lipsuri...sa ma concentrez pe prea plinul existentei...si...totusi sa fac astfel incat sa iau ulciorul sperantelor ca sa pot umple cupa cu cupa...fiecare gol din universul meu launtric...cum?
Cum sa mai transmit emotii, fara teama ca vor fi distructive...dar, stiu ca emotiile tratate...
se vor alchimiza...
Ma cuprinde nelinistea...
O neliniste obtuza...ce-mi paralizeaza mintea...
Stau nemiscata in toate miscarea fiintei ...si fac doar lucruri fara importanta...spun lucruri fara importanta...nu-mi gasesc in toata invalmaseala de cuvinte...cele mai potrivite...rame...care sa infrumuseteze tabloul acesta...al trairilor...
Ma incovoi de durerea unor ceasuri trecute...fara ca eu sa fi facut ceva esential...si mi-e teama ca ma voi rupe...intr-o durere, de mal...fara cuvinte, cu multa tacere...la gandul covarsitor...ca va trebui sa masor multe compromisuri...si sa accept o realitate data..care nu e a mea...
Pentru moment ma intind prin campul meu...cu primavara lui cu tot...si rup trifoii...iar inimile lor le cos...pe haina spiritului.

Langurosi in galosi

Ei ...aiuriti, se impiedica de cate-o emotie...
subtirica...ce se-nfiripa dupa bataile inimilor lor...
La galop doi galosi langurosi...se precipita..
pe-o orbita...
Ei uita de ei...si nu mai ramane decat o traiectorie in urma lor...
Urma de catifea a unor note muzicale...ce se indoaie...la fiecare suflare...de greier...
E prea fermecata...seara...galosii...alearga pe ape...sireturile lor...ca haturile si-au pierdut controlul...si acum sunt caii liberi.. far de stapan...galosi fara picioare...
ce va arde voua de plimbare...totusi...se precipita...unul dintre ei...hai mai bine...sa ne tolanim...cu sireturile la stele...
sa stam asa...cu burtile-nafara...si pe ele sa luceasca luna...sa se-ntrebe-ntr-una...ce-i cu astia doi pe-aici...ca-s tare bezmetici...
si venetici...si-au pus in minte...sa ma inchida...in oglinda pielii lor...luna...insapaimantata..isi spune multe prostii vrute si nevrute...de prea mare singuratate s-a cam screlozat...n-are cine s-o iubeasca...si se uita cu napasta...la galosii langurosii , si naivii...ce-si traiesc dragostea cu grija...cat mai multa grija pentru celalalt....
Ah ...pamantenii, totdeauna au fost cu capul ...pierdut, ratacit, printre spatiile dintre...astre...