Speriata ca...lumea mea intr-o zi...se va destrama.
Speriata ca parintii mei vor pleca...prea devreme.
Speriata ca nu voi mai avea timp.
Speriata ca nu voi mai fi...
si nu este deprimare...ci regret...ca nu am dat mai mult...pentru aceasta viata...inca vad pasari zburand...inca pot spune te iubesc...inca pot zambi...mai bine acum decat din cer...
Am nevoie de aceleasi lucruri pe care le cer...dar tocmai asta-i lectia...sa ma opresc sa mai cer...si sa ofer...
totul e o lectie de ofertare...cat mai multa ofertare...cat mai multa plenitudine...si simtire...simtire..a lucrurilor...mici...oferite gratuit...dar totusi cu cel mai mare pret...respiratia.
Sunt speriata ca urmaresc...cu multa atentie...cum trece timpul , cum mor oameni...si cum eu alerg disperata sa fac cat mai multe lucruri sa ma umplu...sa ma simt...sa ma pot atinge...si sa pot spune lucruri importante celor la care tin...sa le arat prin gesturi si prin comunicare nonverbala...sensibilitatea cu care imi impartasesc sentimentele fata de ei.
Nu stiu de ce am o astfel de viziune...de ce ma pierd printre lacrimi si ma gandesc ca nu am timp suficient sa ma bucur...nu stiu cum sa gasesc o cale...catre cea mai mare sensibilitate sufleteasca...a tuturor...cred ca pana la urma tine de fiecare...in parte cum isi gestioneaza emotiile...dar eu sunt aici...asternand cuvinte simple...in spatele carora se ascund ape adanci...albastre, oceane de iubire, de incredere, de vise.
Un avion trece acum...il privesc de la fereastra...si trecerea lui lasa urme , o linie diagonala...aud voci...vocile parintilor mei...care glumesc , o masina de spalat ...televizorul...si gandurile mele...planurile mele...si toata ziua aceasta luminoasa inainte...
O zi frumoasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu