Canapeaua are puls…
De fiecare dată când mă întind pe canapea, îi simt inima bătând...mă aşez cu faţa pe pieptul ei şi adorm ascultându-i pulsul...parcă ar fi umplută cu viaţa mea din timpul somnului...Chiar şi acum simt că am uitat in ea...visul trezirii...
Am să cred că într-o viaţă anterioară canapeaua a fost o scenă din care se nasc personajele....acum din canapea mai iese doar câte un arc...ca o formă de oftat...pe care trupul bătrân îl scoate ca pe un cântec strămoşesc purtat de orice fiinţă. Un perpetuum mobile al conştiinţei colective...pe care până şi canapeaua mea îl mai împrumută...ce imbraţişare mută între două lumi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu