Pescarusul

Poteca intunecata ducea catre o intindere de ape .  Alese sa mearga mai departe. Privind tot inainte, fermecata de valtoarea din fata...cu frica si curajul amestecate in sufletul ei, continua sa paseasca desi sub talpile ei nu mai era pamant...de acum incolo ea, plutea. Ajunsese atat de departe incat ...isi depasise si starea materiala. Ii plutea sufletul...dorinic sa gaseasca un curbubeu si sa se trezeasca cand o fi cerul mai senin.  In drumul ei intalni un pescarus pierdut in patima zborului cat mai adanc...inradacinat in tainele unui zbor profund...ii admira maestrica cu care isi analiza fiecare miscare si felul lui de a dansa in vant...el...totusi  fu foarte surprins sa vada un suflet ratacit...si se apropie lin...

-          Ce e cu tine faptura ciudata?...Cei ca voi umbla pe pamant.

-          Nu stiu ...probabil ca am o problema...si caut liniste.

-          In aer intotdeauna pluteste linistea...

-          Ajuta-ma

-          Hai...

Si au zburat ...impreuna. Pana cand au trecut printr-o alta mare...o mare de nori ...si apoi s-au lovit brusc de pieptul unui curcubeu si au luat din el o mana de baloane colorate ...ea le legase de ghearele pescarusului...si asa zburau ei...pana cand pescarusul s-a oprit pe o stanca si a intrebat-o...

-Ce faci?

-Ma intorc.

Si ea s-a aruncat de pe stanca...in apa adanca...

Cand a deschis ochii...era in pat. Si vantul batea absurd , rapace....prin verdele crud...

Asa a continuat.