Cand mi-a fost frica, am fugit, m-am ascuns, si am pledat pentru evitare.
Mi-am gasit curajul intr-un colt de umbra , intr-un punct cand mi-am spus ca asta se repeta pana cand aleg sa fac diferit. Si atunci cand mi-a fost frica, am stat, am inghitit, am respirat, m-am ascultat, si am vorbit despre asta, am mers inainte si am descoperit o alta lume, lumea de dincolo de scenariu, o lume atat de neasteptata.
Pentru asta, multumesc.
Cand trecutul ma ia de mana si imi spune sa mai mergem putin impreuna , ma uit la el si incerc ca nu ma mai identific puternic in prezent cu ceea ce am primit, am fost si am facut atunci. Lucrez mereu la asta si ma simt mandra ca reusesc sa chibzuiesc adanc planurile si sa le discriminez.
Primesc increderea ca tot ce vine are scopul de a ma face sa simt mai mult cum e sa fii prezent in tine, cu constiinta de sine vie.
Ah, cat de rau imi pare cand nu te ascult, dragul meu corp. Te simt, iti simt oboseala, epuizarea si cu toate astea trag de tine, iar tu induri. Si te iubesc, si iti multumesc, iarta-ma. Invat mereu sa te ascult iar si iar altfel, mai adanc, mai plenar.
Multumesc pentru felul in care ma porti frumos prin viata, cu grija, cu senin, cu sanatate, cu forta, cu vitalitate.
Multumesc pentru tot ce am implinit prin tine, pe lumea aceasta. Multumesc parintilor mei ca exist si ca prin ei, am capatat abilitati si gene rezistente, sanatoase, capabile mereu de regenerare . Multumesc pentru lectiile pe care le primesc si pentru binecuvantari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu