se sprijina intr-un azur de portelan...
Privesc la zarea de seninatate dintr-o cumpana de crengi, din care ani intregi am supt metafora imbratisarii.
Si ma intreb astazi, ce insemanatate am?
...pentru mine, eu de multe ori m-am considerat un cumul de operatii eronate...iar dezideratul meu a fost mai mereu mult prea indepartat ceea ce rezulta din aceasta ecuatie...ca eu insumi ma simt prea departe de sine.
Iar a ma iubi inseamna a ma invita intr-un tango al acceptarii...
Si odata cu el poate vor veni acele zile in care sistemul solar se va alinia pentru implinirea mea cosmica...
Am stat intr-un foisor de unde am privit cum pasii de lut...modeleaza prezentul.
Acum ma intreb, cum sa procedez...sa prind aripi sa zbor...sau sa cad si sa experimentez viteaza plutirii si biciuirea aerului care imi brazdeaza fata, imi patrunde sufletul si mi-l curata de orice blocaj interior.
De fluturi mi-e dor...sa-i mai prind in globurile mele, oculare...si cu acest caleidoscop de pe retina...sa ii transform in infinite cadre, in infinite posibilitati pe care ochiul le poate vedea ca apoi mintea sa poata infiltra o informatie noua...un lucru poate capata mereu o alta seminificatie.
Intr-o cumpana de seninatate...experimentez imbratisarea eului cu sinele si supraeul...si ma culc in causul palmelor unui mare vis...sa bat si eu gongul unei impliniri launtrice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu