sunt ochii ...goliti...de timpul lor...o sticluta cu rom...cu esente tari...ramase intr-un strop oarecare.
Asa , o zi, pare , o oarecare, de la inceput pana la sfarsit...o lumanare , ce se topeste, intr-un timp uitat, scurs fara incetare si parca amutit...intr-o coma profunda. Nu mai simt, decat...ultimele ore...ale zilei ce s-a dus...in zborul sau spre apus...intr-un tango, la bratul infinitului inchis...si ma intreb cand e oare timpul meu?...vad trecand oameni , in ritmul lor, alert...
sper sa nu ma pierd, printre ei cu fiinta, si sa raman totusi palpandu-mi propriul drum, in intunericul acesta amal
gamat cu cristale reci...ce stralucesc asa de puternic intr-o inima ce vrea sa-si invinga poticnirea...extazul de a semana cu o stralucire imi tulbura gandirea...poate...exist pe pamant...sa sustin stralucirea, nu sa o redau...lumii, sa o expun...sa o compun...ci fara doar si poate...sa o sustin...
sunt in lume...sa-i sustin pe cei cu pasul alert...sa le tin trena...sa ii admir de aici de pe pamant...ca un copil avid de cerul deschis...caruia i s-a inchis pe retina...o stea...
Poate nu-s decat in sinea mea...omul cel mai mic...dar chiar si asa mic...pamantesc ma numesc....in faptul firii si ma indreptatesc a exista sub forma oglinzii...copacului si grinzii...care te acopera cand totul se clatina....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu