Oglinda

Stia ca efemeritatea si imposibilitatea unor astfel de sentimente aveau sa o coste mai tarziu si aflase de la mama ei ca demult ea se ferise de un singur om...un om despre care nu a spus vreodata ceva . Si timpul a trecut.

Ei se mai intalneau uneori pe scarile casei institutionalizate. Stiau ca pana si faptul ca locuiesc alaturi vis-a-vis...este  o chestiune de timp si ca nimeni nu stie cand fiecare va pleca .  Duceau in schimb cu ei ...saci de moloz din istorii uitate...si ce e mai dureros duceau o copilarie comuna...dar pe care unul nu era pregatit sa o vada iar celalalt...stia ca nu se poate zbate prea mult sa-i deschida ochii cuiva nepregatit..."pana cand sa incerci?"...isi spunea...cand...oamenii fug in valtoarea vietii si se gandesc ca ..."a fost o aventura de copil...ar fi avut repercursiuni sa ma pun prea mult in contact cu Oglinda", asa ca am fugit . Si de atunci ori de cate ori se intalneau...se priveau pe furis...dar tacerea lor ducea un dor tainuit. S-ar fi tinut de maini...si-ar fi vorbit si s-ar fi privit...dar in schimb alegeau sa taca...unul sa se arunce in valuri , altul sa se zvarcoleasca de atata constientizare...si asa zori dupa zori dupa zori...treceau....

Intr-o zi...din curtea casei ...o curte cu trandafiri multi , cataratori...care imprejmuiau  coloanele casei...se auzea muzica...lumea curgea ca un parau pe scari...intr-un du-te-vino zgomotos si plin de fast...muzica de dans , energizanta ca o bautura carbogazoasa  cu senzatii amarui...

Ea incerca sa treaca cat mai nevazuta prin tumultul de  senzatii primit dinspre apartamentul  de alaturi...usa era deschisa...si  atunci il zari...fugitiv...era in costum...era impozabil...in infatisarea sa de intelectual cu barba lunga , brunet ...si el o zari...dar cum ea simtise in acea secunda ca inima ii bate mai tare, atunci si picioarele au inceput sa miste mai repede...iar el a urmarit-o....fusta ei din catifea verde...cu funda la spate...era un deliciu estetic care ca o pata...fugea zapacita pe scari...el tot striga...

"Stai...stai...vreau sa iti vorbesc...of...!"

Ea nu  auzea...nimic...era scaldata in batai de inima prea tari...o leoaica tanara...

Pentru ca apartamentele erau la un nivel destul de mic fata de sol isi permisese sa se strecoare pe geam ca sa iasa din nou in curte...dar in goana ei...ii tot veneau in minte flash-uri..."mama l-a iubit pe acest om, intunecat"...el o recunoscuse pe iubita lui in ochii acestei prezente adolescentine verzulii...ochi patrunsi de frigul nefast pe care il lasa indepartarea de oameni iubiti...si cum primele impulsuri dau corpului electricitate...astfel ei au ajuns...in punctul in care sa fuga....pana cand ea...in goana ei...s-a impiedicat si a cazut lovindu-si capul de o piatra...si randindu-se...ramase cu o tacere mai adanca...din care au iesit mai apoi niste raspunsuri...baiatul copilariei ei...Oglinda...asa cum ii spunea ea...era nepotul acestui om....el l-a crescut...insa mai mult prin delegatii...acest nepot a avut parte de o viata austera plina de critici...modelul cel mai frumos de urmat fiind departe...plecat .

Ea...in curte...inconstienta...statea ghemuita in fusta ei de catifea verde cu funda la spate...si din cap ii picurau stele colorate...visa...la cele doua zile in care si-a privit oglinda atat de tare incat ...inima i-a iesit din piept...nu ii venea sa creada ca poate privi un om atat de in adancime si sa nu se scufunde...sa nu se inece...sa pluteasca, sa zambeasca...si se intreba de ce oglinda...nu vrea sa simta...sa vorbeasca despre toate astea...si visa in continuare...

Oglinda si intunecatul...o priveau...cum se evapora...iar in apropiere...pe pamant...erau mai multi nasturi mari si mici...rosii si roz...cu modele asemanatoare...si atunci  Intunecatul ii spuse Oglinzii ....”acestia sunt ai mamei ei”...si ochii albastri...erau plini...de sclipiri...de ape...de oceane de dor tacut...incuiat...nespus...Cu funda mare si verde in brate...Oglinda spuse...deschizand poarta larg

„ HAI SA O CAUTAM”

Oare ce...au cautat?...ce vor cauta?...oare iubirea o vor gasi in alte femei...sau in ei?...pana la ce capat de pamant se vor duce?...

Continuarea...in visele urmatoare.

Buna.

Photo credits by  Brandon Kidwell

Buna. 

Cand inchizi ochii ce-ti amintesti?

Eu sunt fericita cand inchid ochii dar si atunci cand ii tin deschisi, Imi mai zboara gandul in trecut dar tot ma face sa zambesc...pentru ca a adus cu sine cele mai frumoase lectii. 

Mi-am dat seama ca am atras...aceasta frumoasa poveste...ca sufletul meu a vrut-o in cuantumul sau de energii pozitive...si ca acum , ce stiu este ca sunt un om minunat. 

Multumita tuturor celor care intra si ies sau raman in viata mea. 

Vreau sa imi repet mereu ca noi invatam sa fim mai atenti cu noi si mai integrati atunci cand experientele care ne insotesc ne ajuta sa ne demonstram bunatatea .

Am dorinta uneori ca momente de neuitat sa nu se sfarseasca ...sa fie oprite...si sa ramanem acolo intr-un timp impietrit dar noi fericiti ca ne traim clipa. Si in acelasi timp stiu ca nu mai poti intoarce momentul acela si ca ce vine e mereu altfel dar cu pretul sau. Cu valoarea lui. 

Ce pot eu sa fac este sa cladesc memorii frumoase prin fiecare ocazie pe care o accept ca sa fiu fericita. Sa simt . Sa actionez. 

Steaua nordului

Invatam sa privim cerul. Dar avem nevoie de oameni care sa ni-l arate. Si aceia sunt oameni speciali...Ei aleg sa ne arate cerul in felul lor personal pe care nu am sa-l descifrez vreodata si pentru ca vreau ca acest mister sa ramana neatins pentru mine, sa ma bucur de el asa cum vine de la fiecare om in parte. Acei oameni au parti din cer care se fac vazute...
Am cunoscut in perioada liceului un om al carui cer erau copiii...se uita mereu la ei si le arata ce vede el...prin el copiii au vazut acel ceva ce se inalta deasupra capului lor si au inceput sa caute si ei frumusetea valorilor din cer...de deasupra lumii...
Acest om si-a dedicat cariera copiilor si muzicii...iar cerul din el era strans legat de legatura pe care o facea cu fiecare suflet de copil...copiii...deveneau oameni maturi...si frumosi....pentru ca el facea parte din cer...si pentru ca fusese un bun model...le oferise tuturor bucati din el.
Acum cand ma privesc vad bucati din cerul lui...si cand ma uit la cerul albastru stiu ca ajuns acasa...iar noua ne-a lasat o harta unde sa il gasim...prin amintiri si prin felul nostru frumos de a fi la care el a lucrat.

Domnului profesor Constantin Popescu

Designerii

Oamenii imbraca lumea...in cuvinte. Fiecare isi asuma sa fie designerul cuiva . Sa il imbrace si sa il lase sa umble pe podium asa...iar ceilalti cu impresiile lor isi dau cu parerea...Si omul respectiv ajunge sa fie astfel inca o victima a modei ...Moda asta de actualitate...pe care multi o imbratiseaza.
Adevaratii critici de moda ajung sa ii acorde o mare insemnatate si sa-l ridice pe designer pe un piedestal. Iar victima...anorexica...trebuie sa se incadreze in tiparele prestabilite.
Designerii...niste oameni influenti in voce si convingeri.Uneori in lumea asta se cere si se cauta designeri dar oare cat de corect este pentru un model sa fie imbracat in cuvinte ...in cuvintele cuiva...in impresiile cuiva?...si sa poarte acele impresii uneori ridicate la rangul de adevar pur? Cat de corect e sa lasi un om sa spuna despre tine anumite lucruri si tu sa le accepti ca pur date si sa ajungi sa crezi ca asa e...
Sunt si momente in care oamenii spun despre oameni lucruri foarte frumoase si atunci parca e totul mai infloritor dar tot despre impresii vorbim...numai ca aici cuvintele frumoase capata un contur mai luminat ce-i ofera purtatorului un scut stralucitor care iradiaza , insa sunt si acele situatii cand oamenii aleg sa vada din ei ce e mai urat si sa arunce in lume si le vine atat de usor s-o faca...iar golul dintre oameni se mareste...
Designerii sunt buni , merita sa fie cautati pe piata muncii?...eu zic ca nu.
Nu acesti designeri care imbraca lumea in cuvinte de ocara...care fac un om sa se simta injosit...
Grija pentru sufletul tau si pentru al celuilalt atunci cand spui o vorba este ceea ce faci intr-un prezent oarecare ce se tranforma intr-un viitor stralucitor pentru amandoi.
Nu conteaza daca numai tu faci asta...nu te descuraja. Poate nu sunt chiar langa tine asemenea oameni dar exista si tu esti unul in plus si cu tine deja suntem mai multi,
Mai bine fii un om de arta...

Secunda, a clipit si a trecut...in ea, eu m-am ascuns. Rar mi se intampla . De regula alerg prin praful de stele al viitorului si ma grabesc mereu . Ce educatie a primit capul asta greu al meu sa inmagazineze tot felul de ganduri ...ca un fel de junk food ...pe care il mananca fara voia mea...il ia si pur si simplu il infuleca pe la spate...Uneori ma simt neputincioasa...si cu toate astea fac fata, asa-mi zic. Mai nou, functionez pe baza de aplicatie...de cand cu androidurile, am o aplicatie care imi aminteste sa fac lucruri pentru mine...sa beau apa...sa fac exercitii ...sa mananc sanatos dimineata...sa am un moment pentru mine...da...am o aplicatie...un pic descurajator...dar si un fel de pas inainte pentru a-mi transforma lucrurile acestea atat de minore si firesti, intr-un normal...pe care l-am cam sarit...De ce l-am sarit?...am vrut sa dorm mai mult...si totusi nu m-am odihnit...am vrut sa ajung mai repede la munca si totusi am intarziat...am vrut sa slabesc...si am sarit peste cea mai importanta masa...si apoi...de-a lungul timpului, m-am simtit epuizata...de aici, impulsul de a apela la un alt ajutor,,,de a incerca...si ...merge...
A inceput goana absurda dupa firesc...intr-o lume de necontrolat a consumerismului fanatic.
Acum cel mai mult se lupta pe un teren minat impulsul necontrolat de a avea si vocea interioara enervanta de a face rabat de la cheltuieli ca apoi sa nu cad in plasa unei vinovatii ordinare.
Uneori castiga detasat impulsul de a avea...stimulat de un gol interior de foame...de ceva mai profund dar pe care uneori nu vreau sa il las sa ma disturbe...caci acum mai stiu si ca am ajuns sa fiu mai atenta si sa pot renunta prin gandire analitica la unele lucruri cu ajutorul unor calcule si al unei conversatii cizelate prin care imi explic in repetate randuri mie insumi...ca ce imi cumpar acum sunt bani care pot fi orientati intr-o directie ce poate fi valorificata mai mult chiar daca pe moment...e mai usor sa raspund la un impuls de moment...
Si mai apare si inlocuirea acestui impuls...mult mai bun decat orice altceva...
Prin inlocuire ma refer la a face lucruri care intr-adevar sunt importante pentru mine...si atunci cand le fac cu atat mai mult simt o implinire. Dar ce ma fac cand simt rezervoarele de energie scazute?...atunci am parte de cea mai mare provocare ...sa imi reneg starea...sa trec prin ea...sau sa o traiesc...sa merg acasa cu tramvaiul ca sa ajung cat mai repede...fara sa mai fac ce imi place...adica sa merg pe jos in fiecare zi spre casa...sa ies ...sa...sa...si imi dau seama ca e nevoie de echilibru in toate...e nevoie si de...si de...si asa...si asa...
Da.

Pescarusul

Poteca intunecata ducea catre o intindere de ape .  Alese sa mearga mai departe. Privind tot inainte, fermecata de valtoarea din fata...cu frica si curajul amestecate in sufletul ei, continua sa paseasca desi sub talpile ei nu mai era pamant...de acum incolo ea, plutea. Ajunsese atat de departe incat ...isi depasise si starea materiala. Ii plutea sufletul...dorinic sa gaseasca un curbubeu si sa se trezeasca cand o fi cerul mai senin.  In drumul ei intalni un pescarus pierdut in patima zborului cat mai adanc...inradacinat in tainele unui zbor profund...ii admira maestrica cu care isi analiza fiecare miscare si felul lui de a dansa in vant...el...totusi  fu foarte surprins sa vada un suflet ratacit...si se apropie lin...

-          Ce e cu tine faptura ciudata?...Cei ca voi umbla pe pamant.

-          Nu stiu ...probabil ca am o problema...si caut liniste.

-          In aer intotdeauna pluteste linistea...

-          Ajuta-ma

-          Hai...

Si au zburat ...impreuna. Pana cand au trecut printr-o alta mare...o mare de nori ...si apoi s-au lovit brusc de pieptul unui curcubeu si au luat din el o mana de baloane colorate ...ea le legase de ghearele pescarusului...si asa zburau ei...pana cand pescarusul s-a oprit pe o stanca si a intrebat-o...

-Ce faci?

-Ma intorc.

Si ea s-a aruncat de pe stanca...in apa adanca...

Cand a deschis ochii...era in pat. Si vantul batea absurd , rapace....prin verdele crud...

Asa a continuat. 

Vibratia Pamantului

Vibratia Schumann, este din ce in ce mai alerta...O accelerare a frecventei Pamantului pe care am inceput s-o resimt din ce in ce mai adanc , in simturi. Zilele se succed rapid si eventimentele se traiesc intens pentru o milisecunda...secunda ce-a trecut abia daca am realizat-o si..minutul care vine , este neasteptat de surprinzator ca nici nu-l mai constientizez. Mi se scurteaza viata...
Ce sa fac?...am sa traiesc, mi-am spus intr-o doara...numai ca de multe ori am uitat sa ma concentrez sa traiesc si mi-am facut mai multe griji despre cum sa fiu eroul cuiva intr-o zi oarecare...pe cine sa mai salvez eu oare ? Pe mama, pe tata...pe x-ulescu care este in depresie?...
Si nu am bani de costum, sa imi trag si eu chilotii peste el si sa ma dau mare ca sunt superman...nici bani de statuie nu are nimeni, ca sa imi multumeasca in gura mare ca exist si ca fac o schimbare in lumea asta...E, asta e...traiesc si asa...traiesc din asta...ma multumesc si cu atat.
Ce posomarat e aerul cand toti fulgii de zapada il inabusa afara si inauntru e prea cald.
Dar nu-mi pasa , eu plec de-acasa...ies in lumea sa ma inzapezesc...sa mai gust si eu o treime din ce gustam cand eram mic...cu limba scoasa stand sa prind...zapada deasa...uitandu-ma tamp la cer in timp ce in ochi se oglindea usor caderea fulgilor...
Ma duc afara...ma duc sa prind racoarea...umezeala ...sa cern...din toata starea de adult...bucuria copilului pierdut.
In jurul meu tot mai multi oameni cresc...si uita miracolul bucuriei...
Dau la lopata dar nu se mai uita la zapada decat ca la un mare inamic. Si nu ii mai contrazic...E elementar...Le respect paloarea...au imbatranit...la ce sa se mai bucure...cand au sufletul uitat printre probleme.
Aminteste-ti cum era cand erai mic si ningea.

