Irlanda e cuprinsa de flacari. Padurile ard in lacrimile naturii.
O femeie...arunca privirea sa indurerata spre copacii raniti de omenire.
Atunci magia renaste pe pamant...si frunzele capata aspectul sufletului nou-nascut...cerul coboara peste corpuri...si imbratiseaza copacii vii.
Anii trec... In timp padurea ramane la fel de vie...omenirea ce-a ranit copacii...fiind inchisa in ea...toata ura si lacomia fiind ascunse in culorile pale ale arborilor...
Oamenii sunt prinsi in acei copaci...iar padurea nu poate fi vazuta decat de suflete inocente.
Primul copil neatins de ura, a alergat spre padure...vorbind mereu si razand....copacii frematand si amintindu-si de blandetea dinainte de maturitate.
Se spune ca atunci padurea a devenit vizibila iar oamenii au fost iertati de femeia ce i-a atins, redandu-le o sansa...iar peste vremuri fiecare suflet din copac s-a intrupat intr-un om nou...iertat fiind...si petrecandu-si viata ca un intelept printre nebuni, uitand ce-a fost candva dar simtind in sinea sa...schimbarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu