Tu imi lipsesti cel mai mult, cand nu-mi ramane spatiu sa te cuprind.
Acel ireal moment in care trag de firul nevazut al intemeierii unui castel de nisip.
Ma imbrac in valuri de mare...si iau apa dulce a varsarii tale in cupa de cristal a infinitului...pentru a sorbi un acord de chitara.
Ma intind intre doua viduri...si devin o prapastie a unui timp oprit in loc, unde in fata stau prezentul si nimic altceva...
Intre -infinit si +infinit, sunt numai eu...cu degete care valseaza pe "rondelul rozelor ce mor"
Fragment din mitologia celulei.
Un comentariu:
esti muza mea...
blogurile tale imi dau aripi...
te iubesc !
Trimiteți un comentariu