…la…
Arcusul viorii, la orele de repetitii, la corzile rupte si inlocuite…la exercitii repetate si incheiate in dureri…la faptul ca toate acestea nu se vad, in afara rezultatului final…o melodie inceputa si dusa la bun sfarsit…care poate sa trezeasca un fior lung in tot trupul…sau poate nu...
Depinde…
Dar…
Ceea ce nu se va sti niciodata, vor fi lungile ore in care ma gandesc la tine, desi tu nu sti.
Si sunt de-o constienta pura…cand spun ca stiu ca ai disparut, dar fantasma ramane vie.
Tu existi in mintea mea…si iti irosesti pasii pe cararile dintre spatiile ramase libere pe acest gol alb…acoperit de litere…care curg, dintr-o minte singuratica.
Imi amintesc ce inseamna prietenia…staruinta chipului unui om drag, pe pelicula memoriei…
Lipsa unui semn vizibil din partea celor doi prieteni nu inseamna ca fundatia nu mai exista…sau ca unul din ei a incetat sa se mai gandeasca la celalalt…
Dupa mine…viata imi aseaza la megafon cate un disc care se repeta…asa cum un violonist repeta pana il dor degetele si asa cum ceilalti nu stiu cat de mult repeta el…cu totii credem ca numai noi ne gandim …si ca ceilalalti nu se mai gandesc la noi…uitam sa luam in considerare probabilitatea…si faptul ca suntem importanti ca fiinte…in mersul vietii celor din jurul nostru indiferent daca acestia au iesit sau nu din drumul nostru..pentru prezent…
Si desi eu nu imi amintesc decat rarele intalniri memorabile…ma gandesc ca te gandesti mereu la mine…nu insistent…ci placut, ca la o prezenta indispensabila care iti readuce in plan, un zambet .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu