Eternul ideal

De veacuri...parfumuri cu nuante...se imprima ca un tatuaj, in romante ...cantate de vesnicii...ca o scrisoare fara plic...pierduta in nisip...isi duce existenta...efemera...eternul ideal...femeia...scanteia purtata in ochii ce-o iubesc...ea cade si se stinge intr-un lac, cu bolta si cohortele-i de stele...veghind la frumusetea existentei...acestui ideal, ce virbreaza mereu unic..in culori mereu...intr-o lacrima de dor...purtata pe firul de iarba...al unui secol pierdut...intr-un glas mut...de uimire
Ah, eternul feminin!...ora ei...se succede in fragmente...descrise de pasii purtandu-si valurile, si umbrele...printre murmurele istoriilor...ce vor vorbi prea putin...despre eternul feminin...ideal si ascuns...cine indrazneste sa priveasca atat de profund eternul...va fi strivit de doruri succesive...si atunci...efemerul...se va descatura cu cheia nepasarii...ignorantei vii....femeia...ramanand...o fiinta si atat...poate un simbol...al unei delicate aparitii...care isi face simtita prezenta intr-o anumita zi...si dispare...intr-o forma de relief...din palmele tale...