Cum arata iarna? Imbracata intr-o rochie lunga cu trena alba ca o mireasa in nesfarsire fecioara.
Si trena ei atingea pamantul ce devenea alb iar copacii ii impodobea cu stele prin trecerea sa...si in ochii ei se vedea zapada.
O intindere alba pe care paseai fermecat de sclipirile ce-ti imprimau memoria si te faceau sa fabulezi permanent cu privire la magia acestui anotimp...si a trecut...a trecut vremea copilariei...cand ieseai afara cu prima zapada si alergai cu gura cascata privind in sus si zambind tamp la cer....cu mainile intinse ca un amerindian ce face incantatii pline de esenta spirituala a conectarii cu natura. Da...copilaria a fost intr-adevar partitura cea mai de pret a cantecului vietii cand am invatat sa fim parte din natura. Pe parcurs am cam uitat sa gustam din esenta vitalitatii si sa ne mai jucam prin zapada, sa facem ingeri, sa privim pierduti in palma cum cristalizarea apei...un fenomen pe care adultii asa de mult l-au redus la un simplu proces...dar care ascunde...poate un poem de iubire..,o declaratie ca inca suntem iubiti si oferim iubire...
Masaru Emoto, cel putin a demonstrat cum cristalizarea apei are mare legatura cu emotiile.
Mai tii minte cand ninge cu stele...
Stelele ...formele acelea minunate pe care le ia apa atunci cand cristalizeaza sunt in esenta lor intruchipari ale gandurilor de multumire, iubire...iertare.
Asa ca...aminteste-ti ca iarna e cu mult mai mult decat iarna. E un dans inedit al emotiei ascunse .
Si chiar daca nu ninge acum , si doar traim spiritul sarbatorii pe o vreme de 15 grade cu +...nu conteaza decat ca...iarna cu toata frumusetea ei este prezenta in noi...
Traieste-ti iarna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu