Luminile dintre noi

Cand m-ai luat de umeri si m-ai intrebat ce vreau sa fac ?...m-am uitat in gol...dar de fapt nu era chiar atat de gol pe cat de plin era paharul si mai ales...negrul ochilor tai...imi pare rau, ma pierd des printre randuri...si nu stiu in ce sa ma mai regasesc...de multe ori ma pierd atat de tare incat...efectiv...toti ma dau disparuta desi sunt chiar langa ei, pe canapea, in camera...cu privirea aruncata in ei...dar ei nu se prind ca eu pescuiesc...din lacul lor abisal.

Imi curg prin amintiri imagini...esente ale un momente pe care nu as vrea vreodata sa le uit...

Precum trecerea prin timp...alaturi de un prieten care iti creste in fata ochilor si se transforma odata cu tine...iar intr-o seara oarecare cand ne nimerim la un eveniment , sa descopar de fapt...ca a renuntat la crisalida si a devenit un fluture ...care vede cu ochi noi experientele de viata...

Sau...o noapte in care totul pare banal dar un gand sau o vorba schimba macazul total...si uite asa dinamica...prinde contur si capata o forma de neimaginat...oameni se conecteaza...se reunesc...fac o miscare browniana...si revin a doua zi...sa reinnoiasca un legamant nescris al unei prietenii...

De ce traiesc?...

Poate doar ca sa aprind luminile dintre noi.