Muntele

Intr-o lume fara sensuri

Pe munti mi-am gasit

Un drum spre spriritul unit

Initial n-am simtit decat un val

De energie venind...

Ca si cand as fi umblat prin nori

Ca sa caut zari

De unde pot vedea

Toata lumea

Si asa, rasaritul sa-mi fie imbratisarea

Cea dintai a diminetii

Sa observ cum se nasc culorile dintr-o ceata

Si cum totul se metamorfozeaza

 

Dintr-o mie de ganduri am ales

O clipa de liniste scaldata intr-un varf

Dupa multi pasi facuti cu truda

Am cules cu privirea, culmi

Si respiratia s-a intretaiat de fiecare data

Cand ma atingeau norii…

De zapada…

Iar stele de pe cer pe umar imi cadeau

Mi-e luna mai aproape…si soarele ma cam rasfata

Dar dincolo de toate aste frumuseti

Am sa-nvat ca-n lume tot ce mai conteaza

Este sa lupti sa te-increzi

In tine, in iubire si natura

Muntele…ma invata mereu sa fiu eu.

Cu ritmul meu…

Fara judecati fara masura…fara o lume obscura

Intre brazi ma regasesc…

Si pot sa le zambesc….si sa ma plang lor…privindu-I

Cum ma intampina…asa cocarjati …dar si falnici in statura…

Mi-e dor de natura…ori de cate ori ma intorc la ea

Inima bate mai tare..

Obosesc de atata lumina si miscare…iar apoi pe creste…

Ma pravalesc in rasuflare…

Si simt cum din mine ies…toate cele 90 de mii de ganduri…

Alergand prin iarba…si lasandu-ma sat ac…

Felul cum natura isi desface bratele… sa ma cuprinda.

Ma invaluie-ntr-o aura de incredere in tot si toate.

De pe munte ma cobor tot mai senina…

Si cu spiritul mai aseazat…

Am aflat

Ca pe lumea asta toata…numai culmea te mai scapa

De al haosului zbor…si respectul se masoara…

Doar cu pasi facuti atent…

Pe carari batatorite…

De fratii calatori.

Eleganta firii

Purtam cu noi atatea incercari. Precipitatii de sperante si ganduri , framantari. Dar ce ne face sa iubim este firea unui om.Si ce-am putea iubi mai mult la el decat felul cum gandeste, se poarta si intelege...

Uneori mi-e teama sa nu cedez ...sa am rabdare, sa inteleg sa iubesc cu indarjire, si sa nu cad fara sa ma mai ridic.

Si daca ar fi sa port o haina deosebita...as alege sa port cu mine dragostea pe care o am pentru cel iubit...un costum pe care el sa-l poarte , iau eu sa fiu floarea din sacoul sau...

Cu dragoste multa...si sentimentalism...scriu toate astea in speranta ca gandul ma asculta...ca dragostea e o unda...care vibreaza...si are repercusiuni...asemenea unui cutremur...major...care schimba vieti...

De data aceasta imi doresc ca acest fel de cutremur sa fie doar pozitiv...sa fie lipsit de raniti...dar sa prabuseasca cladiri de principii si rezistente.

 

Ostatic in fabrica de ciocolata

M-au inchis aici...intr-un intuneric de ciocolata...cu miros de ciocolata...cu arome reci...ce imi umplu sufletul, si ce daca...ma simt ostatic...al unei dependente dulci...ma simt viu...mai viu ca niciodata...cand degust dintr-o ciocolata...si simt cum ma descopar printre senzatiile...catifelate ale sortimentelor...nenumarate, de bomboane care danseaza , prin mintea mea...
E firesc...umanul, materialul, sunt contipopite intr-o coloana...a finitului...si de ce sa ma anulez...refuzand...sa iubesc...aceasta nevinovata...si candida...placere...de a rade, cu un kinder bueno...intr-o mana...si cu un gand in alta mana...gata sa fie tiparit?
Ma simt...vie...viu...eu...tu...noi si aceeasi oameni ...preschimbati in fiinte tari si reci...care la temperatura unei melancolii...se preschimba intr-o unda...ce vibreaza pe planul oceanului din noi...o fabrica de ciocolata...si o cutie, preschimbata...intr-un gest...de tandrete....face ca ostaticul din mine sa se elibereze...si sa se inalte...pana la urma ce te inrobeste...te poate face mai liber...atata timp cat...robia nu este decat o etapa catre ...intregirea spiritului...

Cutia de puzzle

Voi crede ca lumea e alcatuita din piese de puzzle..pe care fiecare om le duce intr-o cutie numita natura coincidentelor…

O natura alcatuita dintr-un praf magic cu care oamenii sunt acoperiti la nastere.

Aceasta cutie imi pare ca poarta cu ea..mai degraba artificii decat piese de puzzle obisnuite….artificii ce pentru moment creeaza sarbatoarea uimirii…ca exista in lume -omeni care se intalnesc sa impartaseaza un interes comun , dar felul in care se intalnesc…pare sa ii transforme intr-un dans…al constientizarii unui complot universal.

Un fel de forta pe care n-o poti controla si nici nu vrei…

E un dans cu miscari fluctuante…cu reveniri, cu succedari, cu despărtiri…cu memorii si cu retrairi…

In cutia asta de puzzle , continui sa plimb niste piese ce se metamorfozeaza sub ochii mei pregatiti acum sa soarba surprinzatorul. Sunt fascinata. SI am incredere.

Craii de curtea veche

Unde sunt?...Craii de curtea veche?...Acei domni stimabili care invita cucoinitele cu sarm , la vals...sau acei domni cu prestanta care saruta mana unei dudui respectabile , ori acei inocenti domni ce ofera la prima intalnire un bujor naucitor...de boem...

Striga toti...in surdina , dintr-un gramofon...

Aiiici...Aici...aici...a...

AAAAcum , astazi...cam asa arata lumea cealalta...a stimabililor si stimabilelor...

Astazi stimabilii si stimabilele se gasesc pierduti prin multime...sunt oameni normali, unii imbracati mai neobisnuit, altii in adevaratul sens al cuvantului sunt chiar prezentabili...dar cei mai multi nu mai tin cont de context...si majoritatea dintre ei nu mai dau un leu pe bunele maniere...

Cei care scot carti despre bune maniere o fac pentru ca ...asta e pasiunea lor...dar nu le iese nici un profit...

Cand esti barbat important este sa nu uiti de maniere...de eleganta gesturilor tale...

Iar cand esti femeie...sa fii discreta...cu tot ce presupune acest cuvant...

O lume absurda

Intr-o lume absurda nici scaunele nu mai vor sa stea pe jos . Se urca si se afunda , in pereti. Iar abajurul veiozelor lumineaza fara  corp...
Ce spun toate astea despre noi?
Ca ne-am dat peste cap , total. Suntem dezorientati. Busola a stat si noi am uitat cum e sa te mai ghidezi dupa steaua nordului. Dar panica cea mai mare este cand ne uitam telefonul acasa. Parca sta lumea in loc si capul la fel...si noi nu mai avem cap. Si cand ploua...oh, cand ploua...dar stai sa vezi cand ninge...orasul aproape ca paralizeaza...sau se intrece pe sectoare, in ambuteiaje si intarzieri...Si nervi, si iritare, si insatisfactia ca facem ce suntem obligati si nu ceea ce iubim cu adevarat si viata se scurge , uite-asa...Dar in inima acestei nebuloase se ascunde nucleul...inima plapanda care stimuleaza vitalitatea .

Vreau sa cred ca nu ne vom mai lasa ghidati de toate aceste banalitati...si ca noi insine, fiecare in parte va contribui la starea sa de bine si vom tolera mai bine imprejurarile ...Am in sine impresia ca ne trasam singuri traiectoria, iar daca ramanem impamanteniti in acelasi stil de gandire...vor mai trece 20 de ani pana la o schimbare vizibila...Psihologia multimii...energia universului...gandul ...in general...ca forta mobilizatoare...e de luat in seama...nu doar spui ceva in gandul tau dar in acelasi timp accesezi o energie...vitala care lucreaza pentru tine sau impotriva ta, pana la urma tot tu decizi chiar daca o faci fara sa fii prea constient de asta.

De ce ni se masoara tensiunea...de ce entuziasmul nostru este ghidat de un eveniment si lucrurile care ne plac ne fac mai energici?...

Exact. Este important sa ne ascultam , sa nu ne uitam pe noi indiferent care este scopul pe care il urmarim cu status-ul nostru...ca suntem parinti, ca muncim, ca avem parinti...Sa nu uitam ca viata pe care o avem ne-a inzsestrat cu misiunea de a pune vitalitatea noastra in slujba functionarii universului.

Este de preferat sa faci universul sa functioneze decat sa il blochezi cu ganduri care pana si pe tine te imbolnavesc. Ce rost are sa ramai in trecut, sa il faci prezent si sa te domine incat nici tu sa nu mai stii pe ce plan traiesti.

Daca ar fi sa gandim toti in termeni de ura si razbunare...razboiul ar fi o stare de a fi...si totusi, existam din iubire...ne-am nascut pentru ca unii oameni s-au iubit...iar cei care au facut-o din greseala...au adus un miracol pe lume ...oricum ar fi, traiti-va miracolul, indiferent de cum ati venit pe lume.

Fa din lumea asta cu scaune suite de nebune pe pereti si abajururi fara corp...o nebunie frumoasa in sine...caci asa suntem noi acum.

Devotament pentru aparitie...

Imi place sa cred despre mine ca pot fi si pot face tot ce imi doresc.
In plan material imi iese de cele mai multe ori mai bine, iar pe plan fizic...din pacate , am de lucru cu mintea mea...care saboteaza lucrarile de pe santier...lucrari luate cu un anumit discernamant la un moment dat si apoi anulate din cauza fondurilor de entuziasm insuficiente...motivatia scade...si am observat si de ce...scade. Pentru ca nu am date clare.
As prefera sa mai slabesc...Ce femeie nu isi doreste asta sigur a fumat ceva...sau vreau inversul acestei dorinte...sau a cedat sa mai creada ca poate face ceva.
As prefera sa cred despre mine ca am stil si prestanta...sa ma simt in adancul sufletului meu un om rafinat...
In realitate sunt pragmatica si ar fi de folos se creez un echilibru dragut.
Momentan prioritatile mele nu sunt legate de infatisare cat mai mult de gestionarea timpului.
Si desigur de investitiile mult mai importante in acest an.
Mi-ar placea tot mai mult sa nu mai cer pareri despre mine si sa caut sa ma schimb atunci cand ceva nu e in regula cu mine, sau sa imi orientez atentia catre ceva mai util...
Ar fi frumos sa ma accept mai des decat de obicei si sa cred ca fiecare moment este unit si merita trait din plin cu atentie.
Si nu in ultimul rand...sa il iubesc pe el...cel care imi va fi sot. Multumesc.

