Nu mi-e foame...ba tocmai am mancat...
Dar ma rod framantarile.
O viata , de cand o constientizez si mai ales din liceu..mai degraba de cand cu boala tatalui meu...m-au ros pe dinauntru obligatiile , ingrijorarile, frustrarile...
Dar de atunci au trecut 15 ani si eu sunt apta sa vad ca toate acestea nu erau ale mele...iar eu le-am luat cu asa o mare generozitate incat le-am si fructificat in bolile mele personale...dar cu siguranta nu as fi ajuns aici ...unde sunt acum...vizualizandu-ma perfect..luandu-ma de mana ...si mangaindu-mi imaginea de adolescenta ce s-a cufundat in sentimentele de inadecvare de atunci...Acum sunt varianta mea cea mai buna si increzatoare...multumita obstacolelor prin care am trecut...sprijinului si tuturor momentelor in care m-am ridicat deasupra...La 33 de ani...Sunt om realizat , o femeie ce isi cunoaste atat laturile feminine cat si pe cele masculine in care foarte mult a stat...Acum m-am echilibrat...nu mai am nevoie de lupta...mi-am pus scutul in vitrina bunicilor...acolo l-am abandonat...e vreme de pace la mine in suflet si asa ramane...nu mai am nevoie de control...Universul ma indruma...Am cedat fortele momentului...si ma las ...
Rozatoarele din stomac...s-au calmat si au alunecat pe ...iar acum locuieste un motan ce toarce mereu in stomacul meu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu