La mars cu lacul lebedelor

Sunt in contracronometru...si reinventez istoria punand in functiune masina timpului...ma grabesc sa ajung intr-un secol trecut si ma imbrac corespunzator si cu tact ...intr-o rochie de epoca...
Sunt pregatita de o piesa de balet sub orchestra lui Chaikovsky...si alerg pe strazi...in pantofi cu snur de catifea...si dantelaria...trezeste asfaltul rece la atingerea sa...
Intorc privirile...cei care nu sunt obisnuiti cu astfel de prezente...si dispar...intr-o caleasca...cu cai incaltati...
La intersectie , teatrul se inalta monumental...sunt in intarziere...cobor din mers...vizitiul se uita mirat...si fug spre intrare...
-Biletul va rog!
-N-am...am...n-am bilet..am...
-Daca n-aveti bilet..nu puteti intra...
- Am biletul de intrare la "VIS".

Stupefianta…iubire

Stupefianta…iubire

A ramas…fara atingere…simturile amortite…suflul vietii, acum, este intr-un singur loc…camera obscura…

In sinea ei..desi, trupul este invinetit de frig , iubirea inca mai bate…ritmul ei metodic, inca mai bate…ca degetele pe clapele uitate ale pianului…dintr-o casa memoriala…trupul ei…parasit…isi duce sufletul cu tot ce-a strans el, intr-un vechi gemantan…si se muta cu gandul catre un alt plan…

Secretul secretelor

Am marcat triumflul imaginatiei asupra inteligentei…printr-un curcubeu de panglici volatile…ce se evapora, si-ti intra in piele, lasand permanent in tine parfumul unor doruri care ard carnea unei inimi…ce-a ramas cu peretii plini numai de fotografii ale unui timp pierdut…intr-o sticla, al carui mesaj…nu se stie cui iiva apartine.

Aceste panglici…care ma inconjor…in aerul cald al rasuflarii…ma transforma intr-o nimfa…melancolica, si uneori departe de acest planetariu…aceasta macheta la scara redusa...din care se scurge pe nesimtite luciditatea…in urma ei ramanand sclipiri de intuitie…

Cumpana de seninatate

se sprijina intr-un azur de portelan...

Privesc la zarea de seninatate dintr-o cumpana de crengi, din care ani intregi am supt metafora imbratisarii.

Si ma intreb astazi, ce insemanatate am?
...pentru mine, eu de multe ori m-am considerat un cumul de operatii eronate...iar dezideratul meu a fost mai mereu mult prea indepartat ceea ce rezulta din aceasta ecuatie...ca eu insumi ma simt prea departe de sine.

Iar a ma iubi inseamna a ma invita intr-un tango al acceptarii...
Si odata cu el poate vor veni acele zile in care sistemul solar se va alinia pentru implinirea mea cosmica...
Am stat intr-un foisor de unde am privit cum pasii de lut...modeleaza prezentul.
Acum ma intreb, cum sa procedez...sa prind aripi sa zbor...sau sa cad si sa experimentez viteaza plutirii si biciuirea aerului care imi brazdeaza fata, imi patrunde sufletul si mi-l curata de orice blocaj interior.

De fluturi mi-e dor...sa-i mai prind in globurile mele, oculare...si cu acest caleidoscop de pe retina...sa ii transform in infinite cadre, in infinite posibilitati pe care ochiul le poate vedea ca apoi mintea sa poata infiltra o informatie noua...un lucru poate capata mereu o alta seminificatie.


Intr-o cumpana de seninatate...experimentez imbratisarea eului cu sinele si supraeul...si ma culc in causul palmelor unui mare vis...sa bat si eu gongul unei impliniri launtrice.

Cum te mai simti?

La galop prin universul meu launtric,
ma simt scindata.
Simt uneori ca sunt depasita de situatie, si ca nu ma pot ridica din golul in care am cazut...ma simt singura si parasita de mine insumi intr-o neincredere comuna cu intunericul din care nu poti culege odihna...ci nelinistea, si teama ca voi ramane mereu intr-o stare de comorbiditate profunda cu mine.
Si din cand in cand mai licare...ceva
O stea...
Un praf dintr-o stea...care s-a decid sa cada peste mine si sa ma lege intr-un dans al schimbarii...ceea ce ma face sa ma gandesc la felul cum lucrurile sunt relative...si cum realitatea este mereu reprezentata printr-o varietate de fatete...fiecare dintre ele dispunand de o aura de implinire la fel de profunda ca oricare alta, pe care noi o putem imputernici cu forta de a deveni realizare...asadar...neincrederea in mine este o slabiciune de a da frau unei fatete negative...a realitatii in legatura cu mine...si de a sublinia ingrosat tot ce vad neplacut...
Dansul acesta in sus si in jos...mi se potriveste, insa vreau sa il schimb cu unul mai armonios si mai vesel...si aici vine intrebarea...cat de motivata sunt sa il schimb si ce avantaj imi aduce dansul anevoios de acum, pe care atata amar de vreme l-am intretinut cu ardoare...de n-am reusit sa il transcend...si sa ma eliberez de el...
Probabil ca imi place sa imi dau impulsuri nervoase puternice ca sa pot face ceva mai pe urma..si sa fie realizabil pentru mine...poate.

Gandire pierduta…

…la…

Arcusul viorii, la orele de repetitii, la corzile rupte si inlocuite…la exercitii repetate si incheiate in dureri…la faptul ca toate acestea nu se vad, in afara rezultatului final…o melodie inceputa si dusa la bun sfarsit…care poate sa trezeasca un fior lung in tot trupul…sau poate nu...

Depinde…

Dar…

Ceea ce nu se va sti niciodata, vor fi lungile ore in care ma gandesc la tine, desi tu nu sti.

Si sunt de-o constienta pura…cand spun ca stiu ca ai disparut, dar fantasma ramane vie.

Tu existi in mintea mea…si iti irosesti pasii pe cararile dintre spatiile ramase libere pe acest gol alb…acoperit de litere…care curg, dintr-o minte singuratica.

Imi amintesc ce inseamna prietenia…staruinta chipului unui om drag, pe pelicula memoriei…

Lipsa unui semn vizibil din partea celor doi prieteni nu inseamna ca fundatia nu mai exista…sau ca unul din ei a incetat sa se mai gandeasca la celalalt…

Dupa mine…viata imi aseaza la megafon cate un disc care se repeta…asa cum un violonist repeta pana il dor degetele si asa cum ceilalti nu stiu cat de mult repeta el…cu totii credem ca numai noi ne gandim …si ca ceilalalti nu se mai gandesc la noi…uitam sa luam in considerare probabilitatea…si faptul ca suntem importanti ca fiinte…in mersul vietii celor din jurul nostru indiferent daca acestia au iesit sau nu din drumul nostru..pentru prezent…

Si desi eu nu imi amintesc decat rarele intalniri memorabile…ma gandesc ca te gandesti mereu la mine…nu insistent…ci placut, ca la o prezenta indispensabila care iti readuce in plan, un zambet .

Fluviul trairilor

Cand te-am privit m-am dus cu totul intr-un infinit de spatii…ochii tai mari m-au catapultat intr-un eon…trecut, si de acolo privesc inmarmurit tineretea.

Aceasta vapaie ce da scantei intr-o inima…si-o face sa-si imagineze…scenete de dragoste internationale…intre un el si o ea, pierduti in zare…un orizont ce le arata rasaritul a tot ce inseamna energia unui timp ramas in loc, impietrit de acesta emotie, jucausa din ochii tai…incarcati de semnificatie…

Ma uit fascinate si ma invart in mine insumi…fastacit.

Nu stiu ce sa cred si cum sa ma reped…spre viata…

Un avant de aripa cuprins de dorul de a trai…un alt fel de rai.

Acest dor ..in sfere se plimba prin tot trupul…si in sfere …fluturi danseaza…

Aripile lor soptesc un cantec de libertate…si cand ritmul accelereaza sferele se sparg…iar zborul fluturilor devine larg…atat de larg..incat se naste…Fericirea…

Un nimic…ce ia amploare dintr-o farama de zambet…si o raza de soare..dintr-o minte luminata…si un suflet curat…

Si cand vad ca timpul isi mareste pasii…ma scutur si sunt constient ca vremea trece…dar ochii-ti raman la fel...de…vii, scumpa mea fericire.

Felul tau de a naste in mine traiul unei bucurii…ma umileste…si ma inalta…mi-ai dat lectii din care am retinut ca fericirea consta in lucrurile cele mai mici…si in cuvintele cele mai putine…dar dragi…

Am sa tin minte ca numai atunci cand am ceva frumos de spus…ma pot repezi sa spun…

Am sa retin ca…fericirea poate fi daruita…ca sa fie impartasita…ca echilibrul sa fie in balans…si ce dau sa primesc si iarasi …

Un acord imi mai dau…sa fie lumea cum sunt eu acum…fascinata…de trecut, de istorie, de ceea ce sunt…de present…de felul frumos in care se contureaza viitorul apropiat…caci cel ce tine de ani…nu imi apartine.

Asadar pentru mine charisma…consta intr-o privire dupa care te intorci…o privire venita din alte locuri…care te innebuneste in ansamblul ei…si te face sa iti doresti sa fii fericit oricum.

Introducere

Stii...chiar nu te-am mai vazut pana acum, dar imi inspiri multa caldura, esti printre putinii care reusesc sa aduca in planul real , exprimarea emotiei...
Intalnirea cu tine face ca aburii din cana mea cu ceai...sa nu dispara. Voi sorbi din aceasta cana impreuna cu tine, un zbor de oameni de zapada...

Ma rascolesc amintiri...ale unui trecut indepartat...lasat in urma mea, pe care copilul din minte, natang si curios, il scoate la suprafata...intocmai ca un sipet, trecutul este inchis cu lacat...ce pacat..ca totusi lacatul este ruginit, si ...deschis...a ramas asa de cand oamenii sunt pe pamant...cineva a scos din el, gandurile negre...acele clipe din care omul respira din abundenta prin ceata...vapori de aer, ce il sufoca, vapori calzi evadati din cutremurul materiei...din respiratia intretaiata...sacadata, a unei vieti incalcite...din care planurile odata stabilite, sunt spulberate in vant...din care prietenia uneori poate fi pusa in primejdie din cauza unui singur gand...
Vapori de aer din care sufletul , nehotarat, nu cade la pace cu sine insusi.


Nu-i nimic...

Un strop de ploaie o să cadă peste noi

E semn că de departe se apropie furtunoase ploi

Dar nu-i nimic

E norul cel mai mic

După ploi de dimineaţă soarele va fi de viaţă.

În miez de flori în chip de fluturi vom zbura

Ştii, ca două moi petale, ca doi copii ne vom juca

Dar nu-i nimic

Vom fi copii un pic

Ca-ntr-un vis de mult trăit ce începe-n răsărit

Roua să ne mântuie, să ne mai întârzie.

Tu, când privirea o ridici

Mă topesc câte puţin de parcă nu mai sunt aici

Tu, şi zâmbetul tău curat

Sunteţi într-o clipită un gând adevărat.

Abia aştept să-mi povesteşti şi din trecut

Atâtea lucruri ai trăit încât şirul le-ai pierdut

Dar nu-i nimic

Îmi povesteşti un pic

Ca un prunc te-aş asculta, aşezat în palma ta

Glasul tău îl voi iubi din adâncul inimii.

Aştept şi seara să apară negreşit

Va fi luna mai aproape atunci când ne-om iubi

Dar nu-i nimic

Vom pluti un pic

Apoi stele de ne-o place să culegem pentru noi

Aripile ne-om desface şi vom trece şi prin ploi...

Urme de culoare

Fac pasi de dans, cu degetele pe bluza alba a unui AN...pe care inca nu-l interpretez...dar care ma va duce tot mai departe de ce-a fost...
Ma imbat cu haos multicolor...ce vibreaza in unde sonore, prin apa limpede a firii, linistite si cu iz de nebunie spontana ...
Imi reprezint o imagine despre mine, si sunt un mozaic de peisaje...
Ma pierd in penumbra unor nevoi primare...o sete si o foame de senzatii profunde, traite intr-un mod spiritual, inalatator...
In lutul pe care il modelez in palme, se ascunde o sfera, o lume noua, cu un continut cu aroma de migdale...la inceput, fragila, mai tarziu intarita de timpul care trece...
Imi doresc aceasta tarie si aceasta fragilitate...care sa dospeasca frumos pe vatra unei maturizari personale.
Sunt un atelier unde poti veni sa sculptezi, sa pictezi, sa modelezi...sa te cunosti pe tine prin felul cum mainile iti joaca prin necunoscut...o noua definitie a legaturii dintre nou si imaginatie creatoare.