Un ansamblu al trairilor ...cu care imi place sa dau ochii cat mai putin.
E acea zi in care ma analizez pe mine si imi vine sa plang...de singuratate, culmea...de ce?...sa stii ca mereu ma intreb de ce...
-acum doi ani ...
Astazi...acum,pe 19 mai 2020...cand realizez ce schimbari poate produce un an...dar doi...doamne...prin cate am trecut! Este incredibil prin ce schimbari majore am trecut...
Prin pierderi, prin divort...prin degradarea sanatatii tatalui meu...responsabilitati...o noua relatie...toate acestea sunt lucruri pe care in realitate am putut apasa cu degetul direct...si am putut afla cat o sa ma doara...in functie de fiecare rana...fiecare eveniment...fiecare situatie ...Toate schimbarile mi-au adus si raspunsul intrebarea mea...de ce imi venea sa plang de singuratate...
Eram in casnicie...eram fericita...asa stiam ca sunt...fericita...si pe buna dreptate...in realitatea mea de atunci asa intelegeam eu ca se explica fericirea...dar cumva ceva se eroda in fundatiile relatiile...ma indepartam de mine insami ca sa ma intalnesc fugitiv cu umbra mea si sa ma recunosc pana cand aveam sa descopar cat de mult ma separasem de mine insami acoperind niste aparente pe care voiam sa le pastrez intacte doar de dragul confortului ...un confort invatat din modelul familial tocmai din teama de schimbare .
Cate am mai invatat infruntand schimbarea...si cat de recunoscatoare sunt pentru oamenii speciali ce mi-au fost alaturi...pentru toti oameni extrem de deosebiti care m-au sprijinit...Va iubesc enorm si va multumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu