Dar tocmai ce face popa imi arata ce fel de om e popa...ca din teorie stiu bine sa traiesc, insa modelul real este cel primit, cel vazut;acela e modelul pe care poti intradevar pune mana, pe care il poti atinge, dupa care poti spune...buey...asta e!!
Am invatat in timp ca sunt mai multe nuante ale lui...ce face popa...si in niciuna din acestea nu este autenticitatea mea...
Autenticitatea mea...este departe de a sta in imitatie....desi da, corect...este baza primei invatari si a incluziunii in societate, in lume...cum s-ar spune...insa autenticitatea mea...este sa invat sa imi ascult fiinta si din a simti ce imi transmite corpul sa ajung sa fiu congruenta cu ce simt, ce vad, ce gandesc, ce spun si ce fac...ah ce echilibru complet , complex si compact...parca ar fi o minge de energie care pulseaza cu marginile ei in mainile mele...si eu atat de departe eram...mica fiind...cu viata mea in mainile si gurile tuturor celor care erau mai mari in ochii mei...
Da...toate povestile de viata sunt niste exemple...insa nu sunt viata mea...
Am crescut...si multumesc oportunitatilor acestora ...de a ma situa, departe de ce zice, face popa si orice simbol reprezentativ...si aici nu are legatura cu religia ...ci cu termentul general de societate...de lume...de ...orice vine din afara, orice ce ajunge sa transforme in eticheta o perspectiva personala subiectiva...pe care multi din noi le luam ca hapurile , cu mare convingere ca asa suntem noi pentru ca asa spune lumea, fara sa trecem prin filtrul gandirii cine suntem noi cu adevarat...si sa ne asumam sa dam inapoi ceea ce e al celuilalt...cum ar fi proiectia...
Ca si povestea copilariei care mi-a transmis un mesaj sublim despre puterea noastra. Ma simt mandra ca am reusit sa ma ridic deasupra credintelor limitative , intr-o perioada in care tot ce ma inconjura parea sa ma darame...era pe vremea liceului...imediat dupa examenul de capacitate cand tata se imbolnavise pierzandu-si vederea si cand cauta orice leac inclusiv vrajitoria , din disperarea de a gasi un raspuns la ceea ce traieste, angrenandu-se in cele mai sumbre credinte magice despre blesteme si asa mai departe...Intr-o vreme in care eu am picat la profesionala din cauza codului gresit pus, cand pentru prima data se facea repartitia computerizata, cand tata a mers la o ghicitoare in cafea...cand toate in jurul meu pareau sa puna pe mine eticheta de retardata...tata spunandu-mi ca tanti care i-a ghicit , a spus ca are o fiica mediocra...cand increderea in capacitatile mele...era sub nivelul zero al marii...atunci...ceva din mine...o furie si o revolta si un sentiment al nedreptatii, luau forma...si se ridicau si capatau forta...forta manifestarii sub cea mai frumoasa forma...cea de a-mi demonstra mie insami de ce sunt capabila...cea de a da diferentele, de a ajunge la zi...de a citi, de a invata, de a slabi , de a ajunge forma mea cea mai buna ....ceea ce sunt acum.
Ii multumesc sinelui meu...pentru toate capacitatile latente pe care mi le-a scos la suprafata si te incurajez si pe tine, sa te privesti adanc in interior cu recunostinta, cu incantare si cu fior caci in tine se odihneste marea forta a creatiei...a ceea ce poti deveni oricand iti doresti sa-ti sufleci manecile motivatiei si sa o iei inainte pas cu pas, cu multa convingere ca nu ceea ce spun ceilalti sau arata realitatea momentului, te fac pe tine ...ci ceea ce esti tu mai presus de orice...o vasta posibilitate de a deveni tot ceea ce iti propui.
Te cuprind . Eu cea care credea ca e un nimic dar care s-a inselat amarnic si care a sters toate etichetele tuturor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu