Ce ganduri aleg?

Tu ce ganduri alegi sa fie ale tale?
Am sa fac biletele , 12, cu gandurile mele si in noaptea dintre ani le voi da putere.

Belvedere

Mi-era dor să mai schiţez o imagine de ansamblu a zilelor trecute, precum pe o pânză se aştern pastelate, trăirile interioare ale unui artist consacrat ce-şi trăieşte sentimentele pe şevalet.
Am parcus un timp condensat, în care s-au derulat întâmplări ce n-aş fi crezut că în decurs de câteva săptămâni pot constitui o panoramă deosebit de impresionantă, dacă stai să asociezi evenimentele cu o belvedere. Am descoperit terenul fertil pentru visele mele...şi m-am vindecat uşor de răni cicatrizate.

Simt ca sunt , o norocoasa.

Tu simti ca esti?

Ar trebui, pentru ca...traiesti. Si ai sansa sa crezi orice. Si acest "orice" are sansa sa iti dea ceea ce crezi.

Viata nu e doar un pattern

Ai pasiuni?...Ai uitat care sunt?
Nu cred.
Uite...eu tocmai ce ma ocup de una din pasiunile mele. Scriu.  Si cu cat scriu cu atat mai mult as continua.
Multi nu inteleg de ce ma aflu in fata acestui calculator si de ce aleg sa imi petrec o mare parte din zi tot tastand la el. Ei cred ca ma plictisesc...Eroare.
Sunt in concediu. Asta ar putea explica multe. Lipsa de timp din perioada de lucru produce de cele mai multe ori si o lipsa de disponibilitate pentru tot ce imi place sa fac. Sunt convinsa ca asa este cu multi dintre noi si ajungem, de multe ori din cauza epuizarii sa ne reducem viata numai la patternul acasa-munca-acasa.
Insa...asa ca in cubul rubik...munca si casa sunt doar doua parti ale cubului. Insa cubul rubik are mult mai multe fete iar acele fete...sunt pasiunile noastre si prietenii si familia. Pe care rutina si obligatiile ni-i ia de cele mai multe ori din viata, pe nesimtite. Dar ia mai repede ceea ce noua ne da aripi si  energie...si astfel ne face sa ne uitam acele activitati mici pe care le facem pentru sufletul nostru. Nu spun ca munca nu aduce satisfactie...sa nu intelegeti gresit...aduce o mare satisfactie...cel putin in cazul de fata. Insa pe langa munca, viata are o paleta intreaga de lucruri pe care ne-am dori sa le facem. Eu imi doresc...sa imi gasesc timp pentru fiecare pasiune de-a mea.
Imi place enorm sa inot. Inotul imi ofera relaxare si ma linisteste .
Sa citesc...uneori cand trece prea mult timp de la ultima carte, simt ca pierd ocazia buna de a ma mai informa.
Sa cant...cant rar...si numai la ocazii...iar asta o consider o pierdere...deoarece chitara imi aduce foarte multe satisfactii...
Sa scriu...am redescoperit importanta acestei pasiuni dupa o lunga perioada de timp cand n-am mai scris dar m-am uitat de curiozitate peste unele postari vechi si am realizat ce pierd.
Sa desenez...ah...faceam asta cand eram mica...
Sa cos la masina...Anul trecut...am realizat doua rochii frumoase si chiar am facut si una pe comanda.
Sa fac cercei.
Sa alerg si sa particip la competitii.
Stii cat de des fac macar una din aceste pasiuni? Nici eu nu mai stiu, si pe unele din ele le-am dat uitarii...De ce?...
Pentru ca nu gasesc disponibilitate.
O mare capcana...este aceasta stare de fapt.
Caci imediat dupa ce ma asez si imi ofer timp ...atunci se naste un izvor de energie nevazut care ma inunda...Imi umple sufletul si imi da ceea ce imi lipsea de atat de mult timp...

Desigur ca in aceasta capcana cad des...
Asa ca, de curand am descoperit ca pot face o lista cu 10 pasiuni si le pot programa pe calendar....
Aici expun link-ul catre pasii de facut pentru a-ti aranja programul astfel incat sa faci loc pasiunilor tale in viata

http://m.wikihow.com/Make-Time-for-Your-Passions-After-Tiring-Full-Work-Days

Cursul vietii...il stie cineva?

In casa de vacanta a familiei Lacussi, prin perdele se ascundea apusul rosiatic. Toti erau plecati din oras. 

In afara de o singura persoana - Selen...care oricum era o neinteleasa si o ciudata . Orice propunere, o refuza...evita orice ocazie de a socializa cu cineva si petrecea ore in sir pe plaja din fata casei de vacanta...ochii ei pierduti se scufundau in fiecare zi prin viata si mai ales in marea Mediterana.

Uita mereu sa isi ia cu ea cheile . Avea acea incredere oarba...sau mai bine spus o  ignoranta crasa legata de pericolele lumii . 

Chipul ei trada o seninatate iesita din comun . Probabil ca avea o legatura cu nebunia si spontaneitatea ei de moment cand reusea sa isi transpuna dorintele in acte fara a se teme de reactia familiei care pana de curand o etichetase " Fata mare". Toti fratii ei faceau glume cand se adunau la masa . Pe langa ea curgea mereu viata...Si isi ducea cursul cu fiecare membru ,dar ea...

Ajunsese sa nu se mai teama de viitor , de sentimentul de singuratate si chiar isi acceptase usor etapa in care se afla...Nu avea sa dea socoteala nimanui .

Si...in acea zi , Selen isi luase orga in husa , fusta cea mai lunga si vaporoasa ca si cum ar fi fost o perla a plajei, si iesise din casa ...in cautarea unui loc pe plaja demn pentru starea ei de spirit...si gata de o noua creatie in cariera ei de compozitoare.

Adia usor vantul proaspat si sarat .

Pescarusii ii completau repertoriul in timp ce degetele ei lungi alunecau pe clape, fara ezitare. 

La intrarea din fata  casei de vacanta , o silueta difuza incerca intrarea prin efractie..Putin 

confuz pentru ca usa se deschise fara nici o bataie de cap...intrase in casa...cu o figura suspecta si mereu  suspicioasa . 

Cu teama permanenta ca in unghiul obscur al casei ar putea fi un politist sau ca alarma s-ar putea declansa in orice secunda, fara nici o experienta de acest gen ...se afunda tot mai mult in inima aceste case...cu ferestre cat peretii...unde , se vedea afara, pe plaja dansul pescarusilor si o femeie ...

Un  sunet extrem de atragator de pian venea din acea directie...dar...nu era timp de pierdut...avea de gasit un document important al proiectului demarat de  importantul om de afaceri , domnul Lacussi.

Gasi repede biroul degajat si elegant si cauta prin sertare...

Atunci...cautarea lui fu intrerupta de un sunet strident . Suna telefonul...

Inima a inceput sa bata extrem de tare si ochii cautau un loc bun pentru o ascunzatoare sigura...Nimeni nu era in preajma ...iar telefonul incetase...Se linisti vizibil.

Pana...cand...dupa cateva minute incepuse din nou a suna...

Femeia de pe plaja , auzind sunetul telefonului , isi lua orga si veni...

Disperat ,

Michael...caci asa se numea ,

Isi cauta un loc unde sa se ascunda...de data asta , cu disperare crancena...si gasi...dupa perdea.

Unde el nu isi dadea seama dar era,,,foarte vizibil expus.

Selen intra sa raspunda . Intre timp isi rotea privirea prin casa si admira cum lumina atingea perdelele...pana cand...

Convorbirea lua sfarsit iar ea stia ca in spatele perdelelor din birou era cineva...

Incerca sa isi masoare cu discretie respiratia si sa nu denote teama si merse inainte, cu pasi siguri...pana cand ajunse in dreptul lui...

Cu rapiditate...si fara ca el sa aiba o reactie...ea, saruta perdeaua.

Pe el privind dincolo de orice. 

Si iesi...

Michael...era un barbat de  33 de ani , usor influentabil de orice prezenta feminina 

Avusese impresia , cand se ascundea dupa perdea , ca pentru o fractiune de secunda a fost prins...

Dar fata a iesit imediat fara nici o urma de suspiciune asupra prezentei lui, iar el ramase cu o fantezie nebuna in minte...Dupa ce isi scutura gandurile incepu sa caute din nou prin sertare...pana gasi ceea ce era foarte important si...dadu sa fuga spre iesirea din fata cand auzi sunetul motorului. Atunci , repede iesi spre plaja...

Si simti o durere sfasietoare apoi cazu ...privind-o pe ea, cu orga in maini, speriata si indignata iar el simtind in spate si la ceafa o caldura puternica .

Asa l-a cunoscut ea.

Asa a cunoscut-o el. 

Acum ei sunt intr-o poza , imbatraniti si frumosi si ii privesc. 

Cine poate spune care este cursul vietii?

Maine nu exista

Daca am putea gandi in termenii disperarii dupa inca cateva clipe de viata stiind ca maine, probabil ,nu va mai exista si ca doar atunci ne vom bucura cu adevarat unul de celalalt si vom sorbi printre lacrimi fiecare clipa.
Dar  pana atunci...exista si maine...si acea speranta a continuitatii vietii aduce cu sine si ignoranta si nemultumire si ego , mult ego...si uitare de sine , si probleme cu banii si materialism si consumerism...etc.
E asa de dureros ca nu ne concentram putin sa fim prezenti unul in viata celuilalt...sa cautam fereastra aia mica de unde mai curge spre noi lumina calda a iubirii in doi.
Unde esti si unde sunt ...in timp ce noi doi stam in aceeasi casa...Nu-i asa, ca ne-am cam pierdut fara macar sa stim asta?
La ce ma refer?...Nu e greu de ghicit...ma refer la "stralucirea" aia pe care o are cate o relatie unde emotiile curg unul dinspre celalalt...Nu inseamna ca trebuie ...este un cuvant de temelie si nici ca la  comanda iti cer sa vorbim. Nu...Inseamna ca ma cauti si te caut...ca vreau sa fiu in preajma ta si tu in preajma mea...
Sunt prea atenta la detalii?...
Se pare ca da...si se pare ca fac mare caz de timpul asta...imens...ce sa zic...de parca il putem cuantifica cu adevarat si de parca stim cat avem de trait...Facem trafic de rutina si uitam ca timpul este relativ .
Azi sunt...maine...nu mai sunt. Ce stiu eu...Dar ce vreau cu adevarat este sa iubesc din inima ...si nu vreau sa o repet doar ca o obisnuinta ci vreau sa o spun din inima.
Fa-ma sa o spun din inima cu fiecare zi care trece.
Azi sunt aici.

Lada de zestre

Bunicile noastre au fost , majoritatea , foarte grijulii pentru soarta noastra. O generatie crescuta cu ideea valorii si perpetuarii ei ...o generatie care s-a dezvoltat cu lipsuri . Dar ce te faci cand esti in secolul 21 cand, tu ai in casa deja cumparate toate cele necesare si pe gustul tau, si te invelesti si tu ca tot omul cu o paturica pufoasa,  si bunica ta vine si iti spune mandra de ea, ca are plapumi facute pe comanda umplute cu nu stiu ce lana si nu stiu ce pene. "Cand te mariti o sa ai cu ce te inveli"...iar ea , in apartamentul sau  doarme in furou , pentru ca...deh...acum este caldura...si nu foloseste nici o plapuma macar...ca vorba aia...sa iti ramana tie...Minunata de ea...Atat de mult isi conserva viata...
Iti arata in alta zi cand mai treci prin vizita, materiale pentru rochia de nunta...Si un geamantan plin de asternuturi de un alb murdar...de pe vremea stra-stra-stra-bunicai...o fata de masa care sigur s-ar potrivi cu nuantele din bucataria ta si desigur si multe mileuri lucrate de stra-bunica pe vremea cand stra-bunicul era plecat in razboi. Esti mandra de bogatia si de multumirea sufleteasca ca au strans...dar amenintarile lor de genul " Tu crezi ca eu plec undeva cu ele? Tie iti raman toate!" Te cam pun pe ganduri...
Si unde sa le pun eu pe toate...Altii mai inspirati le-ar expune intr-un muzeu al etnografiei...
Dar sa revenim...
Si setul acela de candelabre si, cescutele si paharele de cristal si....
Te simti ca in India , cand ti se masoara valoarea dupa numarul de geamantane de zestre pe care le lasi ca o dara in spatele tau...
:)...Lada de zestre ...este uneori , o bogatie inestimabila...pentru ca iti aminteste de o istorie a familiei. Si inima iti tresalta...le-ai pastra pe toate...
Daca ai avea o vila...

Sunt oameni minunati si creativi care au facut ceva extraordinar cu astfel de lucruri si le-au redat o noua utilitate. Mileurile au ajuns obiecte de decor pe lustre si lampi...
Scaunele din lemn masiv au fost tapitate cu materiale colorate si asezate frumos intr-o sufragerie cu stil retro...Multi au dezvoltat o afacere prospera pentru ca au excelat in arta si creativitate ceea ce va urez si voua...in noul an...indiferent de zestrea materiala sau genetica.

Ocazia cea mai buna

Astepti ocazia sa ...
sa te imbraci cu acea rochie...sau cu acel costum
sa gasesti momentul in care sa spui ce ai pe suflet
sa te descotorosesti de toate lucrurile adunate si nefolositoare
sa faci o schimbare
sa te muti
sa gasesti starea de spirit necesara sa iesi
sa o gasesti pe ea...sa il gasesti pe el si atunci astepti ocazia sa...

De ce? Nu crezi ca a trecut mult timp de cand tot asteptam ocazia?

Ocazia?...ce ocazie?...

Ori de cate ori alegi sa faci ceva in prezent, faci o schimbare...Lasa ocaziile din mintea ta sa dispara si cauta in orice lucru o ocazie sa te bucuri. Prin bucuria ta pura se nasc alte perspective. Ceea ce ai de cautat este vitalitatea. Energia de a gandi si actiona imediat in acord cu sufletul , cu intuitia cu impulsul de a-ti crea o stare de mai bine.
Ce daca nu ai gasit pe cineva inca?...Ce daca nu ai  unde sa porti hainele alea prafuite din dulap care stau si se degradeaza in timp ? Ce daca nu ai chef? Fa-ti chef si bucura-te de tine...da, de tine...
Nu te ingrijora ca nu ai gasit sufletul pereche si ca sa fim linistiti cu totii...nici nu exista...da , stiu...exista multe povesti si basme pentru copii si oameni mari care seaca si diseaca relatiile in amanunte cat mai romantice...Dar e adevarat ca o samanta de frumusete , de ireal se ascunde peste tot in lume si felul in care se intalnesc oamenii este imprevizibil. Oamenii ajung sa fie impreuna si treaca prin anii numai prin felul lor de a dansa prin procesul vietii impreuna. Daca au lucruri care ii apropie si despre care pot discuta, daca stiu sa rada de motivul certurilor lor absurde , daca se straduiesc sa isi faca iubirea mereu aparte si sa o reimprospateze cu discretie...
Si acesti oameni se intalnesc ...dupa mai multe experiente...da...oamenii care ajung sa se inteleaga in relatie , au mai multe experiente si este important sa fie asa pentru a nu ajunge intr-un pattern familial.
Unii ajung tot acolo dar aleg un model benefic...sau modelul ii alege pe ei...
A, si nu, in viata oamenii sunt foarte diferiti dar gasesc acele puncte de legatura si creeaza poduri.
Ocazia cea mai buna este sa dai ochii cu lumea.
Ocazia cea mai buna este sa mergi sa bei o cafea sau un ceai intr-un loc care iti place imbracat/a elegant. Ocazia cea mai buna este sa actionezi atunci cand simti , lipsit de teama de esec.
Ocazia cea mai buna este sa impartasesti.
Ocazia cea mai buna este sa iti faci surprize.
Ocazia cea mai buna este lipsita de asteptari.

Ce e bun sa vina in viata ta

Da, si esti cel mai de pret dar lasat lumii. Cu tine si ceilalti au o lectie pe care o invata. Sa nu uiti ca ai puteri nebanuite dar este important sa fii constient de ele. Sa stii sa fii primul care se incurajeaza pe sine si se sustine. Daca mori se pierde ceva pretios. Asa ca traieste plinul vietii si fii cu adevarat prezent.
Ai si tu drumul tau si nimeni nu ti-l cunoaste asa ca , invata sa ai incredere in pasii pe care-i faci fara sa mai tii cont de oamenii ce inca nu au ajuns sa inteleaga .
Ti-e greu? Sigur este asa si pentru ca ai ganduri care iti aduna desupra capului multe griji si probleme..ai putea sa schimbi atitudinea prin perceptia diferita asupra lucrurilor.
Sa te vindeci de autosabotare.
Sa iti spui lucruri utile, solutii, nu critici.
Sa te apreciezi pentru ceea ce ai ajuns chiar daca uneori nu iti place cum ies lucrurile conteaza ce ai reusit sa faci bine.
Sa fii recunoscator pentru ziua pe care urmeaza sa o traiesti...este un inceput.
Nu exista ieri , acum...acum...nu mai sunt durerile de ieri...cel putin asa ar fi bine sa gandesti...sa te concentrezi pe ceea ce poti face cu momentul prezent fara sa mai fii tinut in lagarul de concentrare al durerii din trecut.
Ai oameni in jurul tau care mai mult creaza legaturi toxice?...daca sunt din familie , nu poti decat sa raresti relatiile cu ei sau sa faci in asa fel incat sa schimbi foaia. Daca sunt cunoscuti, nu te leaga nimic de ei decat obisnuinta.
Ai nevoie de multe resurse ca sa poti face fata provocarilor. Viata nu e tocmai serioasa, uneori este un teren de joaca si e important sa o iei ca atare...si sa glumesti mult , caci uneori cu simtul umorului au fost salvate vieti. Si de altfel este un bun mecanism de aparare.
Iar daca simti uneori sa fii spontan...fii spontan. Si nu te incurca cu aparentele , intotdeauna in spatele lor se ascunde altceva ce poate ar fi nemaipomenit de interesant.
Suntem oameni extraordinar de complecsi si avem un univers al nostru pe care numai cu rabdare uneori il poti descifra . Ce e bun sa vina in viata ta.

Traieste-ti iarna

Priveste-o...intruchiparea iernii...Mai tii minte cand in abecedar invatam despre anotimpuri si erau personificate?
Cum arata iarna? Imbracata intr-o rochie lunga cu trena alba ca o mireasa in nesfarsire fecioara.
Si trena ei atingea pamantul ce devenea alb iar copacii ii impodobea cu stele prin trecerea sa...si in ochii ei se vedea zapada.
O intindere alba pe care paseai fermecat de sclipirile ce-ti imprimau memoria si te faceau sa fabulezi permanent cu privire la magia acestui anotimp...si a trecut...a trecut vremea copilariei...cand ieseai afara cu prima zapada si alergai cu gura cascata privind in sus si zambind tamp la cer....cu mainile intinse ca un amerindian ce face incantatii pline de esenta spirituala a conectarii cu natura. Da...copilaria a fost intr-adevar partitura cea mai de pret a cantecului vietii cand am invatat sa fim parte din natura. Pe parcurs am cam uitat sa gustam din esenta vitalitatii si sa ne mai jucam prin zapada, sa facem ingeri, sa privim pierduti in palma cum cristalizarea apei...un fenomen pe care adultii asa de mult l-au redus la un simplu proces...dar care ascunde...poate un poem de iubire..,o declaratie ca inca suntem iubiti si oferim iubire...
Masaru Emoto, cel putin a demonstrat cum cristalizarea apei are mare legatura cu emotiile.
Mai tii minte cand ninge cu stele...
Stelele ...formele acelea minunate pe care le ia apa atunci cand cristalizeaza sunt in esenta lor intruchipari ale gandurilor de multumire, iubire...iertare.
Asa ca...aminteste-ti ca iarna e cu mult mai mult decat iarna. E un dans inedit al emotiei ascunse .
Si chiar daca nu ninge acum , si doar traim spiritul sarbatorii pe o vreme de 15 grade cu +...nu conteaza decat ca...iarna cu toata frumusetea ei este prezenta in noi...
Traieste-ti iarna!

Pianul din casa parasita

Gasise un pian in casa parasita. Cu toate ca era prafuit , ramanea in sinea sa un punct ce raspandea magnetism ...si acesta era sufletul lui...respirarea pianului transmitea chemari...ar fi avut atat de multe de spus caci...generatii de oameni noblili i-au spus pe note...siruri intregi de povesti...