Iubire

- Nu stiu cum arati, dar cred ca existi...te desenez cu mintea in sufletul meu...si te-am imprimat pe retina...in visele mele...
-Draguto...nu e chiar asa...nu sunt o imagine si atat...exist...dar nu sunt ca in visele tale...in visele tale e un alter ego, care iti face cu ochiul si te adanceste mult intr-o capcana numita ...ideal...
Si eu te-am desenat de atatea ori incat m-am convins sa rup foaia.
Si sa traiesc...sa traiesc intens...orice tu...din fiecare femeie...ca intr-un final sa te descopar cu adevarat...si cu rabdare...in multe apariti...
Am descoperita...iubire...ca te ascunzi in natura...si nu prea reusesc sa te vad de dupa ochelarii mei obtuzi...dar atunci cand am timp si sunt in asteptare...ma mai uit in sus...si vad cum norii se plimba ...si fac forme...si vad si o inima...si atunci stiu ca imi faci declaratii subtile ...si iti sunt recunoscator.
Si motanul pe care din greseala l-am stropit cu vospea roz...ma asteapta mereu la usa si apoi toarce si imi arata partea lui cea mai vulnerabila...esti si aici...
Si atunci cand ma privesc in oglinda si imi spun ca sunt un miracol.
Ieri am cunoscut pe cineva pe internet...Cum pot avea incredere ?...Am vorbit ore in sir...si ni s-au legat mintile ...ce inconstienta!...nu are cum sa existe asa ceva...
Si totusi...
Au trecut ani,  si iubire...ai luat o noua forma...o alta forma, forma umana...esti aici.

Cu viteza inainte

Asa merge viata de nu mai stiu eu cand. Si iata-te si intr-un an nou cu multe inceputuri...365...care sa-ti aduca cele mai frumoase momente.
Fiecare clipa din viata asta aduce cu ea o nastere...si o moarte...si intre ele este mereu prezentul.
Sa te bucure prezentul cat mai mult...sa il expiri si sa-l inspiri cu incredere . Sa fie un an in care tu sa te respecti mai mult...sa te iubesti si sa iti acorzi atentie.
Sa cauti in tine ce cauti de cele mai multe ori in ceilalti si abia dupa ce iti cauti increderea sa gasesti raza aia de lumina care sa te faca sa vezi ca atragi oamenii pe care ti-i doresti atunci cand emani multumire si incredere.
Cu viteaza inainte am demarat din nou. Si asta o spune si ceasul . Atomul e intr-un tumult continuu.
Ii multumesc anului 2015 pentru ca a fost generos cu mine . Mi-a implinit multe...foarte multe vise...
Am cunoscut oameni minunati carora nu le-am mai dat drumul din suflet...si din gand...ii tin cu mine alaturi desi sunt departe...Laura, Mihaela, Adi si Diana, Aura, Nicoleta...Va am cu mine in fiecare clipa si amintire si intamplare similara cu ceea ce am trait...Va multumesc ca existati si imi faceti viata bogata si deosebit de stralucitoare.
Celor care sunt aici langa mine...le zambesc larg ca ma imbratiseaza cu iubirea lor si le-o impartasesc.
Sunt inconjurata de iubire. Si transmit iubire. Ma invart si raspandesc aer de caldura...in suflete. Sa va faceti gesturi neasteptate...nu conteaza...cui...voua insiva mai ales si fara ocazie celor dragi...sa fiti spontani si sa va prostiti...fara sa va pese...sa radeti mult...sa va vindecati de dureri vechi...sa traiti intelept momentele grele si de suferinta...Ele apar ca sa va aduca ceva nou si mai bun...desi pare greu de crezut.