Avea hainele peticite...si ducea cu el in buzunar...toamna...
Fura clipe de fericire...ca sa supravietuiasca...
si isi indesa in buzunare turta dulce...era un golan...al strazilor inghitite de o luna patrata...un fel de cutie ce-si tine in ea toate amintirile.
Cand pasea pe alei...toate frunzele fosneau...caci golanul...le canta, tainic...despre, melancolie si ...domol, despre rasarit si apus...despre ce-ar mai fi fost si ce n-a fost spus...si ele...uitau...sa mai cada...ramanau...agatate intr-o fractiune de eter...n....etern....miracol...oprit in drum...atarnat de un parfum, scuturat de un glas...si smucit de un bun ramas...al pasilor grabiti...spre taifas... al privilor atintite spre decolteul panoramei...unui trecut...ramas in vara...primavara...
Golanul...paseste usurat...multumit ca-si traieste anotimpurile...purtandu-le ca si cheile...in buzunarul de la haina..si nu ma mir...el e doar o plasmuire...lui nu-i cade timpul...decat in joaca...peste umar...se apleaca...timpul lui...doar pentr-o privire...aruncata...ca sa vada...tainic prin subsolul inimii...caci...stii?...in urma raman toate si pe toate le depozitam...in mansarda...spun unii...altii la subsol...Golanul...din noi...locuieste de cele mai multe ori unde apuca si mai des prin subsoluri...de ganduri descantate in adancuri...Inima lui daca ar fi cu susul in jos...ar fi mai frumoasa...s-ar muta in varful inimii...dar golanul...nu vrea...mai bine sa gandeasca la rece...mai bine sa alunece...spre profundul...trairilor lui.
Insa...tot golanul e golan...si el stie mai bine decat orice cetatean...cum sa traiasca...de pe azi pe maine cu un fir de paine...si cu toamna in buzunar...
Golanule...eu te iubesc...sa treci razant prin mine...si sa-mi lasi prezenta ta de spirit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu