Pictură pe pânză...
Un lanţ de nuanţe, ce se infiripă, intr-un sens, un simbol, şi care în final , nasc...sentimentul.
Acea stare din care iesi, cu senzaţia că viaţa mai are să-ţi ofere mii de lecţii mărunte.
Nu e nevoie să fii ce iţi doreşti sa fii...ca sa fii iubit...pentru ca nu tu alegi cum esti iubit...există atâtea moduri prin care iubirea poate exista...
Nu e nevoie să te blamezi...e suficient sa te gandesti ca aceasta constrangere, te va duce la stramtorearea unei inimi prea mari ca sa sufere dintr-un nimic atat de mic.
Este nevoie de afectiunea ta, si de pacea ta, pentru ca razele tale solare, sa poata exista...este nevoie de acceptarea ta...pentru ca tu sa poti fi in definitiv...ceea ce uiti sa fii...un om, ce se preocupa de evantaiul sau de vise...
Pana la urma a te crampona ....nu duce decat la micsorarea unei increderi indispensabile tie.
Cu drag,
un prieten.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu