Personal

 O iau prea personal...afront direct.Cand tot ce vreau e sa ma detasez...de la ideea asta , mai exact, vreau sa demisionez din postul de salvator al prietenilor mei.Am fost si sunt atat de aproape de ei uneori incat ma considera ca din oficiu, si cand nu sunt...am sentimentul acesta ca nu au vazut nimic din ce am facut pana acum...disponibilitatea mea, prezenta mea de spirit, ajutorul , timpul, spatiul...pana cand am ajuns atat de tare sa empatizez ca mi-am dat seama ca nu mai suport atata pasivitate, atata victimizare, atata lipsa de putere, atata neputinta, atata renuntare...simt ca mi se inunda caile de acees la lumina, cu foarte mult intuneric venit din lene...lenea de a trai si a vedea ...sau hai sa-i spun trauma si neputina pentru ca imi dau seama ca judec acum...efectiv ma consuma...vreau sa ajut , dar...dar , invat sa pun limite...

Imi mai dau seama si ca stand si ajutand , fac mai mult rau decat sa fac un bine. Chiar daca inital pare ca ma indepartez de fapt, ii las celuilalt spatiu sa se vada, sa se recladeasca...va spune desigur...ca in tot procesul lui a fost singur, ca nu l-a ajutat nimeni, ca si-a dat seama cat de bine se descurca...cam asta vreau sa creada fiecare...pe de alta parte...e doar o versiune...pe care fiecare o uita din prea multa subiectivitate , emotionalitate si prea mare concentrare pe cate...o pereche...care decide intr-o zi sa plece cu toate gaurile din ciorap...doar pentru ca tot din lene...nu vor sa si le coasa. 

Metafora responsabilitatii pe care pe multi ii striveste...

Asa ca...dragele mele fiinte vii si pline de farmec...va transmit de aici din sufletul meu, putere, iubire, incredere si sustinere. Sa prindeti aripi. Va calauzesc prin ruga si prin gandul meu.