Designerii

Oamenii imbraca lumea...in cuvinte. Fiecare isi asuma sa fie designerul cuiva . Sa il imbrace si sa il lase sa umble pe podium asa...iar ceilalti cu impresiile lor isi dau cu parerea...Si omul respectiv ajunge sa fie astfel inca o victima a modei ...Moda asta de actualitate...pe care multi o imbratiseaza.
Adevaratii critici de moda ajung sa ii acorde o mare insemnatate si sa-l ridice pe designer pe un piedestal. Iar victima...anorexica...trebuie sa se incadreze in tiparele prestabilite.
Designerii...niste oameni influenti in voce si convingeri.Uneori in lumea asta se cere si se cauta designeri dar oare cat de corect este pentru un model sa fie imbracat in cuvinte ...in cuvintele cuiva...in impresiile cuiva?...si sa poarte acele impresii uneori ridicate la rangul de adevar pur? Cat de corect e sa lasi un om sa spuna despre tine anumite lucruri si tu sa le accepti ca pur date si sa ajungi sa crezi ca asa e...
Sunt si momente in care oamenii spun despre oameni lucruri foarte frumoase si atunci parca e totul mai infloritor dar tot despre impresii vorbim...numai ca aici cuvintele frumoase capata un contur mai luminat ce-i ofera purtatorului un scut stralucitor care iradiaza , insa sunt si acele situatii cand oamenii aleg sa vada din ei ce e mai urat si sa arunce in lume si le vine atat de usor s-o faca...iar golul dintre oameni se mareste...
Designerii sunt buni , merita sa fie cautati pe piata muncii?...eu zic ca nu.
Nu acesti designeri care imbraca lumea in cuvinte de ocara...care fac un om sa se simta injosit...
Grija pentru sufletul tau si pentru al celuilalt atunci cand spui o vorba este ceea ce faci intr-un prezent oarecare ce se tranforma intr-un viitor stralucitor pentru amandoi.
Nu conteaza daca numai tu faci asta...nu te descuraja. Poate nu sunt chiar langa tine asemenea oameni dar exista si tu esti unul in plus si cu tine deja suntem mai multi,
Mai bine fii un om de arta...

Secunda, a clipit si a trecut...in ea, eu m-am ascuns. Rar mi se intampla . De regula alerg prin praful de stele al viitorului si ma grabesc mereu . Ce educatie a primit capul asta greu al meu sa inmagazineze tot felul de ganduri ...ca un fel de junk food ...pe care il mananca fara voia mea...il ia si pur si simplu il infuleca pe la spate...Uneori ma simt neputincioasa...si cu toate astea fac fata, asa-mi zic. Mai nou, functionez pe baza de aplicatie...de cand cu androidurile, am o aplicatie care imi aminteste sa fac lucruri pentru mine...sa beau apa...sa fac exercitii ...sa mananc sanatos dimineata...sa am un moment pentru mine...da...am o aplicatie...un pic descurajator...dar si un fel de pas inainte pentru a-mi transforma lucrurile acestea atat de minore si firesti, intr-un normal...pe care l-am cam sarit...De ce l-am sarit?...am vrut sa dorm mai mult...si totusi nu m-am odihnit...am vrut sa ajung mai repede la munca si totusi am intarziat...am vrut sa slabesc...si am sarit peste cea mai importanta masa...si apoi...de-a lungul timpului, m-am simtit epuizata...de aici, impulsul de a apela la un alt ajutor,,,de a incerca...si ...merge...
A inceput goana absurda dupa firesc...intr-o lume de necontrolat a consumerismului fanatic.
Acum cel mai mult se lupta pe un teren minat impulsul necontrolat de a avea si vocea interioara enervanta de a face rabat de la cheltuieli ca apoi sa nu cad in plasa unei vinovatii ordinare.
Uneori castiga detasat impulsul de a avea...stimulat de un gol interior de foame...de ceva mai profund dar pe care uneori nu vreau sa il las sa ma disturbe...caci acum mai stiu si ca am ajuns sa fiu mai atenta si sa pot renunta prin gandire analitica la unele lucruri cu ajutorul unor calcule si al unei conversatii cizelate prin care imi explic in repetate randuri mie insumi...ca ce imi cumpar acum sunt bani care pot fi orientati intr-o directie ce poate fi valorificata mai mult chiar daca pe moment...e mai usor sa raspund la un impuls de moment...
Si mai apare si inlocuirea acestui impuls...mult mai bun decat orice altceva...
Prin inlocuire ma refer la a face lucruri care intr-adevar sunt importante pentru mine...si atunci cand le fac cu atat mai mult simt o implinire. Dar ce ma fac cand simt rezervoarele de energie scazute?...atunci am parte de cea mai mare provocare ...sa imi reneg starea...sa trec prin ea...sau sa o traiesc...sa merg acasa cu tramvaiul ca sa ajung cat mai repede...fara sa mai fac ce imi place...adica sa merg pe jos in fiecare zi spre casa...sa ies ...sa...sa...si imi dau seama ca e nevoie de echilibru in toate...e nevoie si de...si de...si asa...si asa...
Da.