Ea era speriata...prietenii o luasera inainte si se ascundeau prin imprejurimile cartierului...in jocul lor nebun de-a v-ati ascunselea...iar in toata goana ei sa de a se ascunde,  gasi aceasta casa cu vitraliu de parca ai fi spus ca e un lacas al curcubeului atunci cand razele soarelui patrundeau prin miile de bucati de sticla colorata...transformand banalul intr-o clipa de  un farmec aparte.
Cucerita de aerul cald pe care casa il oferea cu toate ca nu era locuita...ea...isi alunga teama si cu un dram de curiozitate porni ...porni...intr-o calatorie ...un joc si mai nebun...de cautare de comori...
Asa intalni in calea ei pianul...si amandoi au vibrat.
Cand a ridicat capacul si a apasat pe clape...pianul s-a dezmortit si a zambit.Atunci a inceput sa cante...Fur Elize...si...el...a ramas fermecat de dansul degetelor ei si de increderea cu care ele in repeziciunea lor il mangaiau . Asa , pianul s-a indragostit. Cine ar fi considerat ca e posibil in lumea asta ca un pian sa aiba viata? Sentimente?
Asa ceva nu poate fi decat fructul unei imaginatii bizare...si totusi...pianul s-a indragostit. Stia ca in lumea reala el este un simplu obiect. Eliza...pentru ca asa o chema...era o fata care isi ascundea felul de a fi printr-o aura de jovialitate si mister...lasand loc intotdeauna de interpretari deoarece nu-si prea batea ea capul sa dea multe argumente legate de viata ei....Si astfel...ea a ajuns sa ramana pironita in fata pianului simtind cea mai ciudata atractie...cantand fara intrerupere...pana cand s-a inserat...Uitand complet de existenta ei in timp si spatiu...fara orientare...fu debusolata atunci cand a iesit afara si soarele apusese. Acasa parintii erau ingrijorati...si nici ea nu stia cum sa le explice ca sa-i linisteasca. Dupa o perioada relativ lunga... de disconfort timp, in care s-au facut schimburi de priviri incruntate intre parinti...iar Eliza a fost supusa unei anchete...totul s-a asezat...si ora de culcare a venit dar nu fara ca ea sa-si faca deja niste planuri pentru a doua zi. Avea de gand sa vina si urmatoarea zi la casa parasita.
Cum de nu stia nimeni despre acea casa ...este o dilema ....cum de mai era pianul acolo...este a doua dilema...date fiind lucrurile ...actiunea s-a desfasurat ca atare si a doua zi. Aceleasi emotii , aceeasi bucurie de a ramane intr-o vibratie comuna...om-instrument ...toate notele imbinandu-se intr-un poem al iubirii profunde.
A treia zi...Eliza a adormit in casa parasita...cu capul pe pieptul pianului. Acesta in sinea lui suspina ca nu are brate. Ar fi cuprins-o . Toata atmosfera era imbracata in acel ceva plin mai degraba de vraja decat de realitate...Iar Eliza a simtit sa vorbeasca in linistea casei pentru prima oara...purtand un insufletit monolog...
-Stiu ca "aici" ...este doar in imaginatia mea...e locul in care evadez...cand am nevoie sa fiu eu insumi fara detalii si explicatii...e ca atunci cand alegi sa urci pe munte pentru un dram de deplinatate sufleteasca. Visez ca intr-o zi sa intalnesc un suflet care sa-mi impartaseasca vise comune...
Si pianul incepuse sa-si miste clapele...Initial Eliza a tresarit speriata...apoi a incercat usor sa se linisteasca si sa-si faca un curaj suprem pentru a ramane in fata pianului...Si clapele incepusera sa cante pana cand au devenit un dialog.
-Esti "aici" pentru ca eu te-am chemat. Nimic nu e intamplator . Te doresc in viata, Eliza , draga mea...
Vreau sa ma vezi altfel...si vreau sa iti fiu alaturi. M-am decis...sa te astept. Cand esti gata...Eliza, iubito...te implor sa te trezesti si sa ma privesti...





Se spune ca nimic nu e intamplator pe lumea asta....decat dragostea...cu firele ei nevazute care tes in continuu cai ...ce nimeni nu le poate explica.
Dupa 2 ani de coma...Eliza s-a trezit...
In fiecare zi , parintii, incruntati...se mustrau si in sinea lor o mustrau si pe ea ca nu a fost destul de...prea...asa si pe dincolo...
In fiecare zi...pe salon trecea un baiat...Era un "ciudatel" cu ochii mari albastri ...cu par lung si ondulat...cu castile in urechi...ascultand Fur Elize...traversand coridorul tacut si grabit...transportand o sumedenie de ustensile medicale ...
 Intr-o zi insorita cand era prea multa liniste in spital...si-a propus sa fie atent la oameni si sa ii asculte...insa tacerea din sinea lui nu-l lasa sa se exprime caci nu vibra la aceeasi frecventa ci doar asculta...
In aceeasi zi provocatoare ...intamplarea a facut ca o asistenta sa aiba nevoie de el in acelasi salon unde Eliza era in coma dupa un grav accident.
Atunci el a atins-o pe mana pentru a-i schimba branula. Si a ramas fermecat de acel ceva inexprimabil din pielea ei din chipul ei. Si-a propus sa vina din nou...Seara i-a pus castile in urechi ca sa asculte Fur Elize...mainile ei s-au miscat. A doua zi...ea a dormit un somn foarte linistit zambind aproape.. Iar a treia zi...timp in care nu era mai nimeni prin spital...el si-a facut curaj sa stea mai mult in preajma ei...si i-a vorbit pentru prima data...insufletit si cu putere...a plans si a implorat.

Ochii ei mari albastri...au vazut lumina dupa 2 ani...si cu greu au putut distinge la inceput...pentru ca tot ceea ce vazuse ea tot timpul acesta si mai ales de 3 zile incoace era un pian fermecat la care fredona incontinuu fur elize...si care ultima data i-a vorbit. Dar de data aceasta...dupa ce lumina a patruns si s-a asezat in ochii ei reflectand imaginea reala si in fata ei se afla un baiat cu ochii mari albastri...inlacrimati...
A stiut.
De ce s-a trezit...
Cine a chemat-o...



Viata te cheama intotdeauna sa-i dai mana ...sa-ti creezi drumuri ...si sa lucrezi la increderea ta...dar e adevarat ca si fara dragostea celorlalti nu poti intotdeauna sa faci asta ...
Viata creeaza ocazii...
Bucura-te de ele...increde-te in ele si urmeaza-i jocul.
Te imbratisez.

O mutare inteligenta

Pe tabla mintii se muta piesele intr-un mod necunoscut ratiunii.
Logica este depasita...se simte umilita de mecanismele care au preluat controlul.
In spatele panoului electric...straluceste o piesa mica , o rotita , care face ca tot ce se intampla sa fie pur si simplu un miracol...
Felul in care acum functioneaza este dat de cutia de rezonanta...care face legatura cu exteriorul si , de perceptia schimbata de un lucrator intuitiv...care a gandit ca mintea este in slujba omului nu este in functia de conducere...asadar lucrurile se intampla ca intr-un fir epic...tesut cu incredere, iar lucrurile nu trebuiesc tulburate de ganduri ...ci ele sunt traite...iar increderea face ca lucrurile sa fie bine facute.
Sentimentul ca suntem este de ajuns.

"Move and the way will open"

Imi zic in sinea mea "De cate ori nu m-am miscat ?! " Insa felul in care am facut miscarea...de cele mai multe ori , nu a fost bine ales.
Am pus accent de prea mult ori, fara sa vreau , pe ce nu puteam inca sa fiu sau sa fac...crezand ca sunt obiectiva cu mine insami. Pana cand a aparut autosugestia ca solutie ...pana cand am vazut cu ochii mei ca e reala tranformarea...pana cand de fapt am aflat ca realitatea este ceea ce ne inchipuim noi. Si atunci...alegerea cea mai buna este sa simti si sa gandesti pe plus. De atunci...viata a luat alt curs. Nu sunt recunoscatoare numai mie...eu doar sunt rezultatul tuturor lucrurilor pe care am ales sa le vad . Tocmai prin simplul fapt ca am ales sa fac o miscare inainte.
Sunt suma iubirii celor ce mi-au dat viata, a felului in care m-au crescut si protejat...a celor care m-au imbratisat  prin prietenia lor...a celor care au avut un suflet minunat si au fost drepti cu mine, a celor care au vazut in mine o forta pe care eu nu am stiut sa o vad cu ochii mei...a celor care m-au aparat mereu si au fost pentru mine singura sursa de liniste si confort in mijlocul furtunii, a celor care mi-au inspirat incredere si mi-au dat aripi...a celor care acum sunt ca liniile circulare din trunchiul copacului...cei care reprezinta experienta mea cu lumea...a celui care e mereu in ochii mei omul minunat care a ales sa ramana langa mine sa ma pretuiasca , sa ma ajute sa respect legamantul iubirii mai presus de hartii si angajamente.
Voua, celor care ma purtati in gandul si in sufletul vostru, va sunt recunoscatoare si va multumesc din suflet.
Multumesc inca o data ca sunt un om sanatos, ca masa mi-e imbelsugata , ca pot sa gandesc si sa aleg din proprie initiativa ce vreau sa fac.
Multumesc pentru fiecare zi traita. Te iubesc.