Purtam cu noi atatea incercari. Precipitatii de sperante si ganduri , framantari. Dar ce ne face sa iubim este firea unui om.Si ce-am putea iubi mai mult la el decat felul cum gandeste, se poarta si intelege...
Uneori mi-e teama sa nu cedez ...sa am rabdare, sa inteleg sa iubesc cu indarjire, si sa nu cad fara sa ma mai ridic.
Si daca ar fi sa port o haina deosebita...as alege sa port cu mine dragostea pe care o am pentru cel iubit...un costum pe care el sa-l poarte , iau eu sa fiu floarea din sacoul sau...
Cu dragoste multa...si sentimentalism...scriu toate astea in speranta ca gandul ma asculta...ca dragostea e o unda...care vibreaza...si are repercusiuni...asemenea unui cutremur...major...care schimba vieti...
De data aceasta imi doresc ca acest fel de cutremur sa fie doar pozitiv...sa fie lipsit de raniti...dar sa prabuseasca cladiri de principii si rezistente.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu