Pielea in aburi

O haină care ne ţine inimile învelite...
dar care descheiata de degete iscusite...
se aşează pe un jilţ
şi priveşte cum două inimi se înfiripă...
dragostea e o risipă...
de emoţii....
de respiraţii întretăiate...succedate...
sacadate. Fluturi...nascuţi...cu miile...
dintr-o atingere...decolează...haotic...
care-ncontro...spre cautarea de sine...
din dragostea inimilor...fluturii...se intrupeaza...iar hainele se descatuseaza de pe trup...cred ca toate zboara...imprejur...nu mai conteaza cu ce mai ramanem....daca ne raman doar inimile...sau...poate cine stie...un rand de aripi...indiferent imi e...oricum...
stiu ca orice moment...e un parfum de neuitare...
de sublimare...a noptii...ce nu se stie...daca exista ori e inchipuita...caci hainele noastre...de multe ori...avem grija sa le legam cu sfori...sa le tinem stranse pe noi...
n-am uitat de secolele..vechi si noi....cand corsetele nu le purtam doar noi...ci toate formele inchipuite ale psihicului...
Las-o sa cada...pielea ta...pe degetele mele...ca o esarfa...si printre degete sa nu mai simt...decat aburul imens al emotiei tale...

Sa Reinventam Emotia

in gandul lui este ea...iar in inima ei hoinareste un el...
Cand un el si o ea...se intalnesc apare Emotia...
As vrea sa te intalnesc...ca sa reinventam Emotia...Da-mi voie...

Amplificatorul de joasa frecventa

N-am sa pun degetul pe unda de durere ce ma sustine...intr-0 operatie imaginara pe cord deschis, amplificand tot mai mult tensiuni de joasa frecventa...am sa scot la suprafata...pesti, ce au suferit mutatii genetice...si care zboara...si ma duc...intr-o lume purtata de vant...un vant care spulbera orice tensiune...orice imaginatie...orice melancolie...care ma face sa ma simt vie...intr-o moarte la fel de vie...pe cat de clinica poate fi uneori...oare eu in ce plan mai traiesc...sau in cate planuri...si care dintre ele...o sa imi repare...crapatura din inima...
Cum este si perceptia umana...eu vad doar crapatura din inima...ma dor ochii sa privesc mai adanc in crapatura..si sa vad un lastar...cum se inalta...cineva pesemne ca a aruncat acolo un graunte de farmec...

Buchetul cu tresariri

Din micul meu vacarm am lasat sa-mi scape o clepsidra...din care curg lacrimile , pastrate pe o etajera a sufletului meu prafuit, cu pulbere de stele...
Mai ingaim si acum un vis...in timp ce-mi tin ochii deschisi...si nu stiu ce sa cred...de e vis sau realitate...caci imi pare...ca-l traiesc intens...si ma cutremur ca nu-i gasesc un sens...
Un labirint de stari de spirit...ce-si croiesc drum catre un chip...mistuit de nelinisti...Nu stiu unde sa mai fug...prin mintea mea...sa gasesc un colt cu ape...sa ma imbat de fluxul orelor tarzii, sa sorb...glasul...lumii, sa fredonez odata cu greierii un cantec al verii..si sa ma imbat, oare cu ce?....cu aerul vietii mele...impletite uniform cu tine...
Intr-un final...ca sa alerg prin impletitura dintre noi...nu-mi lipseste decat o bicicleta...si poate o scrisoare...despre timp, spatiu, iubire, destin, si poate putina geometrie...o perpendiculara...doua paralele...si un cerc concentric...

Goana dupa melci

Cochilii masluite dupa chipul unei mari pierdute intr-un desert...Nisipul fin ascunde, glasul marii intr-o palida...aparitie halucinanta...de ocean prizonier...intr-o scoica...Duc oceanul la urechi...si ma praval...ca o picatura...pe spirala milenara...a vechiului tinut, ce-si pastreaza comorile printre dunele de nisip...

popas

popas...de un ceas, peste atlas...
cate un dans al ochilor pe-o harta...si
iata...sunt atras...
de-o escapada...
fug cu mintea in toate colturile
si o port in buzunarul camasii palide...
pe ea...fotografia smulsa intr-o noapte...dintr-o lume fara soapte...
undele spargandu-se...se mai aud...aproape de malul...uniform...al unui gand
gata...sunt hotarat...voi pleca...voi traversa culmile...si la rascruci...mereu voi intreba vantul...unde se duce...unde ma duce?...sunt hotarat...sa inving poza...ce-o port si s-o transform intr-o realitate...
vazuta in fiecare noapte dintr-un alt unghi...
Nu stiu, dar cred ca am uitat...cine este in fotografie si unde vreau eu sa merg?...
Nu mai conteaza...cred ca a fost doar o faza...
Va trebui sa ma reculeg...de la atatea vise...inchipuirile mele prind brate ce am strang...si ...ah, ma doare capul...cred ca am sa ma frang...
in doua bucati...in doua fragmente...
intr-o gandire si intr-o simtitre...
asa ca...inchid ochii...inchid si atlas...si la prima suflare..l-am deschis la mare...repezeala...aruncand degetul pe el...si surazand cand am privit unde ma oprisem...in inima mea.

Eternul ideal

De veacuri...parfumuri cu nuante...se imprima ca un tatuaj, in romante ...cantate de vesnicii...ca o scrisoare fara plic...pierduta in nisip...isi duce existenta...efemera...eternul ideal...femeia...scanteia purtata in ochii ce-o iubesc...ea cade si se stinge intr-un lac, cu bolta si cohortele-i de stele...veghind la frumusetea existentei...acestui ideal, ce virbreaza mereu unic..in culori mereu...intr-o lacrima de dor...purtata pe firul de iarba...al unui secol pierdut...intr-un glas mut...de uimire
Ah, eternul feminin!...ora ei...se succede in fragmente...descrise de pasii purtandu-si valurile, si umbrele...printre murmurele istoriilor...ce vor vorbi prea putin...despre eternul feminin...ideal si ascuns...cine indrazneste sa priveasca atat de profund eternul...va fi strivit de doruri succesive...si atunci...efemerul...se va descatura cu cheia nepasarii...ignorantei vii....femeia...ramanand...o fiinta si atat...poate un simbol...al unei delicate aparitii...care isi face simtita prezenta intr-o anumita zi...si dispare...intr-o forma de relief...din palmele tale...

În felul său...Eternitatea

"Fă-ţi timp să trăieşti."


O zi ca oricare alta...până la urmă totul se repetă, incepe încă o zi şi o să se sfârşească...iar timpul dintre început şi sfârşit...e măsurat cu un cântar...înşelător...putem cântări doar timpul care este între împlinirea unui ţel şi punctul de plecare...sau putem trăi pur şi simplu ziua...creând baloane de săpun ...în care stă închis aerul creativităţii...al improvizării unei noi capodopere ....începutul primilor paşi către intenţia de a da cursului unei zile...un contur personal...
Şi atunci fiecare zi va fi ca un dar...pe care îl vom deschide, îl vom sărbători şi de care ne vom bucura....

Timpul prezent...un bilet...nepreţuit spre o gură de veşnicie...în care sufletul zăboveşte de unul singur cu nasturii la bluza de metal a minţii...desfăcuţi...răsună ...tăcerea libertăţii...şi timpul a stat..


" Închide infinitul în palma ta...iar eternitatea într-o oră."


o să simţi atunci curgerea unei mângâieri...venită dintr-un fir de nisip ce-ţi iubeşte pielea sărutându-o...până când...se nasc steluţe...care te gâdilă în podul palmei...

Pasageri...

prin efemer...ne inecam mereu cu valurile schimbarii...
Luati si purtati de apele timpului...visam la un moment al nostru...care sa nu se mai sfarseasca...Simt ca folosim optimismul uneori doar ca un mecanism de aparare in fata unei porti cu balamale ruginite , care ascunde in spatele ei o nebunie curata...caci noi fericirea n-o vom avea decat atunci cand vom trece poarta rezistentelor la schimbare...
Si atunci fericirea nu va fi dictata de rigorile pe care principiile noastre de viata le-au impus...ci va fi o fericire nascuta din abandon...nu va fi asa cum ne-am propus...ci asa cum fluxul prafului cosmic face sa fie...
Cand trec printre oameni...imi imaginez ca sunt de fapt o reprezentare a unui stol de pasari...care vor sa zboare...dar care sunt obisnuite sa stea pe o sarma toata ziua...si sa uite pana la urma ca au aripi...sau poate din cand in cand unele mimeaza zborul...dar cele care cu adevarat sunt implinite...nu le mai vad decat inimile...si rar mi-e dat sa le intalnesc asa...goale... dar pline....de continutul unei iubiri