E greu de inteles ce poarta cu el un om...
Este usor sa interpretezi...
Mai greu sa apreciezi ce vrea sa spuna o fiinta atunci cand inima ii bate
Imi lipseste acest lucru, pe care il dizolv in mintea mea cu fiecare sentiment de vinovatie ca n-am putut asculta atent, ca n-am putut sorbi cu nesat fiecare moment in care un om mi-a vorbit...
Mi-as dori sa pot sa iubesc cu adevarat oamenii...insa uit.
Uit mereu lucruri..uit sa dovedesc ca imi amintesc mereu de ei...de aceia...care s-au intalnit candva cu mine in drumul lor.
Simt cum imi lipseste acea natura blanda a firii...ce se lasa induiosata mereu...ce iarta mereu.
Simt cum ma topesc sub forta dura a unei platose de fier ce gaureste pieptul cu fiecare apasare...
Ma face sa imi para rau ca nu gasesc o scapare...
Ca uneori plec capul asupra trairilor mele si nu reusesc sa dau panza de in la o parte...sa-mi ating sufletul cu claritate...cu seninatate ca ma pot bucura de noi inceputuri.
Un inceput de valori morale, de lipsa de rautate...de o mare pasiune pentru bunatate...si de mult curaj in toate acestea la un loc.
Mi se pare ca imi lipseste adevarata dragoste fata de fiinte vii...ca trec ca un mort pe langa cele mai valoroase momente...ca ma torturez mereu cu ganduri...ca pur si simplu acum ma automutilez ...subliniind mereu aceleasi si aceleasi lipsuri...
Stiu ...dar imi lipseste...si simt asta mai presus decat orice...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu